Adolescentă de 16 ani, agresată sexual în liftul unui bloc din București. Camerele de supraveghere au surprins momentul

Agresorul, un tânăr de 20 de ani, a fost reținut de polițiști la câteva zile de la incident, fiind cercetat de autorități, scrie libertatea.ro.

Incidentul a avut loc duminică, 28 august, în jurul orei 22.00, într-un bloc din sectorul 3 din București, însă a fost făcut public joi, 1 septembrie, când a fost reținut agresorul. În imaginile de camerele de supraveghere, difuzate de ObservatorNews, se vede cum o adolescentă, 16 ani, urcă în lift. Este urmată de un tânăr de 20 de ani.

Când ușile liftului încep să se închidă, bărbatul se apropie de fată. Se uită la ea câteva secunde și apoi o ia cu forța în brațe. Adolescenta încearcă să deschidă ușile și strigă după ajutor. Apoi se luptă cu agresorul. Dă cu picioarele în lift, în timp ce tânărul încă o ține în brațe. Apoi, tânărul o lasă în pace. Ea apasă pe butoanele din lift, în timp ce acesta îi sărută mâinile și își pune capul pe umărul ei. Se deschid apoi ușile liftului, iar agresorul coboară.

Fata de 16 ani a depus plângere la Poliție, iar joi dimineața tânărul de 20 de ani a fost reținut. „În urma percheziției efectuate, tânărul a fost depistat și condus la audieri. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, a transmis, pentru Libertatea, Poliția Capitalei.

În Italia, un avion a fost distrus de fulger. Piloții au fost nevoiți să efectueze o aterizare de urgență

Un avion al companiei aeriene EasyJet a fost lovit de fulger în timpul unui zbor efectuat duminică, 25 septembrie 2022, provocând panică în rândul celor 90 de pasageri prezenți la bord.

Este prima dată în ultimii 15 ani când un avion este lovit de fulger în zbor, în Italia, relatează ziarul italian Corriere del Mezzogiorno.

Conform sursei citate, aeronava companiei EasyJet a decolat ieri de la Milano și se îndrepta spre Napoli, dar o furtună care s-a abătut asupra regiunii Campania a împiedicat-o să mai ajungă la destinație.

Un fulger, care a lovit o aripă a avionului în timpul zborului, i-a constrâns astfel pe piloți să devieze de la traseu și să efectueze o aterizare de urgență pe aeroportul Karol Wojtyla din Bari, în regiunea Puglia.

Din fericire, nici cei 90 de pasageri, și nici personalul de bord nu au fost răniți în timpul acestui incident, dar s-a creat panică mare în rândul acestora.

Pasagerii au fost transportați ulterior cu un autocar la Napoli, mai precizează sursa citată.

sursa

FOTO! Unde s-a ascuns Putin. Imagini cu palatul în care a fugit de ochii lumii și de unde dă ordine

În timp ce Rusia este un câmp de luptă între armată și familiile tinerilor chemați la mobilizare, Vladimir Putin stă ascuns de ochii lumii. Nu este la Kremlin, așa cum ar fi de așteptat, ci într-un palat uriaș unde se odihnește, potrivit presei internaționale, scrie digi24.ro.

Despre proprietatea unde stă ascuns Vladimir Putin sunt foarte puține informații publice. Există doar câteva fotografii care arată o clădire uriașă, pe care presa străină a numit-o palat, cu multe dormitoare cu o curte imensă. Casa se află la jumătatea distanței dintre Moscova și Sankt Petersburg, pe malul Lacului Valdai. Clădirea este definiția luxului. Dispune de un spa cu trei etaje, piscină, precum și un salon de înfrumusețare personal.

Potrivit Fundației Anticorupție, înființată de activistul rus Alexei Navalnîi, casa aceasta este locul favorit al lui Putin. Din alte informații furnizate publicului de aceeași sursă, se pare că locuința de lux nu este deținută în totalitate de președintele Rusiei, ci parțial ar fi și pe numele miliardarului Iuri Covalciuc, cunoscut drept bancherul personal al lui Putin.

O jurnalistă independentă, Farida Rustamova, susține că a aflat că Vladimir Putin intenționează să petreacă aici mai multe zile și că ar fi preînregistrat mai multe videoclipuri care vor fi lansate public. Încearcă în acest fel președintele Rusiei să mascheze lipsa din fața publicului.

Aceeași sursă spune că președintele și-a odihnit „trupul și sufletul” la complexul de lux.

Rusia l-a expulzat pe consulul Japoniei la Vladivostok. Ce informații ”secrete” ar fi divulgat diplomatul

Agenția de securitate a Rusiei (FSB) a anunțat luni, 26 septembrie, că a reținut un consul japonez în orașul-port Vladivostok, pentru presupus spionaj și i-a ordonat să părăsească țara, au declarat agențiile de presă ruse, scrie ziare.com.

FSB a declarat că consulul a fost declarat persona non grata după ce a fost prins „în flagrant” primind informații secrete despre efectul sancțiunilor occidentale asupra situației economice din Extremul Orient al Rusiei.

Agenții ruși spun că informațiile clasificate, care priveau și cooperarea Rusiei cu o țară din Asia-Pacific fără nume, au fost obținute în schimbul unei „recompense monetare”.

Rusia a protestat în fața Japoniei, au declarat agențiile citate de FSB. Nu a existat nicio reacție imediată de la Tokyo.

Cantități mici de radiații au fost detectate în sud-estul Finlandei
Articolul anterior
Elevii ruși vor avea lecții despre cum să-și ”iubească efectiv” țara: ”Adevărații patrioți sunt dispuși să apere patria cu armele în mână”
Articolul următor