Accelerează cu depozitele bancare de la COMERȚBANK

BC ”Comerțbank” SA în această toamnă lansează o nouă campanie promoțională ,,Accelerează cu depozitele bancare de la Comerțbank” pentru a susține și premia clienții săi.

În perioada 05 septembrie – 05 noiembrie, persoanele fizice care deschid un depozit bancar la Comerțbank, participă în mod automat în cadrul campaniei promoționale ,,Accelerează cu depozitele bancare de la Comerțbank”.

În cadrul promoției vor fi oferite următoarele premii:

  • Premiul mare – 1000 litri carburanți,
  • Trei premii – a câte 100 litri carburanți, fiecare.

Extragerea câștigătorilor va fi efectuată conform bazei de date cu informațiile privind depozitele deschise în perioada campaniei promoționale și va fi efectuată în mod aleatoriu prin intermediul www.random.org, care se va realiza în data de 7 noiembrie 2022.

Toamna simbolizează un nou început și un anotimp al dezvoltării. Astfel, în această toamnă ne-am propus să oferim suport clienților noștri în dezvoltarea și atingerea scopurilor sale: economii, investiții, călătorii, recompensându-le cu dobânzi atractive la depozitele bancare deschise în cadrul Comerțbank. Însă pentru a accelera în atingerea acestor obiective vom oferi premii pe măsură: 1000 litri carburanți cadou, premiul mare și trei premii a câte 100 litri carburanți”, a menționat: Olga Bejenaru, Șef al Departamentului Dezvoltare și Marketing, al B.C.”Comerțbank”S.A.

Depozitul bancar este un produs prin intermediul căruia persoanele fizice pot face economii și respectiv pot obține profit în rezultatul banilor depuși inițial. Banca nu percepe taxe la deschiderea unui depozit bancar si persoana fizică doar în baza buletinului de identitate, se poate bucura de avantajele acestui produs bancar. Detalii cu privire la oferta depozitelor bancare, poate fi accesată aici.

Pentru informații suplimentare accesați Regulamentul campaniei promoționale “Accelerează cu depozitele bancare de la Comerțbank”.

Cel mai mare amfiteatru în aer liber din țară se schimbă la față! Pe teritoriul Teatrului Verde va fi amenajat și un pavilion unde vor fi crescuți fluturi

Primăria Chișinău continuă lucrările de reparație și modernizare a celui mai mare amfiteatru în aer liber din republică.

Actualmente se lucrează la reparația exterioară a clădirii teatrului (fațadei), este reparat acoperișul scenei, sunt vopsite scaunele, sunt instalate 5 porți la toate intrările în parc, se lucrează la instalarea unui grup sanitar modular, este amenajată intrarea centrală în teatru și sunt reparate scările de acces. Este instalată și rampă pentru persoanele cu necesități speciale.

La fel, la Teatrul Verde este amenajat un pavilion expozițional de agrement, unde vor fi crescuți fluturi.

Amintim că acum doi ani, Primăria Capitalei a inițiat lucrări de reparație a teritoriului Teatrului Verde. Au fost schimbate scaunele, pavată zona de spectatori, amenajat spațiul verde și curățați copacii.

Operațiunea VITEZA, mii de încălcări comise de șoferi

Timp de o săptămână, polițiștii INSP au fixat peste 5 mii de încălcări rutiere comise de șoferi, anunță Poliția.

Operațiunea (acțiune sub egida #ROADPOL) are scopul diminuării numărului de accidente rutiere, dar şi sporirea nivelului de disciplină al participanților la trafic.

În premieră, Poliția Națională a fost dotatăcu cinci bărci de patrulare de către Autoritatea Polițienească Suedeză

În premieră, Poliția Națională a fost dotată de către Autoritatea Polițienească Suedeză cu cinci bărci de patrulare.

Timp de trei zile, 9 angajați ai subdiviziunilor Poliției Naționale, precum și reprezentanți ai altor entități ale MAI, au fost instruiți în utilizarea bărcilor cu motor.

Ulterior, aceștia vor putea interveni în cadrul activităților de supraveghere și intervenție în zonele acvatice.

Instruirile au avut loc sub îndrumarea specialiștilor suedezi, care au furnizat cunoștințele și abilitățile necesare pentru operarea eficientă a acestor mijloace de transport pe apă.

Astfel, vom extinde capacitatea operațională a angajaților poliției, facilitând intervenția rapidă și eficientă în situații de urgență.

La un an de la divorț, Valentina Naforniță s-a afișat cu un bărbat în ipostaze intime: Cine este misteriosul cu care soprana se sărută pasional
Articolul anterior
Veste bună! Ziua Națională a Vinului revine în acest an în Piața Marii Adunări Naționale
Articolul următor