Aleksandr Lukaşenko a fost infectat cu Covid-19

Preşedintele statului Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a declarat marţi că a fost infectat cu noul coronavirus, dar că nu a avut niciun fel de simptome şi deja s-a vindecat, relatează agenţia de ştiri BELTA, preluată de Reuters.

separator

,,Astăzi vă întâlniţi cu un om care a reuşit să supravieţuiască coronavirusului pe picioare. Doctorii au ajuns ieri la această concluzie. Asimptomatic”, a declarat Lukaşenko în cadrul unei întâlniri cu responsabili militari.

Liderul bielorus de 65 de ani a rezistat apelurilor de a impune măsuri de izolare sau de a închide frontierele pentru a limita răspândirea pandemiei de COVID-19 în țara sa. El a respins de altfel de la început temerile referitoare la pandemie drept o „psihoză” şi a recomandat remedii precum consumul de vodcă sau sauna pentru combaterea coronavirusului.

Până marţi în Belarus, o ţară de 9,5 milioane de locuitori, au fost înregistrate 67.366 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 543 au fost mortale, potrivit Ministerului Sănătăţii. Nemulţumirea faţă de modul în care preşedintele ţării a gestionat pandemia de COVID-19 a declanşat proteste împotriva lui Lukaşenko înaintea alegerilor de pe 9 august.

Lukașenko a rămas în istoria recentă cu o declarație halucinantă din martie, când îi îndemn pe locuitorii Belarusului să lucreze pământul pentru a combate virusul.

„Trebuie doar să lucraţi. Mai ales, la ora actuală, în sate. Este plăcut să priveşti la televizor cum oamenii muncesc pe tractoare, nimeni nu vorbeşte despre virus”, a declarat Lukaşenko în timpul unei reuniuni a guvernului, în martie.

sursa: Agerpres

Medic infecționist: masca de protecție refolosită își pierde din capacitatea de protecție
Articolul anterior
Cu muzică, dar fără dansuri. Cum vor putea fi organizate nunțile după 1 august?
Articolul următor
Alte articole interesante