Un copil a stat patru luni cu o baterie, blocată în gât. Cum și-au dat seama părinții că e ceva în neregulă

Un copil de 11 luni care a refuzat mâncare solidă vreme de luni întregi avea o baterie blocată în gât, informează BBC.

Doctorii credeau că Sofia-Grace Hill avea amigdalită sau o infecție virală, până când o radiografie a dezvăluit că avea o baterie plată cu diametrul de 2,4 centimetri în esofag, transmite Digi24.ro.

Copilul din Marea Britanie a fost supus unei operații de două ore pentru îndepărtarea obiectului și apoi a trecut pe o dietă lichidă.

Calham Hill, din Swindon, a observat că este ceva în neregulă cu copilul lui în ianuarie 2020 și așa a început un șir lung de telefoane la ambulanță, vizite la medicul de familie sau la spital. El era convins că este ceva în neregulă cu Sofia-Grace pentru că mânca doar hrană lichidă.

După o vizită la spital în luna mai, o radiografie a dezvăluit că copilul avea o baterie blocată în esofag și aceasta îi afectase puternic esofagul pentru că se corodase.

Sofia-Grace Hill a avut un tub introdus în gât pentru a fi hrănită, dar și pentru a preveni sufocarea. La fiecare două săptămâni a fost supusă unei anestezii generale pentru a i se lărgi esofagul, dar este posibil să aibă nevoie de operații și pe viitor.

„Bateria corodată i-a lăsat o gaură în esofag și aceasta trebuie să se închidă, dar Sofia este din ce în ce mai bine în urma procedurilor regulate”, a spus Calham Hill. „Știu că șansa de supraviețuire în primele săptămâni de la producerea unui astfel de accident este foarte mică, deci mergem în direcția bună”.

Janet McNally, chirurg pediatric la Spitalul regal pentru copii din Bristol, medicul lui Sofia, a spus că supraviețuirea fetiței s-ar putea datora și faptului că bateria era veche și descărcată.

Zăpadă multă într-o localitate din Moldova. Foto!
Articolul anterior
Președintele Armeniei, grav bolnav de Covid-19. Verdictul medicilor londonezi despre starea sa de sănătate
Articolul următor
Alte articole interesante