10 gimnaste din Ucraina s-au refugiat la Iași împreună cu antrenorii și familiile lor

Zece sportive din lotul de gimnastică al Ucrainei au găsit refugiu la Iași, împreună cu antrenorii și familiile lor. În România au condiții să își continue antrenamentele, departe de zona de conflict. Săptămâna aceasta ar fi trebuit să participe la o competiție internațională la Kiev și chiar dacă nu știu ce le va rezervă viitorul, îndrăznesc să viseze că într-o zi vor fi campioane olimpice.

Viktoria Lipnițkaia este campioană naţională în Ucraina. Este antrenată să fie o învingătoare și de aceea încearcă să se gândească doar la performanţă, dar nu este ușor având în vedere ca își știe familia în pericol.

„Eu cred în bine, aștept să se termine totul, vreau să mă întorc acasă la părinții mei, la familia mea. Încercăm să avem activitate, să ne antrenam atât cât stăm aici. Ne dăm seama de ce se întâmplă acasă și facem eforturi să nu ne gândim prea mult. Ne afectează”, mărturisește tânăra.

Zece gimnaste din regiunea ucraineană Vinița locuiesc acum si se antrenează la Iași. Uliana Cernovska are 9 ani. Are în România condiții bune de antrenament. A venit aici împreună cu mama ei, dar simte că războiul i-a furat copilăria.

„Îmi plăcea mult să mă plimb prin oraș cu câinele meu. A rămas acasă. Îl iubesc foarte mult și mi-e dor de el”, spune copila.

„Înainte de a începe războiul am văzut ce se întâmplă în regiune și am înțeles că nu va fi bine. După ce am fost atacați, am hotărât că trebuie să facem cumva să plecăm neapărat. Într-o zi, în prima săptămână din martie, am primit un mesaj că se organizează un transport pentru copii și părinții lor. Și am decis că e momentul să plecăm din țară”, povestește Marina Cernovska, mama Ulianei.

„Cel mai problematic a fost să ajungem la vamă, în ciuda coridoarelor umanitare care sunt pe teritoriul Ucrainei. Acum, așa după cum se poate vedea în fotografiile și filmările care vin din zonele atacate, au loc constant bombardamente asupra caselor, autobuzelor și se pare ca nu mai contează dacă sunt și copii care își pot pierde viața. E teribil!” – spune antrenoarea Hanna Mirhorodska.

În ciuda situației dramatice prin care au trecut, gimnastele nu încetează să viseze la viitor.

„Vreau să ajung campioană olimpică și, apoi, să devin antrenoare în orașul meu natal”, își spune visul gimnasta Katerina Dudcik.

sursa: www.digi24.ro

Colete din Republica Moldova, trimise către conaționalii de peste hotare, reținute de polițiștii de frontieră

Colete din Republica Moldova, cu bunuri în valoare de peste 25.000 lei românești, echivalentul a peste 100.000 de lei moldovenești, care urmau să ajungă la moldovenii de peste hotare, au fost reținute pe 25 ianuarie de către poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Potrivit Poliției de Frontieră din România au fost supuse controlului patru autoutilitare încărcate cu bagaje şi colete. Astfel, au fost depistate 1248 litri de vin, 230 litri cu alcool şi 218 kilograme de produse alimentare de origine animală (carne, lapte, ouă, brânză), de provenienţă Republica Moldova, pentru care persoanele nu deţineau documente legale.

Alcoolul a fost confiscat, iar bunurile de origine animală au fost predate autorităţii sanitar veterinare pentru a fi distruse.

Persoanele care transportau coletele au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 30.000 lei românești, echivalentul a peste 125.000 de lei moldovenești.

Camioane cu lemne din România, în drum spre Chișinău

Primele cinci camioane cu lemne de foc din România urmează sa ajungă astăzi în Republica Moldova. E o primă tranșă din cei 130 mii de metri cubi de lemn cumpărați din România cu sprijinul Înaltului Comisariat a Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați.

Doar 24 de camioane cu 307 metri cubi de lemn confiscate în 2021 în urma  apelurilor privind transporturi suspecte de lemn

Reprezentanţii Ministerului Mediului de la Chișinău au declarat că lemnele vor fi distribuite solicitanților din raioanele Glodeni și Cantemir, deoarece în aceste regiuni este mai puţin teren împădurit. Lemnele vor ajunge la primării și apoi vor fi distribuite pensionarilor, veteranilor de război şi persoanelor vulnerabile.

Lemnul de foc a fost cumpărat din România la un preţ preferenţial. Deşi iarna şi-a intrat de mult în drepturi, mulţi dintre cetăţenii care au vrut să cumpere lemne de la stat și sunt inscriși pe listele de aşteptare, nu au primit nimic.

Moscova recunoaște că a trimis din greșeală la moarte mii de ruși. Bilanțul procurorului general privind ”mobilizările ilegale” pentru Ucraina

Procurorul general al Rusiei, Igor Krasnov, a anunțat marți, 31 ianuarie, că peste 9.000 de cetăţeni ruşi care au fost ”mobilizaţi ilegal” pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina au revenit la casele lor, relatează EFE.

Anunțul a fost făcut în timpul unei întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Krasnov a precizat că unii dintre aceștia, ”din motive de sănătate, nu ar fi trebuit să fie mobilizaţi în niciun caz.”

Pentru susţinerea trupelor ruse angajate în campania militară declanşată împotriva Ucrainei anul trecut în februarie, Putin a ordonat în septembrie mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti. Au fost mobilizaţi în total circa 318.000 de soldaţi, dintre care aproximativ 150.000 s-au alăturat contingentului desfăşurat în Ucraina, ceilalţi fiind în instrucţie.

Anunţul mobilizării a generat plecări masive ale bărbaţilor ruşi cu vârsta de încorporare către ţări precum Kazahstan, Georgia, Mongolia, Finlanda sau Armenia. Au survenit, de asemenea, protestele, mai ales în regiunile îndepărtate de Moscova şi Sankt Petersburg, după ce au fost mobilizaţi rezervişti cu probleme de sănătate sau taţi cu familii numeroase.

Mai mult, unii dintre cei mobilizaţi sau familiilor lor s-au plâns de insuficienţa echipamentelor şi de condiţiile precare din cazărmi, neajunsuri recunoscute în cele din urmă de oficialii ruşi, care au promis măsuri de îndreptare a lor.

”Mobilizarea s-a desfăşurat într-o perioadă scurtă de timp şi a relevat numeroase probleme importante, care au devenit o lecţie pentru mulţi”, a semnalat procurorul general. Acesta a subliniat necesitatea reorganizării evidenţelor militare şi crearea unor baze de date adecvate.

sursa

NATO vrea să evite un război cu Rusia: Cinci scenarii pentru încheierea conflictului ruso-ucrainean
Articolul anterior
,,Ai uitat unde ți-e Patria?”. Maria Sharapova, huiduită de ruși pentru că ajută copiii ucraineni
Articolul următor