Actorul Petru Hadârcă și-a sărbătorit ziua de naștere în scenă

Și-a sărbătorit ziua de naștere în scenă alături de colegi și spectatori. E vorba de actorul Petru Hadârcă, care a împlinit ieri frumoasa vârstă de 60 de ani. Alături de actor au fost și cele mai importante persoane din viața sa, care susțin că Hadârcă trăiește arta, viața cu pasiune, încredere, durere, speranță și care reprezintă o adevărată armă împotriva ignoranței.

Actorul Petru Hadârcă și-a sărbătorit ziua de naștere în scenă

Colegii de breaslă au doar cuvinte de laudă la adresa lui Petru Hadârcă, transmite moldova1.md.

„Tot ce face, el face cu sufletul și cu inima. A ridicat prestigiul Teatrului Național”, menționează actorul Vitalie Rusu.

„Continuă confirmarea că în Basarabia a fost, este și va fi teatru românesc”, afirmă actrița Ninela Caranfil.

„Este un lider al Teatrului Național. Domnul Hadârcă este un artist, omul care ne înțelege”, spune actrița Angela Ciobanu.

„Un om care mă inspiră, în montările căruia pot să mă arunc cu ochii închiși pentru că am încredere totală în el”, spune actorul Igor Babiac.

Alături de Petru Hadârcă au fost și rudele actorului, dar și unii băștinași.

„Bucuroașă că Dumnezeu mi l-a dat, așa bunișori copiii”, spune Nina Hadârcă, mama lui Petru Hadârcă.

„Dacă tata nu a fost, el a fost pentru noi ca al doilea tată”, spune sora lui Petru Hadârcă, Angela Hadârcă.

„Mulțumesc din suflet, că Dumnezeu, iubirea, rudele, prietenii, oamenii buni ne-au ajutat să ajungem în acest moment”, spune Mariana Onceanu, soția lui Petru Hadârcă.

„Sunteți un simbol de dragoste de neam, de țară. Omul-legendă al Sângereiului cu care ne mândrim”, spune primarul orașului Sîngerei, Arcadie Covaliov.

Familia de acasă și cea de la teatru sunt esențiale, spune Petru Hadârcă.

„Pentru că având așa o echipă am reușit proiecte frumoase de care sunt mândru și fără ei nu a-și fi reușit. Îmi doresc din tot sufletul, în primul rând, aderarea la Uniunea Europeană, care este cea mai sigură cale spre libertate, democrație și prosperitate”, a menționat actorul Petru Hadârcă.

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a dat asigurări actorului și întregii echipe pe care o conduce că va oferi sprijin pentru reconstrucția și modernizarea Teatrului Național „Mihai Eminescu”.

Vladimir Zelenski acuză Rusia că ascunde trupurile după ruperea barajului Kahovka

Rusia a format grupuri speciale pentru a colecta şi ascunde cadavrele persoanelor ucise în urma ruperii barajului Kahovka din sudul Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, relatează Reuters.

Putin nüvə təhdidinə davam etsə... – Zelenski - GlobalInfo.az

„Răul rus a format grupuri speciale acolo pentru a îndepărta şi, evident, a ascunde cadavrele victimelor”, a declarat Zelenski în discursul său video de joi seara, transmite news.ro.

El a descris situaţia din părţile ocupate de Rusia din regiune ca fiind „catastrofală, ca să nu spunem altfel”.

Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc că se află în spatele breşei.

Distrugerea barajului a făcut ca apele mari să curgă în cascadă în părţi din sudul Ucrainei în aval de baraj, în special în regiunea Herson, ocupată parţial de trupele ruseşti.

Mulţi oameni au fost nevoiţi să se urce pe acoperişuri pentru a aştepta să fie salvaţi, iar Ucraina a acuzat forţele de ocupaţie ruseşti de inacţiune în ceea ce priveşte ajutorarea celor afectaţi. Locuitorii au rămas fără canalizare şi apă potabilă.

Oficialii ucraineni au stabilit un bilanţ oficial de 21 de morţi, inclusiv cinci persoane care au murit din cauza a ceea ce au descris ca fiind bombardamente ruseşti în timpul operaţiunilor de evacuare. Oficialii ruşi au comunicat un bilanţ de 46 de morţi.

Armata ucraineană a declarat joi că situaţia epidemiologică din zonele afectate s-a înrăutăţit brusc, în special în ceea ce priveşte răspândirea hepatitei A. Ministrul ucrainean al Mediului, Ruslan Strileţ, a estimat la peste 1,5 miliarde de dolari costul de până acum al pagubelor provocate de catastrofă.

Un minor de 17 ani, condamnat după ce a furat bunuri de sute de mii de lei

Un minor de 17 ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare după ce a săvârșit 33 episoade furt. Potrivit sentinței, condamnatul urmează să-și ispășească pedeapsa într-un penitenciar pentru minori și tineri.

Testul care poate identifica riscul de depresie la adolescenţi | adevarul.ro

Conform materialelor cauzei, în perioada 2021-2022, minorul a furat bunuri din mai multe oficii, clinici, magazine, cafenele și automobile. Suma totală a prejudiciilor cauzate victimelor se estimează la 475.348 lei.

De asemenea, în noaptea de 22 august 2021, minorul a furat de pe strada Andrei Doga din Capitală o mașină de model BMW E36. La scurt timp, acesta a fost oprit în sectorul Centru din municipiul Chișinău de inspectorii de patrulare. 

Atunci, minorul a fost reținut, iar automobilul transportat la parcarea specializată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Teodor Cârnaț a fost exclus din concursul de la Curtea Constituțională. Explicația juristului: ,,Am așteptat mai mult de doi ani”

Teodor Cârnaț, unul dintre candidații care aspirau la funcția de judecător al Curții Constituționale (CC), din partea CSM, susține că știe de ce concursul a fost anulat deja pentru a doua oară.

teodor cirnat, curtea constitutuinala, judecatori moldova, judecatori cc, demisia curtea constitutionala, teo cirnat avere, judecatori corupti, coruptie curtea constitutionala

Declarația a fost făcută într-un video publicat pe pagina de Facebook, transmite Realitatea.

„Am așteptat mai mult de doi ani de zile concursul la funcția de judecător la Curtea Constituțională. Și astăzi la ședință s-au prezentat doar șapte candidați din 12 și am făcut un demers ca să se amâne concursul, fiindcă judecătorul care va fi selectat nu are legitimitate constituțională de a fi membru al Curții Constituționale. Membrii CSM au refuzat. La fel, am spus că toți membrii CSM sunt în conflict de interese cu Tatiana Răducanu, fiindcă ea a fost membră a Comisiei Pre-Vetting, și toți au primit undă verde de la doamna Răducanu. Și cum toți trebuie să o voteze pe doamna Răducanu la funcția de judecător al CC… Și în scop de protest, de a nu participa la această mascaradă politică, pentru că demult puterea, PAS și președinta au selectat candidatul la CC, eu am boicotat acest concurs. Speram că vremurile bune vor fi altele”, a spus Cârnaț.

Joi, 22 iunie, plenul Consiliului Superior al Magistratului (CSM) a anunțat că a eșuat concursul pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea Constituțională (CC). Nici unul dintre cei 11 candidați nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi desemnat în calitate de judecător la Înalta Curte, din partea CSM.

Concursul de la CC a eșuat pentru a doua oară. 11 candidați au depus cereri de participare, printre care: Teodor Cârnaț, profesor universitar și jurist, care anterior a mai candidat pentru aceeași funcție, Nina Cernat, președinta interimară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Tatiana Răducanu, fost judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ), dar și judecătorul Gheorghe Balan, fost șef al Inspectoratului General de Poliție (IGP).

Transmisiune live! A început concursul Eurovision Song Contest 2023
Articolul anterior
Pasha Parfeni, în semifinala Eurovision 2023! Vezi cum au evoluat reprezentanții Moldovei
Articolul următor