Există multe tradiții și obiceiuri legate de Crăciun, dar și ajunul sărbătorii, și, chiar dacă unele dintre ele au fost înlocuite, multe altele s-au păstrat. Iată care sunt cele mai îndrăgite tradiții și obiceiuri în ajun de Crăciun, informează unica.md.
Ce se face în ajunul Crăciunului
Înainte de ajun, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, în unele zone se face masa de ajun, pentru sufletele morților, cu alimente de post la care este invitat și preotul ca să le guste și să le binecuvânteze.
Tot în această perioadă încep și colindele de Crăciun, care anunță Nașterea Domnului. Tradiția spune că Dumnezeu a lăsat colindele pe pământ special ca să ne mai scape de păcate, iar când acestea nu se vor mai auzi, vor ieși diavolii pe pământ.
Colindătorii sunt răsplătiți cu covrigi, mere, nuci și turte specifice, numite „scutecele lui Hristos”, dar mai nou lumea oferă și bani. Chiar și la masa de Crăciun este bine să ascultăm colinde, pentru că aduc armonie în relațiile dintre oameni și belșug în case și pe ogoare.
Păstrarea luminii este una dintre cele mai iubite și vechi tradiții în Moldova, tradiție pe care unii dintre locuitorii satelor moldovenești o mai țin. Sărbătoarea Crăciunului este strâns legată de solstiţiul de iarnă, cea mai scurtă zi din an. Astfel, în seara de ajun, moldovenii aprind un rug din buşteni pentru a ţine cât mai mult lumina.
Tradiția spune că în ajunul Crăciunului nu se dă gunoiul afară din casă și nu se împrumută lucruri. Fetele nemăritate își pot vedea ursiții în vis, dacă pun noaptea la fereastră bucăți mici din toate preparatele pregătite pentru sărbătoarea Crăciunului.
Tradiții și obiceiuri în ajunul Crăciunului:
- Nu se bea rachiu, considerându-se băutura diavolului;
- Nu se dă de împrumut și se ia înapoi ce s-a împrumutat;
- Nu se aruncă gunoiul; Se spune că nu e bine să te bați, nici măcar în glumă, că te umpli de bube în timpul anului;
- Copiii pornesc cu colindul: „Bună dimineața la Moș Ajun, ne dați ori nu ne dați”;
- În unele zone, copiilor li se dă să mănânce bostan, ca să fie grași tot anul.
- În noaptea dinspre Crăciun se spune că apa se preface în vin și animalele vorbesc.
- Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meargă bine și să nu le piardă la roit.
- Fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul. Acest obicei se urmează în anumite zone ale țării. De asemenea, în alte regiuni ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate, astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă.
- La țară, în ziua de Ajun se coace cozonacul.
- În această zi se pun pe masă două pâini, sare, peşte, grâu şi un pahar cu apă, şi se crede că noaptea vin membri de familie morţi şi mănâncă din acele bucate.