Unde erau părinții fetiței de 8 ani, care risca să cadă în orice moment de la etajul 12

O fetiță de opt ani din Capitală, care atârna de marginea unui balcon de la etajul al 12-lea al unui bloc de locuit, a fost salvată ieri de pompieri.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cei care au alertat salvatorii au fost niște trecători, care au observat copilul agățat de exteriorul balconului.

Liliana Pușcașu, purtător de cuvânt IGSU: „Salvatorii au deblocat ușa locuinței și au stabilit că în apartament nu se afla nimeni. În timp record aceștia au ajuns la balconul locuinței și au salvat copilul care riscă să cadă în orice moment”.

Fetiţa nu a avut de suferit, dar totuși a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, în stare de șoc. 

Între timp, oamenii legii au stabilit că ea se afla singură acasă, în timp ce mama ei, în vârstă de 30 de ani era la serviciu, iar tatăl la muncă peste hotare.

Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele. Părinţii copilei riscă o amendă în mărime de 1.700 de lei sau 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

sursa: www.orheitv.md

Un copil care atârna de balconul situat la etajul 12, salvat în ultimul moment
Articolul anterior
Un bărbat cu fractură se plânge că nu poate fi operat din cauza virusului Covid-19
Articolul următor
Alte articole interesante