18.000 de euro pentru funcția de pădurar. Pedeapsa primită de un individ din Strășeni acuzat de trafic de influență

La 30 decembrie 2024, Judecătoria Strășeni (sediul central) l-a recunoscut vinovat pe un bărbat de comiterea a două capete de acuzare de trafic de influență (art. 326 alin.(2), lit. c), d) și 326 alin. (3), lit. a) din Codul penal). Instanța a dispus pentru concurs de infracțiuni o pedeapsă cu amendă în mărime de 300 000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Conform probelor prezentate în instanță, condamnatul, în perioada mai 2016 – ianuarie 2017, a pretins și primit bani de la două persoane, promițându-le că le va influența angajarea în funcția de pădurar la Întreprinderea Silvo-Cinegetică Strășeni, prin intervenția sa asupra unor persoane publice din cadrul acestei întreprinderi, dar și din cadrul Agenției „Moldsilva”. Mai exact, în luna mai 2016, a cerut și primit 10 000 de euro de la un bărbat, pentru a-i asigura angajarea acestuia. În ianuarie 2017, a cerut și primit alți 8 000 de euro de la o altă persoană, cu aceeași promisiune. Totuși, în ciuda acestor plăți, scopul urmărit de inculpat nu a fost îndeplinit, deoarece funcția de pădurar era deja ocupată. Condamnatul nu și-a recunoscut vinovăția pentru faptele comise.

Instanța a dispus confiscarea echivalentului sumei 18 000 de euro, iar pentru asigurarea executării pedepsei și confiscării speciale, a menținut sechestrul aplicat asupra unui bun imobil ce aparține condamnatului.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

Predicții înfricoșătoare pentru 2025 de la Nostradamus, Baba Vanga și alți „profeți”, care au ghicit corect pentru 2024
Articolul anterior
Prințesa Kate își propune să să-i împace pe prințul Harry și Regele Charles: „Viața este prea prețioasă”
Articolul următor