Al Nassr nu se oprește și vrea un fost coechipier al lui Ronaldo în echipă

Al Nassr are nevoie de un nou portar, după accidentarea fostului jucător al lui Arsenal, David Ospina, care va lipsi o perioadă mai lungă. Saudiții s-au orientat către fostul coechipier al lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid.

Keylor Navas, dorit în aceeași echipă cu Ronaldo

Antrenorul Rudi Garcia a cerut șefilor clubului un nou portar, după accidentarea la cot suferită de columbianul David Ospina, scrie Daily Mail.

Conducerea lui Al Nassr s-a orientat către Keylor Navas, actualul fotbalist al lui PSG, ajuns rezervă după sosirea la club a lui Gianluigi Donnarumma în 2021 și evoluând doar în meciurile de cupă.

Keylor Navas | Real Madrid CF

Fostul portar al lui Real Madrid se va afla în Arabia Saudită săptămâna viitoare, când PSG va disputa o partidă amicală cu selecționata All Stars, care îl va include și pe Cristiano Ronaldo.

Totuși, columbianul în vârstă de 36 de ani nu este singura variantă pentru Al Nassr. Dacă negocierile cu PSG nu se vor concretiza, aceștia îl iau în considerare și pe portarul lui Al Wheda, Munir, fost la Numancia și Malaga.

Doi tineri, reținuți de polițiștii din Criuleni, după ce ar fi răpit un automobil din curtea unei gospodării. Ce riscă aceștia

Doi tineri au fost reținuți de polițiștii din Criuleni, la scurt timp după ce ar fi răpit un automobil.

Poliția a fost sesizată la data de 13 aprilie de un locuitor al raionului Criuleni, care a comunicat că pe parcursul nopții, persoane necunoscute au pătruns în curtea gospodăriei de unde i-au răpit automobilul de model „VAZ 2106” prin forțarea și deteriorarea sistemului de pornire.

În rezultatul măsurilor de investigație întreprinse de oamenii legii, la scurt timp automobilul a fost depistat în satul Văduleni.

În același timp au fost identificați suspecții, doi tineri de 21 și 22 de ani, originari din Vadul lui Vodă și Criuleni. Tinerii anterior au mai fost cercetați penal pentru diverse infracțiuni.

Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport, iar suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore.

Conform legii penale, persoana vinovată de comiterea infracțiunii riscă amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani.

ASP restituie avansurile achitate pentru serviciile cadastrale neprestate. Procedurile de urmat

Agenţia Servicii Publice (ASP) informează persoanele fizice și juridice, care au achitat până la data de 02.01.2024 un avans pentru prestarea serviciilor din domeniul cadastrului, dar serviciul nu a fost prestat în volum deplin, că pot depune la ASP o cerere de restituire a mijloacelor bănești achitate.

Procedura de restituire pentru persoanele fizice:

  • Persoanele fizice, care nu dețin o semnătură electronică, trebuie să completeze o cerere de restituire. Formularul poate fi descărcat de pe site-ul ASP, aici, ori poate fi completat direct la sediul centrului multifuncțional, unde anterior a fost solicitat serviciul. Cererea completată se depune la centrul multifuncțional respectiv ori la sediul central al ASP (mun.Chișinău, str. A.Pușkin, 42).
  • Persoanele fizice care dețin o semnătură electronică trebuie să completeze cererea de restituire. Cererea completată și semnată cu semnătură digitală trebuie expediată la următoarea adresă electronică – asp@asp.gov.md. Formularul poate fi descărcat pe site-ul ASP, aici.

Procedura de restituire pentru persoanele juridice:

  • Persoanele juridice care nu dețin o semnătură electronică scriu o cerere în formă liberă în adresa conducerii ASP, cu indicarea motivului restituirii şi anexarea obligatorie a actului de verificare a decontărilor reciproce, semnat la data adresării. Cererea semnată se depune la centrul multifuncțional, unde anterior a fost solicitat serviciul, ori la sediul central al ASP (mun.Chișinău, str. A.Pușkin, 42).
  • Persoanele juridice care dețin o semnătură electronică, trebuie să scrie o cerere în formă liberă în adresa conducerii ASP, cu indicarea motivului restituirii şi anexarea obligatorie a actului de verificare a decontărilor reciproce semnat la data adresării. Cererea, semnată electronic,  se expediază la următoarea adresă electronică – asp@asp.gov.md.

Mândrie pentru Poliția Națională! Un angajat al MAI a cucerit medalia de bronz la un Campionat European

”O nouă victorie pentru colegul nostru, Dovzii Vasilii, care a obținut medalia de bronz la Campionatul European la karate shotokan, categoria seniori 80 kg.”, anunță Poliția.

Acesta a concurat cu cei mai buni sportivi la karate, din peste 22 de țări.

Campionatul a avut loc în orașul Debrecen din Ungaria🇭🇺.

Acesta activează în calitate de ofițer superior de investigații în cadrul Direcției Combaterea Criminalității Organizate a INI și are în palmaresul său mai multe medalii.

”Vasilii, Poliția Națională se mândrește cu performanțele tale. Mult succes!”, se arată într-un mesaj.

Covid-19 în Moldova: 382 de cazuri confirmate într-o săptămână și șapte decese
Articolul anterior
Femeie amendată după ce și-a abandonat câinele bolnav în șanț
Articolul următor