Un bebeluș de o lună a fost vaccinat din greșeală împotriva Covid-19

Un bebeluş de o lună a fost vaccinat „din greşeală” în Turcia împotriva COVID-19, însă se simte bine de atunci, a dezvăluit, joi, un medic care i-a urmărit evoluţia, provocând o vie emoţie în jurul primului caz cunoscut în lume de vaccinare a unui sugar împotriva coronavirusului, relatează AFP.

Un bebeluș de o lună a fost vaccinat din greșeală împotriva COVID-19Foto simbol

„Un bebeluş de o lună a fost vaccinat din greşeală împotriva COVID-19 în iulie, în loc să primească un vaccin împotriva hepatitei”, a declarat pentru AFP Zafer Kurugol, specialist în boli infecţioase de la Universitatea Egee, care continuă să monitorizeze starea copilului.

Potrivit lui Zafer Kurugol, cadrul medical din regiunea Izmir care a administrat vaccinul a realizat imediat greşeala şi a alertat autorităţile. Transferat la Spitalul Universitar Egee, bebeluşul a fost supus mai multor teste, inclusiv monitorizarea ritmului cardiac, informează Agerpres.ro. Plasat sub supraveghere medicală, medicii nu au constatat efecte negative după o săptămână.

„A părăsit spitalul la fel cum a sosit, perfect sănătos. (…) Nu a avut nici măcar efectele secundare pe care le observăm uneori la adulţi, precum febra. El a fost alăptat în continuare fără nicio problemă”, a dat asigurări medicul Kurugol.

În prezent în vârstă de 4 luni, bebeluşul continuă să fie examinat cu regularitate de către medic şi starea lui de sănătate este în continuare bună. Analizele au arătat că a dezvoltat anticorpi împotriva COVID-19, a adăugat specialistul în boli infecţioase, care nu a dorit să dezvăluie numele vaccinului administrat.

Două tipuri de vaccin, BioNTech/Pfizer şi CoronaVac, sunt utilizate în prezent în Turcia.

Femeile care au trecut prin Covid-19 raportează reacții alergice la vopselele de păr
Articolul anterior
Poliția croată a rezolvat misterul femeii fără memorie descoperită într-o zonă izolată de pe Insula Krk
Articolul următor
Alte articole interesante