Un cuplu de africani a avut parte de o surpriză neașteptată la nașterea copilului lor. Și pentru că natura de multe ori este surprinzătoare, Angela și Ben Ihegboro au simțit-o pe pielea lor.
Cuplul se afla la cea de-a treia sarcină, sarcină care s-a dovedit a fi una cu totul aparte. Angela a adus pe lume o fetiță blondă și cu „pielea albă ca neaua”, spre uimirea tuturor. Bebelușa pare că a moștenit trăsăturile părinților săi: nasul, buzele pline, forma feței. Toate acestea, mai puțin pigmentul pielii și al părului.Cazul este cu atât mai inedit cu cât, chiar și dacă tatăl ar fi fost caucazian, copilul ar fi trebuit să se nască cel puțin mulatru.
Angela și Ben și-au botezat fetița Nmachi, un nume special pentru un bebeluș la fel de special. Medicii au fost și ei surprinși de cazul acestui cuplu și au făcut o descoperire.
Copilul s-a născut cu o afecțiune genetică rară (albinism) care a provocat schimbarea radicală a culorii pielii copilului. Albinismul poate afecta orice individ, indiferent de rasa lui. Pe măsură ce se dezvoltă, persoanele cu albinism au pielea și părul albe, iar uneori ochii pot fi gri deschis sau chiar albaștri.
Această afecțiune este cauzată de absența melaninei – pigmentul responsabil de nuanțarea pielii, părului și a irisului.
Acest caz nu este unic în rândul comunității africane. Conform statisticilor, la fiecare 3000 de nou-născuți din Africa, un copil se va naște cu o astfel de afecțiune genetică.
Albinismul este o tulburare genetica ce se caracterizeaza printr-o productie scazuta sau chiar lipsa melaninei. Melanina este cea care determina culoarea parului, a pielii si a ochilor. Aceasta afectiune este cauzata de un defect al metabolismului melaninei si este caracterizata printr-o absenta a acestui pigment care protejeaza pielea de radiatiile solare.
sursa: www.demamici.ro