Agenția Internațională pentru Energie Atomică va trimite în Republica Moldova o misiune specială care va evalua domeniul oncologic

Pe 28 noiembrie, la Viena, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a avut o întrevedere cu directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Oficialii au discutat despre investițiile efectuate, în ultimii trei ani, în modernizarea Institutului Oncologic, în special, cele realizate cu ajutorul AIEA. La fel, a fost abordat subiectul creării unui spectru vast de soluții de tratament pentru a lărgi accesul pacienților din țara noastră la cele mai moderne îngrijiri medicale. Părțile au punctat și noi perspective de colaborare.

Potrivit ministrei Sănătății, AIEA va trimite în Republica Moldova o misiune specială care va evalua domeniul oncologic. Raportul elaborat va servi drept fundament la crearea programului național de cancer pentru următorii zece ani, dar și la facilitarea procesul de identificare a partenerilor care vor investi în soluțiile de tratament împotriva cancerului.

Amintim că, în perioada 26-28 noiembrie, ministra Ala Nemerenco participă la Conferința ministerială privind știința, tehnologia și aplicațiile nucleare și Programul de cooperare tehnică, care se desfășoară în orașul Viena, Austria.

Carambol la Tiraspol: Zece mașini, avariate din cauza poleiului

Carambol pe un pod din Tiraspol. Mai multe mașini s-au lovit, în această dimineață, din cauza poleiului, potrivit presei din stânga Nistrului, scrie unimedia.md.

Conform imaginilor de la locul accidentului, au intervenit oamenii legii, iar pe carosabilul a fost împrăștiat nisip.

Euro scade! Ce curs a afișat pentru azi Banca Națională

Leul moldovenesc a înregistrat o consolidare în raport cu dolarul american și euro, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei, informează unimedia.md.

În comparație cu ziua precedentă, moneda națională a câștigat teren față de euro, înregistrând o scădere de 3 bani, iar în raport cu dolarul american, leul s-a întărit, deși diferența a fost nesemnificativă.

Euro se tranzacționează astăzi la valoarea de 19.224 lei moldovenești, marcând o scădere față de ziua precedentă. Dinamica euro a fost descrescătoare pe parcursul celor patru zile analizate.

Dolarul american este cotat astăzi la 18.2999 lei moldovenești. Deși diferența față de ziua anterioară este nesemnificativă, tendința dolarului a fost de asemenea descrescătoare în ultimele patru zile.

Leul românesc se tranzacționează la valoarea de 3.8625 lei moldovenești, hrivna ucraineană la 0.4394 lei, iar rubla rusă la 0.174 lei. Leul moldovenesc s-a întărit față de leul românesc cu 7 bani, în timp ce s-a slăbit față de hrivna ucraineană și rubla rusă, ambele monede înregistrând o creștere de 1 ban. Pe parcursul celor patru zile analizate, leul românesc și hrivna ucraineană au avut o tendință descrescătoare, în timp ce rubla rusă a arătat o dinamică crescătoare.

Un bărbat din Bălți, care a plecat de acasă acum 8 luni și nu s-a mai întors, este căutat cu disperare de familie

Polițiștii din Bălți caută un bărbat în vârstă de 46 de ani, locuitor al municipiului Bălți, care a plecat de la domiciliu pe data de 16 aprilie și nu s-a mai întors, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Familia acestuia a anunțat dispariția în cursul zilei de ieri, precizând că bărbatul a mai părăsit locuința în trecut.

Semnalmentele persoanei dispărute:

▶️Înălțime: 1,85-1,90 m

▶️ Constituție: medie

▶️ Păr: negru, scurt, cu fire cărunte

▶️ Ochii: cafenii

La momentul dispariției acesta purta vestă sport albastră, maiou albastru deschis, blugi albastru închis, șlapi gri.

Dacă aveți informații despre această persoană, vă rugăm să anunțați imediat Poliția la următoarele numere de telefon:

📞 112

📞 068976000

📞 068910547

Orice detaliu poate fi de mare ajutor!

Președinta Maia Sandu, discurs cu prilejul Zilei Naționale a României
Articolul anterior
Important! Ce se întâmplă în organism după ce încetezi să mai fumezi țigări electronice
Articolul următor