Jen Larsen, în vârstă de 39 de ani, din Utah a povestit în cartea sa autobiographică, că după ce și-a făcut operaţia de micșorare a stomacului, viaţa ei s-a schimbat în mai rău şi a împins-o în depresie.
În urmă cu şase ani, femeia cântărea 162 de kilograme şi apelase la tot felul de diete pentru a scăpa de greutatea în plus, însă fără a ajunge la efectul dorit. Într-un final a decis să apeleze la o operaţie de micşorare a stomacului.
„Medicul îmi prezenta rezultatele viitoare în imagini foarte frumoase: Nu ţi-ar plăcea să mergi pe un coridor strâmt şi să încapi. Toţi oamenii graşi ştiu că tot ce este frumos în viaţă li se întâmplă doar persoanelor slabe „, a povestit Jen Larsen într-o carte în care povesteşte de ce greutatea visată nu i-a adus viaţa pe care şi-o dorea.
Operaţia de micşorare a stomacului a decurs ca la carte, iar rezultatele au fost cele prognozate: femeia a slăbit 81 de kilograme, avea mai multă energie şi a scăpat de dureri la genunchi şi coloană. Totuşi, întregul proces nu a rezolvat depresia prin care trecea şi nici problemele de încredere în sine, scrie Daily Mail.
„Nu eram frumoasă. Am pierdut atâtea kilograme încât nu mă mai puteam uita în oglindă. După ce am mai pierdut alte zeci de kilograme tot ce vedeam în reflecţie era o străină cu aspect bolnăvicios. Purtam mărimea 36, dar uneori eram dezamăgită că nu puteam ajunge la mărimea 32”, afirmă scriitoarea în cartea sa.
Sursa: http://www.rtv.net