Adele, apariție spectaculoasă pentru coperta Vogue și schimbările prin care a trecut în ultimii doi ani

Adele a pozat pentru coperta Vogue, ocazie cu care a vorbit deschis despre schimbările prin care a trecut în ultimii doi ani.

În interviul acordat publicației, Adele a vorbit pe larg despre schimbările prin care a trecut după divorțul de soțul ei, Simon Konecki. Una dintre aceste transformări a fost pierderea în greutate. „A fost pe fond de anxietate”, a spus ea. „Lucrând, mă simțeam mai bine. Nu a fost niciodată vorba despre a pierde în greutate, a fost întotdeauna despre a deveni puternică și de a-mi acorda cât mai mult timp în fiecare zi, departe de telefon.”

„Am devenit destul de dependentă de sport”, a recunoscut cântăreața, care în prezent are o relație cu agentul sportiv Rich Paul. „Mă antrenez de două-trei ori pe zi. Așa că îmi fac greutățile dimineața, merg pe jos sau fac box după-amiaza, apoi, noaptea, mă duc să fac cardio.”

Adele știe că să ai antrenori personali (mai ales unii de la centrul Heart & Hustle din Hollywood) pentru toate lucrurile astea este un lux pe care puține persoane și-l permit. „Dar trebuia să mă fixez pe ceva ca să-mi dreg mintea”, a spus ea. „Aș fi putut tricota, dar nu a fost să fie. Oamenii sunt șocați că nu mi-am împărtășit călătoria. Sunt obișnuiți ca oamenii să documenteze totul pe Instagram, iar majoritatea celor aflați în poziția mea ar face un deal bun cu un brand de slăbit. Am făcut-o pentru mine și pentru nimeni altcineva. Deci de ce să împărtășesc? Nu mi se pare ceva fascinant. Este corpul meu.”

Adele a vorbit și despre mult-așteptatul album al său, 30, care toată lumea se așteaptă să fie unul despre divorț. „El nu este unul dintre foștii mei. El este tatăl copilului meu”, a subliniat ea, lăsând să se înțeleagă că divorțul despre care vorbește în piesele ei noi este unul mult mai complex. „Mai degrabă divorțam de mine”, a mărturisit artista.

Patru suspecți implicați în escrocherii săvârșite prin metoda ”ruda implicată în accidentul rutier”, identificați! Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.

Un tânăr din R.Moldova, arestat pe polițiștii italieni după ce și-a sugrumat concubina, o tânără din Ucraina, chiar sub privirile fiicei acesteia

Un tânăr de 34 de ani din R.Moldova a fost arestat pe polițiștii italieni, după ce și-a sugrumat concubina, o tânără de 33 de ani din Ucraina. Cazul a avut loc în localitatea Anzola dell’Emilia din regiunea italiană Bologna, scrie presa italiană citată de deschide.md.

Potrivit sursei citate, cazul a avut loc săptămâna trecută, când femeia, victimă a violenței în familie, a reușit să sune la Poliție și să anunță că a fost sugrumată de concubin. Victima vorbea în șoaptă, pentru a nu fi auzită de partener.

La scurt timp carabinierii au ajuns pe adresa indicată, unde au depistat moldoveanul în stare de ebrietate. Victima se afla alături, cu semne vizibile de sugrumare.

Fiind audiată, femeia a declarat că și anterior a fost umilită și bătută de concubin. În ziua când ea a sunat la autorități, individul a strâns-o de gât, după care i-a aplicat mai multe lovituri. Toate acestea s-au produs chiar sub privirea fiicei victimei.

La cererea procurorilor, individul a fost plasat în arest preventiv – pe numele lui fiind pornită o cauză penală.

Circul din Chișinău prinde o nouă viață. La ce etapă este reconstrucția

Clădirea Circului din Chișinău va prinde în curând o nouă viață. Foto-reporterul Elena Covalenco a suprins momentul când muncitorii montau noile geamuri, scrie realitatea.md

Amintim că în anul 2023 au început lucrările de conservare pentru clădirea Circului din Chișinău. Compania de construcții, selectată în urma licitației lansată de PNUD, a început lucrările de reparație a acoperișului.

Edificiul Circului din Chișinău are o valoare arhitecturală deosebită, iar în anul 2022 a fost inclus în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat. Totodată, PNUD a lansat competiția pentru selectarea companiei care va executa lucrările de înlocuire a fațadei vitrificate a Blocului A al Circului Chișinău.

Totodată menționăm că Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a alocat peste 1.800.000 euro, care au acoperit costurile pentru expertiza tehnică detaliată, pentru proiectare și pentru lucrări de reparație/conservare în prima etapă. Acestea vor împiedica degradarea clădirii Circului din cauza factorilor externi. Costul estimat pentru finalizarea tuturor lucrărilor de conservare a întregului complex este estimat acum la peste 11.000.000 de euro. Acest lucru ar putea fi realizat în viitor prin bugetul național sau finanțare suplimentară din partea partenerilor de dezvoltare.

Legătura surprinzătoare dintre Prințesa Diana și celebrul serial Bridgerton
Articolul anterior
O femeie cu greutatea de peste 200 de kg a fost externată de la Centrul Covid cu ajutorul unei echipe de pompieri
Articolul următor