Pe lângă numele oficial- Emma, fetiţa Luciei Roşca a mai primit şi un nume religios – Teodora. Mama i-a ales şapte perechi de nani, de la care spune că are de învăţat multe, scrie jurnaltv.md
Prezentatoarea nu a lipsit mult de la pupitrul ştirilor, dar recunoaşte că i-a fost dor. Aceasta a revenit în formă şi arată mai bine ca oricând.
“Nu am făcut nimic pentru a da jos kilogramele adăugate în timpul sarcinii, aşa mi-au recomandat medicii, pentru a nu pierde laptele. “
În timp ce tânăra mămică petrece câteva ore la muncă, fetiţa se află în grija bunicii.
“În primul rând, este prima nepoată în familie. Este cea mai iubită, cea mai adorată, cea mai alintată. Mă mai şi cert câteodată cu mama pentru că o ţine mereu în braţe şi nu vreau s-o obişnuim aşa.”
Şi dacă unele mămici se plâng că micuţii nu dorm nopţile, Lucia se poate lăuda cu Emma care are deja trei luni. Fetiţa are un program bine stabilit şi spre mirarea mamei, micuţei îi place să doarmă.
“Nu mă trezeşte decât la ora 4 dimineaţa ca să mănânce, iar în rest doarme toată noaptea.”
Sursa: jurnaltv.md