24 de percheziții și rețineri în Capitală! Miș-mașuri cu fonduri externe pentru refugiați! Cine erau implicați

Mai multe bunuri, achiziționate din fonduri externe și bugetare, destinate refugiaților din Ucraina, ar fi fost delapidate de către persoane publice din cadrul Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Consiliului Municipal Chișinău în complicitate cu responsabilii Centrului de plasament temporar pentru refugiați (CPTR) din str. Studenților 7/5, mun. Chișinău.

Constatarea rezultă din investigațiile ofițerilor Centrului Național Anticorupție, desfășurate în comun cu procurorii anticorupție și angajații Inspectoratului Național de Investigații al Poliției în cadrul unor cauze penale pornite pe fapte de abuz de serviciu și de delapidare a mijloacelor din fondurile externe.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație, s-a stabilit că personalul desemnat pentru activitatea CTPR, aflându-se la locul de serviciu, sistematic au sustras produse alimentare și nealimentare ( inclusiv electrocasnice mari și mici, obiecte de mobilier, lenjerie de pat etc.) în proporții considerabile care au fost cumpărate din fondurile externe pentru refugiați.

Astăzi, procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii CNA și ofițerii de investigații ai INI, au operat în total  circa 24 de percheziții, inclusiv  la sediul Centrului de plasament temporar pentru refugiați din mun. Chișinău, str. Studenților 7/5, în garajele/depozitele și construcțiile accesorii, situate pe adresa indicată cu scopul depistării și ridicării documentelor, înscrierilor de ciornă (agende personale, foi, carnete, alți putători materiali de informație), mijloacelor bănești, obținute ca rezultat al activității infracționale, mijloacelor bănești, obținute din comercializarea bunurilor destinate refugiaților și procurate din fondurile externe. De asemenea acțiunile de urmărire penală au vizat și angajați ai Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Consiliului Municipal Chișinău.

În urma perchezițiilor, la sediile menționate și la domiciliile unor bănuiți, au fost depistate mai multe cutii cu produse alimentare, obiecte și produse de igienă, electrocasnice (cuptoare cu microunde, reșouri electrice, aspirator),  saci pentru dormit, veselă și alte bunuri presupus a fi sustrase din depozitul Centrului de plasament temporar pentru refugiați. Prin urmare doi angajați ai Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Consiliului Municipal Chișinău au fost reținuți pentru 72 de ore.

Centrul de plasament temporar pentru refugiați din str. Studenților 7/5, mun. Chișinău, destinat plasării temporare a refugiaților din Ucraina în legătură cu conflictul militar, a fost creat în temeiul prevederilor Hotărârii Parlamentului nr. 41/2022, privind declararea stării de urgență, pct. 19 din Dispoziția nr. 1 din 24 februarie 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova precum și a ordinului Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 21 din 26.02.2022. CPTR este finanțat din contul alocațiilor bugetare, precum și din alte surse de finanțare care nu contravin legislației, în principal susținerea financiară fiind din partea organizațiilor neguvernamentale, iar activitatea acestuia fiind administrată de către structura teritorială de asistență socială în coordonare cu administrația publică locală. 

Zaharova acuză NATO că se pregătește serios pentru un război cu Rusia

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat sâmbătă că exerciţiile militare cu o durată de patru luni ale NATO în apropierea graniţelor Rusiei, cunoscute sub numele de Steadfast Defender, sunt dovada că alianţa se pregăteşte pentru un potenţial conflict cu Rusia, transmite Reuters, citat de Hotnews.

Zaharova a respins acuzaţiile de săptămâna aceasta ale NATO că Rusia este implicată în atacuri hibride asupra statelor sale membre, declarând că este o „dezinformare” înşelătoare, menită să distragă atenţia oamenilor de la activităţile alianţei.

NATO a fost cea care a purtat un război hibrid cu Rusia, sprijinind Ucraina cu arme, informaţii şi finanţe, a spus ea într-un comunicat. „În acest moment, cel mai mare exerciţiu al NATO de după Războiul Rece, Steadfast Defender, are loc lângă graniţele Rusiei.

Potrivit scenariului lor, acţiunile coaliţiei împotriva Rusiei sunt practicate folosind toate instrumentele, inclusiv arme hibride şi convenţionale”, a susţinut ea într-un comunicat.

„Trebuie să recunoaştem că NATO se pregăteşte serios pentru un ‘conflict potenţial’ cu noi”, a adăugat ea. Relaţiile dintre Rusia şi Occident se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii după declanşarea invaziei ruse din Ucraina în 2022.

Anunţând începerea exerciţiilor în ianuarie, NATO a informat că vor participa 90.000 de soldaţi, care vor exersa modul în care trupele americane ar putea întări aliaţii europeni în ţările care se învecinează cu Rusia şi pe flancul estic al alianţei în cazul în care ar izbucni un conflict.

Exerciţiile, cel mai mare exerciţiu al NATO de la Războiul Rece, sunt programate să se desfăşoare până la sfârşitul lunii mai. Rusia a declarat la momentul respectiv că exerciţiile au marcat o „întoarcere irevocabilă” a alianţei la schemele Războiului Rece.

Imagini de poveste, surprinse la o mănăstire din Moldova în Noaptea de Înviere

Fotograful moldovean Alexandru Chiriac a publicat pe rețelele de socializare fotografii cu Mănăstirea Curchi în Noaptea Învierii.

Priveliște de poveste la Mănăstirea Curchi în Noaptea ÎnvieriiFoto: Alexandru Chiriac

În imaginile surprinse se vede atmosfera de basm de la Mănăstirea Curchi, unde au venit mai mulți creștini pentru a asculta slujba de Paște și a primi Sfânta Lumină, transmite noi.md.

Biserica arată fantastic în peisajul nocturn, în care se văd și zecile de lumânări, aduse cei prezenți. Întreg tabloul este cu atât mai fascinant cu cât se află în mijlocul unui colț pitoresc de natură.

Astăzi este sărbătorită Ziua Internațională a Moașelor

În fiecare an, pe data de 5 mai, se sărbătorește Ziua Internațională a Moașelor, ocazie cu totul specială pentru a recunoaște și a aprecia rolul acestor profesioniști în sistemul de sănătate.

Anul acesta, Ziua Profesională a Moașelor a coincis cu una dintre cele mai importante sărbători creștine – Paștele.

Confederaţia Internaţională a Moaşelor (CIM) a susţinut ideea celebrării Zilei internaţionale a moaşelor în asociaţiile membre la sfârşitul anilor 80, apoi a lansat iniţiativa în mod oficial în 1992. Organizaţia are ca membre 143 de Asociaţii ale Moaşelor, reprezentând 124 ţări de pe toate continentele. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Confederaţia Internaţională a Moaşelor conlucrează pentru organizarea manifestărilor din această zi pentru a promova calitatea de moaşă ca însoţitor calificat pentru gravide şi participarea acesteia la naştere.

Acest lucru se realizează în moduri diferite, în funcţie de particularităţile (obiceiuri, tradiţii, sisteme medicale) din fiecare ţară. Moaşele sunt considerate esenţiale pentru atingerea obiectivelor OMS şi CIM de reducere a mortalităţii materne şi a nou-născuţilor. Profesia de moaşă este autonomă şi este caracterizată de către istorici ca o profesie cu un rol social important, indiferent de cultură sau timp fiind foarte respectată.

Felicitări tuturor moașelor pentru munca plină de emoții și responsabilitate deopotrivă! La mulți ani!

Lidia Bejenaru ar fi împlinit azi 70 de ani. Mesajul emoționant al maestrului Botgros: ”Nu te vom uita niciodată”
Articolul anterior
Astăzi este marcată Ziua internațională a pompierilor
Articolul următor