354 de persoane cu semne clinice de Covid-19 vor fi testate la domiciliu

În scopul confirmării diagnosticului la persoanele cu suspecție la infecția Covid-19, încadrate în tratament la domiciliu, Ministerul Sănătății a aprobat instrucțiunea privind testarea persoanelor la domiciliu, care nu întrunesc criteriile de spitalizare.

separator
În acest sens, au fost create la nivel de Centre de Sănătate raionale/Centre ale Medicilor de Familie/Asociații Medicale Teritoriale, echipe mobile de prelevare a probelor biologice de la pacienții care întrunesc criteriile definiției de caz suspect Covid-19, încadrați în tratament la domiciliu, din teritoriul de deservire a raionului/sectorului din municipiu.

Echipele au fost instruite privind modul de prelevare a probelor biologice, în scopul evitării riscului contaminării în procesul de prelevare, utilizarea echipamentului de protecție, dar și transportarea probelor. Astfel de instruiri vor fi organizate periodic.

Potrivit Ministerului Sănătății, în componența echipei mobile se includ cel puțin doi asistenți medicali, iar activitatea echipei mobile este coordonată de către un medic de familie/asistent medical principal.

Prelevarea probelor biologice din nas și faringe se efectuează la domiciliul persoanei încadrate în tratament la domiciliu conform datelor prezentate de fiecare instituție medico-sanitară sau în instituția medico-sanitară în cazurile cînd pacientul s-a adresat în instituție cu simptome de boală respiratorie și întrunește definiția de caz, cu respectarea măsurilor de protecție personală.

Conform autorităților, personalul care va colecta probele biologice la Covid-19 va utiliza echipament de protecție personală destinat pentru asigurarea îngrijirii directe a pacienților cu Covid-19, (Respirator N95 SAU FFP2 SAU FFP3 standard, ori echivalent; halat; mănuși; vizier SAU ochelari de protecție; șorț).

Din 10 aprilie şi până în prezent, au fost identificate 354 de persoane, confirmate prin testare de laborator, care sunt tratate la domiciliu de către medicul de familie, în baza Protocolului clinic standartizat, elaborat de MSMPS.

Dintre numărul total, 26 persoane se află la etapa de vindecare.

Un reputat avocat din Moldova s-a stins din viață

Uniunea Avocaților anunță despre trecerea în neființă a colegei lor, avocata Aurelia Bagrin, scrie telegraf.md.

”În numele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor. Suntem alături de ei, oferindu-le susținerea noastră necondiționată și sentimente de profundă compasiune. Fie ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace”, este mesajul semnat de către Dorin POPESCU, președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova.

Aurelia Bagrin a deținut o diplomă de master în Drept. Ea a fost consilier juridic la Centrul de Drept al Avocaților și coordonatoarea proiectului “Ajutor Decentralizat pentru Refugiații Ucraineni”, implementat cu sprijinul Oxfam.

.

10 mai nu va fi declarată zi nelucrătoare

Anul acesta, ziua de 10 mai nu va fi declarată zi nelucrătoare. Cu precizări în acest sens vine Ministerul Muncii și Protecției Sociale în contextul în care pe 9 mai este marcată Ziua Europei, aceasta fiind zi de sărbătoare nelucrătoare.

MMPS menționează că au parvenit mai multe solicitări din partea angajatorilor și salariaților. Anul trecut, bugetarii s-au bucurat de o mini-vacanță, întrucât data de 8 mai a căzut luni și a fost declarată zi de odihnă, prin hotărâre de Guvern, anunță IPN.md.

„Anul acesta, ziua de 10 mai nu va fi declarată zi nelucrătoare. În același timp, în scopul utilizării optime de către salariați a zilelor de repaus și de sărbătoare nelucrătoare, conducătorii unităților din sectorul real al economiei sunt în drept să transfere zilele de repaus sau de lucru în alte zile, după consultarea reprezentanților salariaților”, precizează instituția.

În Republica Moldova zile de sărbătoare nelucrătoare sunt: 1 ianuarie – Anul Nou; 7 și 8 ianuarie – Nașterea lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil vechi); 8 martie – Ziua internațională a femeii; a doua zi de Paști (luni) conform calendarului bisericesc; ziua de luni la o săptămână după Paști ( Paștile Blajinilor); 1 mai – Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii; 9 mai – Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru independența Patriei; 9 mai – Ziua Europei; 27 august – Ziua Independenței; 31 august – sărbătoarea „Limba noastră cea română”; 25 decembrie – Nașterea lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil nou); ziua Hramului bisericii din localitate, declarată în modul stabilit de consiliul local al municipiului, orașului, comunei, satului.

Cod Galben de inundații la Nistru! Avertizările hidrologilor

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis astăzi, 25 aprilie, Cod Galben de inundații în lacul de acumulare Dubăsari, râul Nistru.

Potrivit hidrologilor, în legătură cu mărirea deversării apei din lacul de acumulare Dubăsari (râul Nistru) până la 1.050 m3/s, în intervalul 25-29 aprilie, pe sectorul orașului Dubăsari – orașul Grigoriopol se vor menține nivelurile înalte, transmite Știri.md

De asemenea, se menționează că pe sectorul orașului Grigoriopol până la gura de vărsare va continua creșterea nivelului apei cu 0.50-1.10 m, față de nivelul din 25 aprilie (ora 08:00).

În acest sens, hidrologii avertizează că în locurile joase va avea loc ieșirea apei în luncă și este posibilă subinundarea terenurilor agricole.

Astfel, Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează populația să fie prudentă. 

Preşedintele unei țări, indignat de cozile lungi la bere în plină pandemie
Articolul anterior
Vremea se încălzește. Temperaturi de vară la sfârșitul lunii aprilie
Articolul următor