O tânără de 21 de ani din SUA a fost condamnată la închisoare după ce și-a abandonat fiul de 2 ani în mașină ca să meargă la o petrecere.
Copilul a intrat în hipertermie din cauza caniculei și a murit două zile mai târziu, la spital, transmite protv.ro.
Ashley Howard, din statul Montana, a primit, luni, o pedeapsă de 20 de ani de închisoare după ce a fost găsită vinovată pentru moartea fiului său. Când au dat sentința, judecătorii au ținut cont de faptul că femeia a petrecut deja doi ani în spatele gratiilor, relatează people.com.
Tragedia a avut în vara anului 2018, când Ashley avea 18 ani. Tânăra l-a lăsat pe băiatul de numai 2 ani în mașină în seara de 25 iunie, în fața casei unei prietene, unde a mers la o petrecere.
Abia a doua zi în jurul orei locale 13:00 ea a mers să își ia fiul din mașină, însă l-a găsit inconștient, acoperit cu o pătură. Băiatul intrase în hipertermie, după ce petrecuse 14 ore într-o căldură extremă.
Ea s-a grăbit să își ducă fiul la spital, unde medicii au stabilit că băiatul avea o temperatură a corpului de aproape 42 de grade. Băiatul a murit două zile mai târziu, la spital.
„Mi-e greu să spun că mi-am ucis fiul, pentru că nimeni nu vrea să fie motivul pentru care copilul lor nu mai este aici. Mi se face dor de el în fiecare zi. Știu că mereu o să îl iubesc și mereu îmi va fi dor de el”, a declarat tânăra în fața instanței.
Tatăl copilului a spus că nu a fost prima dată când tânăra și-a abandonat fiul în mașină. Același lucru s-a mai întâmplat de cel puțin trei ori până să aibă loc tragedia.
Judecătorii au decis că în ciuda vârstei fragede pe care o avea la acea vreme, Ashley a acționat iresponsabil și au condamnat-o la 20 de ani de închisoare, pedeapsă pe care o va executa la Închisoarea de Femei din Montana.