Prima poză cu băiețelul lui Kim Kardashian

Kim Kardashian a născut un băieţel, la începutul lunii decembrie 2015, ea şi Kanye West devenind părinţi pentru a doua oară. Vedeta a publicat prima fotografie cu fiul ei.

separator
kim_f3e016_540a85c670_9211ad8421_4a1eb7a342

Kim (35 de ani) a născut cu trei săptămâni mai devreme, la finalul unei sarcini cu probleme. Ea a suferit o intervenție medicală, bebelușul nefiind așezat în poziția necesară nașteri. până de curând. Așa că a fost nevoită să apeleze la medici, care au întors copilul. Procedura nu ar fi fost una foarte ușoară, iar Kim notând pe blog-ul său că i s-a părut chiar mai dureroasă decât nașterea.

Duminică, vedeta de televiziune a decis să își fotografieze în premieră fiul și să distribuie această primă imagine pe mai multe rețele de socializare. Kim a publicat o fotografie în care apare doar mâna bebelușului născut acum o lună. ”Ea a spus: el este cel mai bun prieten al meu”, a scris spune proaspăta mămică, în descrierea fotografiei cu Saint West.

CXwdV0GUAAEQBp4

Fotografia a strâns zeci de mii, respectiv sute de mii de aprecieri, pe fiecare rețea de socializare a vedetei, pe care a fost publicată.

Kim și Kanye mai au o fetiţă, pe North West, în vârstă de doi ani şi jumătate.

Scapă de grăsime cu aceste exerciții!
Articolul anterior
Cum să trăiești mai bine în 2016!
Articolul următor
Alte articole interesante