3000 de euro mită pentru un avocat pentru a influența judecătorii Curții de Apel Bălți. Suspectul și complicele, prinși în flagrant

Pe parcursul zilei de 8 decembrie, procurorii anticorupție cu suportul ofițerilor Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), și ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au reținut în flagrant, pentru trafic de influență – art.326 din Codul penal, un avocat și complicele acestuia, scrie zugo.md.

Potrivit acțiunilor constatate, avocatul a pretins, de la un cetățean mijloace financiare în sumă de 3000 de euro. Bănuitul ar fi susținut că are influență asupra completului de judecată care examinează cauza penală de învinuire a acestuia și ar putea determina persoane cu funcție de demnitate publică, să adopte o decizie favorabilă, prin menținerea sentinței emise de instanța de fond.

În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală întreprinse, la 08 decembrie 2021, avocatul și intermediarul său au fost reținuți, în flagrant delict, în timpul transmiterii primei tranșe din suma pretinsă anterior și anume 20.000 de lei echivalentul la 1000 de euro, predestinată pentru influențarea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Bălți.

Mijloacele primite de la avocat, le-a transmis intermediarului, pentru ca acesta la rândul său, să-i convertească în valută străină, euro. Ulterior, mijloacele bănești convertite în euro, conform înțelegerii prealabile urma să-i restituie avocatului.

Persoanele menționate supra, au fost reținute pentru 72 ore, conform prevederilor art. 166 CPP al Republicii Moldova.

Pe cazul dat, a fost pornită urmărirea penală pe faptul trafic de influență, infracțiune prevăzută de art.326 alin.(1) din Codul penal.

Categoriile de persoane protejate în fața variantei Omicorn
Articolul anterior
O tânără polițistă susține că este hărțuită de șeful ei. Ce mesaje deocheate a primit tânăra: ,,Bătaia o meriți cu cureaua…”
Articolul următor
Alte articole interesante