Adaos la pensie de 1.000 de lei pentru un vot: Două femei din Drochia și Hîncești, trimise în judecată pentru corupere electorală

Urmare a investigării faptelor de corupere electorală în cadrul alegerile prezidențiale și referendumului din toamna anului 2024, procurorii din Drochia și Hîncești au trimis în judecată două femei implicate în scheme infracționale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În cazul femeii de 44 de ani din Drochia, aceasta le promitea alegătorilor a câte 1000 de lei lunar adaos la pensie, în cazul în care aceștia ar fi votat pentru un anumit candidat la alegerile prezidențiale. Astfel, potrivit procurorilor, în acest scop ilegal de influențare a votului, aceasta a transmis personal peste 4400 de lei unei familii – context în care a și fost reținută și plasată în arest, după care a fost eliberată sub control judiciar prin decizia Curții de Apel Bălți, la solicitarea avocatului ei.

În ceea ce privește coruperea electorală din Hîncești, femeia cu vârsta de 61 de ani și alți figuranți din dosar era simpatizantă a trei partide care formaseră un bloc electoral (la inițiativa liderului unui partid declarat neconstituțional). Învinuita era responsabilă de colectarea datelor din buletinele de identitate ale persoanelor. Scopul urmărit de aceasta era ca ulterior, după ce ar fi fost convinși să voteze pentru unul din cei doi candidați prezidențiabili propuși (majoritar votanților din satul Sărata Galbenă), să le poată transfera bani prin aplicația mobilă PSB a băncii „Промсвязьбанк” din Rusia.

În acest sens, potrivit procurorilor din Hîncești, datorită datelor colectate de învinuită în acel scop ilegal de influențare a votului, la 17 octombrie 2024, pe contul unei votante a fost deschis un cont bancar la acea bancă rusească, iar pe contul ei au fost transferate 2500 ruble rusești, cu notificarea prin SMS că-și poate ridica banii. La solicitarea procurorilor, învinuita a fost plasată în arest, după care a continuat să fie cercetată sub control judiciar.

Potrivit Codului penal, învinuitele riscă să fie pedepsite cu amendă de până la 57500 lei sau închisoare de până la 5 ani.

Informație importantă pentru șoferi! Traficul pe o porțiune de drum care tranzitează localitatea Ivancea va fi suspendat pentru jumătate de oră din ambele sensuri

Informație importantă pentru șoferi! Poliția Națională informează că în această seară, începând cu ora 18:30, circulația rutieră pe o porțiune a traseului național R-6, care tranzitează localitatea Ivancea din Orhei (în apropierea restaurantului “Doi Haiduci”) va fi suspendată pentru jumătate de oră din ambele sensuri, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Circulația va fi blocată în contextul efectuării unor acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce vizeazǎ un accident rutier soldat cu deces.

”Rugăm șoferii să manifeste calm și răbdare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mizăm pe înțelegerea conducătorilor auto.”, mai anunță Poliția.

Mesajul lui Zelenski după ce Trump a sugerat că s-ar putea înțelege cu Putin pentru a încheia războiul

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina nu va accepta să îi fie decisă soarta în lipsă printr-un acord între Moscova şi Washington şi a cerut ca Europa să primească un loc la masa negocierilor pentru încheierea războiului provocat de invazia rusă, după ce preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, au anunţat miercuri în urma unei discuţii telefonice iniţierea acestor negocieri, relatează Reuters citat de digi24.ro.

Preşedintele ucrainean a descris drept „neplăcut” faptul că Trump a ales să vorbească cu Putin înaintea lui, dar a susţinut că nu crede că această alegere a preşedintelui american ilustrează priorităţile SUA. „Important acum este ca lucrurile să nu meargă conform planului lui Putin, în care el vrea să facă totul în aşa fel încât să desfăşoare negocieri bilaterale” cu SUA, a mai spus Zelenski, într-o declaraţie acordată presei la o centrală nucleară ucraineană unde s-a oprit în drum spre Conferinţa de Securitate de la München. „Noi, ca ţară independentă, pur şi simplu nu vom putea accepta vreun acord fără implicarea noastră”, a susţinut preşedintele ucrainean. El a cerut ca SUA şi Ucraina să schiţeze un plan de încheiere a războiului înainte de a discuta cu Rusia.

„Reuniunile între Ucraina şi SUA sunt prioritare pentru noi. Şi numai după aceste reuniuni, după elaborarea unui plan pentru a-l opri pe Putin, cred că va fi corect să vorbim şi cu ruşii”, a indicat Zelenski. Preşedintele american Donald Trump a provocat stupoare când a anunţat miercuri că „probabil” se va întâlni în curând cu omologul său rus Vladimir Putin în Arabia Saudită, la puţin timp după o convorbire telefonică în care ei au convenit să iniţieze „imediat” negocieri pentru oprirea războiului în Ucraina. Aliaţii europeni ai SUA, luaţi prin surprindere de acest anunţ şi îngrijoraţi de posibilitatea de a fi excluşi dintr-o înţelegere între Washington şi Moscova, cer acum un loc la masa negocierilor.

„Orice acord (încheiat) pe la spatele nostru nu va funcţiona, orice acord va avea de asemenea nevoie de participarea Ucrainei şi a Europei”, a spus joi şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, la sosirea la sediul NATO la o reuniune a miniştrilor apărării ai Alianţei. Kallas a promis că UE va continua să sprijine Ucraina dacă aceasta refuză un acord de pace încheiat peste capul Kievului de către Washington şi Moscova. După convorbirea cu Putin, Trump a discutat şi cu Zelenski.

Preşedintele ucrainean se întâlnise cu câteva ore în urmă la Kiev cu secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, care i-a prezentat un proiect de acord economic, în cadrul negocierilor de pace, după ce Trump a cerut acces la resursele de metale rare (pământuri rare) ale Ucrainei. Zelenski, care s-a declarat deja de acord ca Ucraina să împartă cu SUA aceste zăcăminte, speră să semneze acest acord economic cu reprezentanţii Washingtonului în acest weekend în Germania, în marja Conferinţei de Securitate de la München. În contextul aşteptatelor negocieri de pace, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a considerat nerealiste aderarea Ucrainei la NATO şi revenirea acestei ţări la graniţele de dinainte de 2014, anul când Rusia a anexat Crimeea şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei au lansat primul conflict armat. Confruntat cu criticile aliaţilor europeni, şeful Pentagonului a spus joi, la începutul reuniunii miniştrilor apărării din ţările NATO, că nu consideră nicidecum un act de „trădare” iniţiativa lui Trump de a aborda direct cu Putin iniţierea negocierilor de pace în Ucraina. Preşedintele Zelenski a mai susţinut joi că, în discuţia pe care a avut-o miercuri cu Donald Trump, nu a abordat cu acesta chestiunea aderării Ucrainei la NATO, adăugând însă că ştie că SUA nu doresc ca Ucraina să facă parte din această alianţă.

Va fi creată o bază de date a agenților economici rău-platnici

Lista agenților economici cu datorii va fi publicată pe Platforma de interoperabilitate MConnect. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură de 60 de deputați, scrie stiri.md.

Potrivit proiectului, prin intermediul Agenției de Guvernare Electronică va fi creată o bază de date a agenților economici care au datorii, transmite Știri.md.

Platforma va conține date atât despre datoriile la Serviciul Fiscal de Stat, cât și cele reieșind din hotărârile instanțelor de judecată. Mai mult decât atât, și agenții economici vor putea raporta rău-platnicii cu care au relații comerciale. Aceste informații vor trebui să fie probate, iar persoana raportoare își va asuma răspundere de informațiile prezentate. 

În acest fel, autoritățile urmăresc să asigure transparență și predictibilitate în procesul de efectuare a plăților în tranzacțiile comerciale, notează Parlamentul într-un comunicat.

„Potrivit autorilor, reglementările în acest domeniu sunt necesare întrucât, deși mărfurile sau serviciile sunt prestate, numeroase facturi sunt achitate mult timp după scadență. Acest lucru afectează lichiditățile agenților economici, precum și competitivitatea și rentabilitatea companiilor, odată ce creditorul trebuie să obțină finanțări externe din cauza efectuării cu întârziere a plăților. De menționat că, în prezent, nu există o lege specială privind combaterea întârzierii efectuării plăților în tranzacțiile comerciale.

Proiectul de lege se mai referă la creanțele certe, lichide și exigibile care rezultă din obligațiile de plată a unor sume de bani, în baza unui contract încheiat între profesioniști sau între profesioniști și autoritățile contractate. Acestea au ca obiecte livrarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea și execuția lucrărilor publice, a clădirilor și a lucrărilor în construcții civile”, notează Legislativul.

Totodată, autorii documentului mai propun un termen de plată între profesioniști de cel mult 60 de zile. În același timp, în cazul relațiilor contractuale între profesioniști și autoritățile contractante, se propune ca termenul legal de plată să nu depășească 30 de zile.

Inițiativa legislativă conține prevederi referitoare la despăgubirea cheltuielilor de recuperare a creanțelor. 

„Astfel, creditorii vor putea pretinde  o despăgubire minimă de 40 de euro pentru fiecare zi de întârziere, aceasta fiind suplimentară altor cheltuieli aferente unei eventuale executări silite. Potrivit documentului, dacă debitorul va întârzia cu executarea obligației de plată, creditorul va putea obține o ordonanță judecătorească în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă privind procedura în ordonanță, aceasta fiind o procedură simplificată.

Autorii propun ca proiectul de lege privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată în temeiul contractelor încheiate între profesioniști, între profesioniști și autoritățile publice să intre în vigoare după șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Excepție face articolul care se referă la monitorizarea și recuperarea creanțelor datorate, care va intra în vigoare după doi ani de la publicarea în Monitorul Oficial”, se mai arată în comunicat.

 De menționat că proiectul urmează a fi propus spre examinare în a doua lectură.

Poliția atentionează cetățenii! Caz de escrocherie în proporție de 100.000 de lei, înregistrat în Capitală. Cum să nu cazi în plasă
Articolul anterior
Un nou Cod Galben de ceață pe teritotiul țării începând din această seară
Articolul următor