Actrița Inna Colbasiuc, despre momentele din familie care i-au adus lumină în acest an plin de provocări

Actrița Inna Colbasiuc împreună cu soțul și fiul lor, Matei, au participat la o ședință foto de familie cu tematica sărbătorilor de iarnă. Momentele le-au creat multe emoții pozitive pe sfârșitul acestui an plin de încercări, pentru că familia este cea care de fiecare dată ne oferă căldura și bucuria ce ne motivează să ne înălțăm mereu.

Actrița a împărtășit cu prietenii săi virtuali sentimentele și gândurile proprii:

„Sărbătorile de iarnă sunt magice și de obicei, se sărbătoresc în familie! În acest an, pentru unii va fi dificil să se unească, dar vor fi cu gândul unii la alții!

Familia înseamnă bucurie, dragoste, fericire și stare de bine. Noi, în acest an am simțit pe deplin această stare! Suntem o familie ca multe altele, dar și unică în același timp!

În pofida anului complicat pe care l-am avut , am reușit să trăim multe momente frumoase, să ne vedem fiul cum crește, să ne bucurăm de reușitele lui și ale noastre ca părinți!

În aceste poze vă arătăm o bucățică din fericirea noastră! Fotografiile sunt momente vii care rămân pentru totdeauna în arhivele familiei, iar noi am reușit anul ăsta să adunăm câteva, după părerea noastră, superbe!”, dezvăluie Inna Colbasiuc.

Foto credit: Constantin Plugari Photography

Sursa: Instagram/ColbasiucInna

Altercații în Parlament, în timpul prezentării proiectului controversat privind bugetul de stat pentru anul 2021
Articolul anterior
Cum vor activa în continuare școlile din Capitală, în contextul creșterii numărului de cazuri Covid-19
Articolul următor
Alte articole interesante