A început postul Sfintei Marii, care este ţinut în special de femei

Începe postul Adormirii Maicii Domnului pentru creştinii ortodocşi de stil vechi.

Postului Sfintei Marii, cum mai este cunoscut în popor, este la fel de aspru ca cel dinaintea Paştelui. În zilele de luni, miercuri şi vineri nu se mănâncă nimic până la asfinţitul soarelui. Marţi şi joi se consumă doar legume fierte. În zilele de sâmbătă şi duminică este dezlegare la ulei şi vin, iar pe 19 august, la peşte. Conform tradiţiei, acest post este ţinut cu stricteţe de femei. În această perioadă ele se roagă pentru sănătatea familiei şi se spune că toate rugăciunile înălţate în acest post sunt auzite în ceruri.

În această perioadă, creştinii se pregătesc de cele două sărbători importante: Schimbarea la Faţă a Domnului Isus Hristos şi Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită pe 28 august.

Cel mai mare amfiteatru în aer liber din țară se schimbă la față! Pe teritoriul Teatrului Verde va fi amenajat și un pavilion unde vor fi crescuți fluturi

Primăria Chișinău continuă lucrările de reparație și modernizare a celui mai mare amfiteatru în aer liber din republică.

Actualmente se lucrează la reparația exterioară a clădirii teatrului (fațadei), este reparat acoperișul scenei, sunt vopsite scaunele, sunt instalate 5 porți la toate intrările în parc, se lucrează la instalarea unui grup sanitar modular, este amenajată intrarea centrală în teatru și sunt reparate scările de acces. Este instalată și rampă pentru persoanele cu necesități speciale.

La fel, la Teatrul Verde este amenajat un pavilion expozițional de agrement, unde vor fi crescuți fluturi.

Amintim că acum doi ani, Primăria Capitalei a inițiat lucrări de reparație a teritoriului Teatrului Verde. Au fost schimbate scaunele, pavată zona de spectatori, amenajat spațiul verde și curățați copacii.

Operațiunea VITEZA, mii de încălcări comise de șoferi

Timp de o săptămână, polițiștii INSP au fixat peste 5 mii de încălcări rutiere comise de șoferi, anunță Poliția.

Operațiunea (acțiune sub egida #ROADPOL) are scopul diminuării numărului de accidente rutiere, dar şi sporirea nivelului de disciplină al participanților la trafic.

În premieră, Poliția Națională a fost dotatăcu cinci bărci de patrulare de către Autoritatea Polițienească Suedeză

În premieră, Poliția Națională a fost dotată de către Autoritatea Polițienească Suedeză cu cinci bărci de patrulare.

Timp de trei zile, 9 angajați ai subdiviziunilor Poliției Naționale, precum și reprezentanți ai altor entități ale MAI, au fost instruiți în utilizarea bărcilor cu motor.

Ulterior, aceștia vor putea interveni în cadrul activităților de supraveghere și intervenție în zonele acvatice.

Instruirile au avut loc sub îndrumarea specialiștilor suedezi, care au furnizat cunoștințele și abilitățile necesare pentru operarea eficientă a acestor mijloace de transport pe apă.

Astfel, vom extinde capacitatea operațională a angajaților poliției, facilitând intervenția rapidă și eficientă în situații de urgență.

Primele fotografii de la nunta Cleopatrei Stratan
Articolul anterior
Katy Black, despre relaţiile toxice
Articolul următor