Administrația Aeroportului neagă faptul că o persoană ar fi trecut check-inul fără rând, ceea ce a provocat nemulțumirea altor pasageri din sala de așteptare.
„Astfel de excepții există doar pentru femeile gravide sau situații aparte, or, nicio altă persoană nu poate trece privilegiat, este o regulă strictă, care se respectă în incinta Aeroportului”, a declarat pentru Unimedia purtătoarea de cuvânt de la Aeroportul Internațional Chișinău, Rodica Rusu.
„Era un zbor pentru 15 ianuarie, spre Italia, amânat pentru a doua zi, din cauza codului roșu de vânt puternic.
Din motiv că Italia cere un test negativ la intrarea în țară, unii pasageri au fost nevoiți să repete testul, pentru ca să poată ajunge la destinație, după amânarea zborului din cauza condițiilor meteo. Anume acest lucru a provocat nemulțumirea pasagerilor.
Poliția de frontieră a intervenit și totul s-a aplanat. Oamenii au înțeles că nimeni nu este de vină, atunci când vântul puternic perturbă graficul zborurilor, dar este vorba despre securitatea fiecăruia”, a explicat Rusu.
Pe rețelele de socializare a fost publicat un video, în care mai mulți oameni se certau, în incinta Aeroportului, iar autorul imaginilor a scris că motivul ar fi fost un pasager privilegiat.