Actrița Ionela Hadârcă, despre lupta cu depresia: ,,Mi-am dat seama cât de puțin cunoaște lumea despre ea, deși parcă se vorbește mult”

După dispariția tragică a interpretului Iurie Sadovnic, gest care a lăsat un gol în inimile colegilor de breaslă, dar și a tuturor celor care i-au apreciat creația, mulți și-au împărtășit părerile pe rețelele de socializare. Unii condamnând societatea pentru cele întâmplate, alții manifestând empatie pentru cei apropiați. O bună parte totuși uitând despre depresie, una dintre suferințele întâlnite frecvent în societatea actuală, mulți neștiind cum să reacționeze atunci când aceasta apare.

În acest context, actrița Ionela Hadârcă a venit cu un mesaj emoționant dezvăluind detalii din propria experiență despre cum poate arăta boala secolului. Totodată, aceasta a oferit câteva idei și sfaturi utile pentru toți cei care simt apariția celor mai neînsemnate tulburări emoționale.

,,Un status dureros, dar necesar, cred. Din tot ce-am citit eu ieri pe facebook, mi-am dat seama cât de puțin cunoaște lumea despre depresie, deși parcă se vorbește mult”, scrie actrița.

,,Oamenii se auto-învinuiesc că nu au ajutat la timp sau caută pe cine să învinuiască.

Pe când nici una, nici alta nu au niciun rost. Pentru că cel aflat în cumpănă de cele mai multe ori apelează la prieteni sau la rude doar la început, doar atunci, când simte că se împotmolește. E un instinct natural, organismul mai are resurse pentru a se salva. Te afli în mocirlă până la genunchi, iar mâinile mai caută de ce să se agațe.

Drept răspuns, auzi că nu ești destul de ocupat, că ,,tat asta ii fignea” pe lângă ceea ce o trecut cumătra care o nimerit cu copilul în spital, că nu ai dreptul să te simți așa, în timp ce ai două mâini și două picioare, că viața e un dar și tot așa.

Drept rezultat, pe lângă noroiul care te acoperă deja până la brâu, se mai adaugă un acut sentiment de vinovăție. Tu chiar nu ai un copchil bolnav, tu într-adevăr ai mâini și picioare, iar problema ta privită obiectiv într-adevăr e ,,hernea”.

Doar că, zi de zi, îți vine tot mai greu să respiri. Ceea ce înainte te bucura, acum te obosește. Capacitatea de a te bucura se atrofiază, de parcă ți-a înghețat-o cineva cu o doza zdravană de anestezie. Dorințele se sting pe rând, toate, până rămâne doar una – ca toți să-ți dea pace. Și asta nu e o alegere, nu e egoism, nu e dorință de a atrage atenția. E un schimb de substanțe în organism, care îți paralizează voința. Așa cum viroza îți afectează respirația, cum pancreatita blochează prelucrarea hranei. De aici e tupik. Te închizi de tot sau dacă ai în îngrijire copii, părinți sau animale, care depind de starea ta emoțională și de rezerva ta energetică, înțelegi ca trebuie sa faci, totusi, ceva și apelezi la psiholog.

Care e om străin. Și care, pentru a se lămuri în problema ta, în caracterul tau, ca să-ți câștige încrederea, are nevoie de câteva ședințe, uneori multe. Ele toate costă, ele necesită efortul de a te deplasa încolo, de a te deschide, pentru unii asta e foarte greu și-n stare obișnuită, iar în depresie, când nu poti răspunde nici la intrebarea „ce vrei să mănânci?”, e un efort titanic. Și apoi, pe lângă faptul că e om străin, el în primul rând e om. Se poate întâmpla ca terapia să nu aibă efect. Faptul că ai apelat la cel mai bun nu îți dă nicio garanție. Cuvintele pot fi nepotrivite. Iar în depresie fiecare cuvânt auzit e ca o lamă, fiecare eșec micuț e ca o prăpastie. În general, rar cine le găsește, cuvintele astea potrivite. De obicei, doar cei care au trecut înșiși prin acest întuneric. Restul îți vor repeta despre copilu cumătrei și nu vor rata ocazia să-ți mai rânjească o data în față despre cum el a trecut prin probleme cu adevărat grave fluturând din flăguleț, în paralel proiectând nave spațiale. Totul, desigur, sub masca mărinimiei și a celor mai bune intenții. De aceea, dacă simți fundul cu picioarele, dar nu ai putere să te împingi în sus, iată ce poți face:

-să mergi la psihiatru. Fără a analiza prea mult această decizie, fără a-ți lipi etichete pe frunte și a te speria de faptul că trebuie să înghiți pastile poate chiar câteva luni. Aceste pastile îți vor readuce în ordine fonul hormonal, care a luat-o razna. Mașina va reveni pe drum drept, unde vei putea apăsa pe frână, vei putea aranja retrovizoarele și vei deschide fereastra. Preparatele potrivite NU provoacă dependență, dacă sunt luate corect și NU te otrăvesc. Depresia te otrăvește mult mai tare.

-să îți creezi un regim calm, cu un minim de sport zilnic (din păcate, fără asta pastilele vor avea un efect foarte scurt), multa apă, lectură, rugaciune (sau meditatie, cine si-n ce crede), puțin internet si un regim alimentar ușor și verde. Asta nu-i fengșui, asta e biochimie. Și ea pur și simplu lucrează.

-sa lucrezi fizic. Prin casă, grădină, ogradă, ca voluntar, oriunde. Păstrează curățenia corpului și a casei, asta nu știu cum acționeaza anume, dar la sigur ajută. Da, bunicii nostri au rezistat în vremuri foarte grele pentru că au muncit mult fizic, au ținut capul limpede și au avut rânduieli în toate.

-să mergi la psiholog pentru a-ți prelucra traumele și pentru a învăța niște tehnici de controlare a gândurilor. Nu ai nimerit peste unul potrivit, mai caută. Nu trebuie cuconade și frigarui. Toți cei care îți toarnă azi în pahar, te ascultă cu gura căscată și te iscodesc să scoată cât mai multe din tine, peste 15 min iti spală oasele prin oraș. Toți. Încă o dată repet-toți.

-să te încarci cu multă răbdare și să nu te autobiciuiesti pentru că nu simți efect imediat de la efortul pe care îl depui. Unicul adevăr sigur este că totul trece. Va trece și asta, chiar dacă acum îți vine greu să crezi.

Pentru neamurile mele grijulii – eu sunt ok, eu sunt mai bine ca oricând. Dar la fel de bine țin minte cum nu mă puteam spăla pe dinți, asta nu se uită. În timp ce tot facebookul se prăpădea de râs de filmulețele mele, eu nu mă puteam spăla pe dinți. Nu vreau sa mă rușinez de acea perioada, ea e parte din mine și va rămâne pentru totdeauna. Nu trebuie niciun fel de comentarii, pe voi asta nu vă privește.

Be kind to yourself. Totul trece. Ia-o încetișor, pas cu pas. Vine o zi când începi a respira mai ușor, apoi simți că ți-i poftă de pâine cu unt, apoi râzi (în sfârșit, sincer!) la un film, apoi începi a absorbi ca narcomanul orice clipă. Viața răbufnește în culori de 10 ori mai suculente, iar in preajma ta raman doar cei, care îți vor binele cu adevărat și cei cu care chiar ți-i interesant.

Ai incredere, ea vine. Dar deocamdata… just be kind to yourself. Nu e niciun termen, nu e nicio regulă și nu e loc de nicio comparație. Cuprinde-ți sufletul, el acum e bolnav și cel mai important sprijin al său ești tu”, este mesajul actriței.

Postarea a fost apreciată de peste 3 mii de internauți.

Maestrul Nicolae Botgros, premiat cu Diploma Universară de Gratitudine a Academiei de Științe a Moldovei
Articolul anterior
Farmacia Familiei: Ajută-ne să avem grijă de ei
Articolul următor
Alte articole interesante