Un copil cu mâna fracturată a fost purtat ore în șir pe la două spitale

Părinții unui micuț care și-a fracturat mâna susțin că din cauza că ar fi fost suspecți la Covid-19 au fost purtați jumătate de noapte pe la două spitale, în timp ce copilul trebuia operat urgent.

separator

„Au închis ușile și ne-au ținut ca pe niște câini afară”, se plâng părinții copilului, potrivit Jurnal.md.

„Acum o lună și noi am pățit la fel cu copilul care și-a rupt mâna. Am fost purtați o jumătate de noapte, de la Centrul Mamei și Copilului – la Ignatenco din motiv că eu am avut temperatura 37°, fiind suspecți la COVID-19. Dar eu am plâns toată noaptea, în mașină era cald, cred că din acest motiv s-a ridicat febra, deoarece până la urmă testele au fost negative. Când am mai cerut termometru, au zis că ei nu-s datori să-mi dea.

Ne-au trimis la Ignatenco, după care acolo ne impuneau să intrăm pe partea aceea unde sunt bolnavii cu COVID. Noi am refuzat, ei au țipat la noi și ne-au închis ușile. S-au purtat cu noi ca cu niște câini, noi cu copilul la ora trei de noapte stăteam acolo cu fractura deschisă a ambelor oase, trebuia operat de urgență și ei își băteau joc de noi. Au închis ușile și ne-au ținut ca pe niște câini afară. După ora 03:00 au telefonat la Centrul Mamei și Copilului să mergem din nou la acest spital, acolo iar cu replici, însă ne-au internat într-un final.

A doua zi de dimineața medicul ne-a spus că o să ne opereze când o să vină analiza de la COVID. Era sâmbătă seara, trebuia să așteptăm până luni să opereze copilul.

Eu m-am revoltat, cum se poate ca să stea copilul atâtea zile cu fractura deschisă, medicul însă mi-a replicat că (noi suntem din Cojușna) știți că la Cojușna este un copil fără mână. Am început a plânge. Mai târziu au operat copilul, după care am dat testul și rezultatele au fost negative la ambii. Ne-au purtat pe drumuri fără motiv”, a declarat pentru Jurnal.md Ana Ivancenco din Cojușna.

Reporterii au încercat să ia legătura cu administrația ambelor spitale, însă nu au primit niciun răspuns concret, din motiv că acest caz a avut loc acum o lună.

Părinții care au trecut prin asemenea situații roagă Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale, pe ministra Viorica Dumbrăveanu să ia atitudine.

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Unele grădiniţe ar putea fi redeschise mai devreme de 1 septembrie
Articolul anterior
426 de noi cazuri de Covid-19, confirmate în Moldova
Articolul următor