Luni dimineață, pe 15 ianuarie, soții Todica, din satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi, își duceau fetița la o consultație medicală. Aflați în automobilul Dacia condus regulamentar de către un consătean, aceștia au fost spulberați într-o secundă, după ce un alt șofer ieșit pe contrasens i-a curmat în plină viteză.
În consecință, șoferul ,,Daciei”, tatăl, de 22 de ani, dar și micuța acestuia în vârstă de 1.5 anișori, au decedat pe loc. Mama copilului se află în continuare internată în spital, în stare extrem de gravă.
,,Mama se zbate între viață și moarte la spital, durerea celor apropiați nu are margini. Cu doi morți în casă, părinții și, respectiv, buneii decedaților încearcă să-și salveze fiica. Medicii sunt rezervați privind șansele de supraviețuire a Cezarei Todica, dar promit să lupte până la urmă pentru viața tinerei de 24 de ani, care și-a pierdut unicul copil și soțul în accident. Apropiații roagă oamenii cu suflet mare să le ajute familia, în primul rând, pentru a o salva pe Cezara, dar și pentru înmormântarea fiicei și soțului ei”, este mesajul familiei postat pe caritate.md.
Cei care doresc să întindă o mână de ajutor, pot face donație aici.