Rusalina Russu, din nou însărcinată: Nu-i cumpăr haine până nu nasc. Sunt superstițioasă!

Este căsătorită de şase ani. Are un băieţel de cinci ani şi aşteaptă cu nerăbdare să-l aducă pe lume pe cel de-al doilea copil. Prezentatoarea emisiunii ”O Seară în Familie” este din nou însărcinată.

separator
10984734_915591291818628_1520147994_n

La prima sarcină a adăugat peste 30 de kilograme. Şi dacă unele unele mămici au depresii post natale, la ea depresia s-a manifestat în lupta cu kilogramele în plus.
„Plângeam când mă uitam în oglindă. Nimic din haine nu-mi veneau, era un stres mare pentru mine. Am făcut sport ca să reuşesc să slăbesc. A fost mai greu să ţin o dietă, pentru că l-am alăptat pe Bogdan timp de un an şi jumătate.

10968180_915591271818630_972103253_n

Ambele sarcini au fost uşoare, nu am avut simptome de gravidă, doar mi-a crescut burta. Uneori uit că sunt însărcinată, apoi îmi amintesc că o gravidă trebuie să se mişte mai încet sau că oboseala vine mai repede când eşti însărcinată. “

10928982_915547895156301_2948511600283212080_n

Ca orice cuplu care are băiat, şi-a dorit o fată.
„Dar se vede că voi fi soacră cu două nurori. La prima ecografie i-am zis medicului să verifice, poate nu vede bine. De mult ne doream încă un copil, de fapt dintotdeauna mi-am zis că eu o să am mai mulţi copii, visul meu e să fie trei, adică era… acum nu mai ştiu… Sarcina a fost una planificată şi Dumnezeu nu ne-a lăsat să aşteptam prea mult. Eu îmi doream un copil care să vină pe lume în plină vară, pentru ca toată familia mea e născută în primele luni ale anului, dar am rămas însărcinată imediat ce am zis că suntem pregătiţi pentru încă un pui de om.

Sarcina decurge foarte bine, fără complicaţii, fără toxicoză sau alte simptome neplăcute în această perioadă. Mă mişc mult, uneori, dacă nu ar fi burta uit că sunt însărcinată. Mă pun în gardă kilogramele acumulate, dar îmi promit în fiecare zi că, după ce nasc, merg iar la sport aşa cum am făcut şi după prima sarcină.”

10958352_915591285151962_1142432340_n

Reacţia lui Bogdan când a aflat că va avea un frăţior a fost una egoistă.
“El nu m-a rugat niciodată să-i aduc acasă un frăţior sau o surioară. Îmi zice întruna că el e bebeluşul meu şi ascunde jucăriile ca să nu i le strice frăţiorul mai mic. La capitolul ăsta mai avem de lucrat.

Într-o zi m-a amuzat foarte mult deducţia lui. A învăţat la grădiniţă mijloacele de transport, a venit acasă şi îmi spune: „Mami eşti un mijloc de transport pentru frăţiorul meu, desigur un mijloc de transport fără roţi, dar cu picioare.„

10917708_915591261818631_500926517_n

Nu şi-a pregătit bagajul pentru maternitate…

„Sunt superstiţioasă. Nu mi-am tăiat părul pentru că nu e bine. Nu-mi cumpăr haine până nu nasc. Am acasă o pisică şi ea e foarte fericită pentru că nu are nimeni voie să dea cu piciorul în ea. Ştiu că sunt nişte superstiţii haioase, dar psihologic nu pot să le încalc.”

10897899_891738130870611_886442892497666306_n 10984677_915591281818629_1690160049_n 10984913_915591278485296_568438125_n

Deocamdată nu îşi face planuri cu privire la concediul de maternitate.

“E prematur să spun ce voi face. Să mă ajute Dumnezeu să nasc cu bine şi să am un pui sănătos. Sigur că nu voi sta acasă 3 ani, chiar dacă voi ieşi, voi încerca să n-o fac în detrimentul copilului. Alăptatul şi alintuşul sunt primordiale. Din fericire, atât programul meu, cât şi al soţului ne permite să ne mai rânduim. Aşa am procedat şi cu Bogdan. În plus stăm cu mama mea, cu care deja ducem tratative.”

Text: Snejana Ţugui

Emoții mari! O interpretă de la noi a devenit mămică din nou, în ajunul Revelionului

Moș Crăciun a venit cu un dar emoționant pentru familia Laurei Vetty. Interpreta a născut astăzi, 30 decembrie, o fetiță sănătoasă. Laura Vetty, în vârstă de 30 de ani, a devenit mămică pentru a doua oară, iar vestea minunată a fost împărtășită acum câteva ore.

Laura Vetty este o blonda focoasa care atrage toate privirile, dar cum  arata aceasta la 15 ani? Vezi imagini exclusive cu interpreta din copilarie  si adolescenta - FOTO

,,30.12.2022. Welcome perfection 🥰”, a menționat vedeta într-o postare pe pagina sa de facebook unde a publicat prima imagine cu micuța. Laura Vetty mai are o fetiță în vârstă de 9 ani, pe nume Maia.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Moldoveanca Laura Vetty este cunoscută ca fiind vocea din hiturile lui Dan Bălan, Chica Bomb și Justify sex. Laura s-a lansat în muzică la vârsta de 17 ani cu piesa Change Your Life, ea avand în repertoriu mai multe piese proprii și videoclipuri.

Laura Vetty - sedinta foto curajoasa in ultimul trimestru de sarcina! Vezi  cum a pozat interpreta si ce tinute a imbracat - FOTO

Felicitări părinților și creștere ușoară!

Pepe va deveni tătic pentru a treia oară!

Pepe va fi tată pentru a treia oară, iar marele anunț a fost făcut chiar de el, pe scenă. Iubita lui, Yasmine Ody, este însărcinată în 7 luni.

Artistul a vrut să împărtășească bucuria sa cu toată lumea într-un moment special.

„Vreau să vă mărturisesc și vouă un secret care ține de mine și de viața mea personală, sunt atât de fericit și trebuie să împart cu oamenii care mă iubesc atât de tare (…) Voi fi tătic și voi avea un băiețel”, a spus Pepe în timpul concertului.

Pepe mai are două fetițe din căsnicia cu Raluca Pastramă. Rosa și Maria sunt foarte apropiate de tatăl lor, dar și de actuala lui parteneră. Artistul a rămas în relații bune și cu fosta soție, astfel că mereu se consultă cu Raluca Pastramă în ceea ce privește educația copiilor.

Anișoara Loghin și-a încreștinat fiul Poze cu micuțul Raul

Astăzi, jurnalista Anișoara Login a publicat o fotografie de cuplu, dar și una de la creștinarea lui Raul, care a împlinit 4 luni:

„Nu era nici 6 când m-am trezit, el încă dormea…l-am privit îndelung, m-au trecut fiorii, mi-am simțit inima plină de iubire și am mulțumit a mia oară pentru că există și pentru că mi-a arătat că perfecțiunea nu e noțiune din dicționar.

Mulțumesc, Raul, pentru că ești în viața noastră! Mommy și papi te iubesc cu fiecare zi mai mult!

P.S: da, când ai bebe, sărbătorești fiecare lună, la noi e pe 15! La mulți ani, puiuț!”. 

Cum să-ți decorezi casa de Valentine’s Day!
Articolul anterior
Kim Kardashian face sacrificii periculoase pentru talia de viespe! Ce spun medicii
Articolul următor