Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), informează cetățenii despre identificarea a două cazuri de pestă porcină africană ( PPA), în raioanele Ungheni și Cahul.
Astfel, la data de 31 iulie curent, prin testări de laborator a fost confirmată prezența virusului PPA, în probele recoltate de la porcii domestici, în exploatația comercială de porcine, amplasată în extravilanul localității Petrești, raionul Ungheni și în exploatația non profesională din extravilanul localității Cîșlița Prut, raionul Cahul.
Comisiile pentru Situații Excepționale ale r. Ungheni și r. Cahul au aprobat planuri de măsuri complexe de combatere, fiind în desfășurare acțiunile de eradicare a focarelor, cu implicarea tuturor structurilor raionale și specialiștilor de la nivelul central al ANSA.
În jurul focarelor au fost stabilite zonele de restricții (zona de protecție 3 km şi zona de supraveghere 10 km), fiind restricționată mișcarea porcilor din fermele comerciale din aceste zone, precum și mișcarea porcilor din exploatații non profesionale din întreg arealul raioanelor afectate , dar și comercializarea cărnii obținute de la aceștia.
Agenția solicită proprietarilor de porcine, să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.
De asemenea, în contextul desfășurării procesului activ de recoltare a cerealelor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, îndeamnă fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate. Acestea ar putea fi potențial contaminate de către mistreți cu virusul PPA. Evitați utilizarea în hrana animalelor a resturilor culinare și respectați cerințele minime de biosecuritate.
Tot în acest context, solicităm cetățenilor să nu procure animale fără certificate sanitar- veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate. Să nu cumpere produse alimentare din carne de porc din țările vecine, în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.
Reiterăm că în cazul morții și nimicirii porcilor din cauza PPA, despăgubiri vor primi doar proprietarii a căror animale au fost identificate și înregistrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 231/2006 privind identificarea și înregistrarea animalelor.
De asemenea, ANSA este dispusă să acorde persoanelor, care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora, recompense în mărime de 50 euro, pentru fiecare cadavru notificat.
Pe parcursul anului 2023, în Republica Moldova au fost înregistrate 17 focare de PPA, dintre care 14 la porcii domestici, 3 la porcii mistreți. Au fost nimiciți din cauza bolii 334 porci și 21 mistreți.
În perioada anilor 2020 – 2022 au fost notificate 27 de focare, dintre care 21 la porcii domestici și 6 la porcii mistreți. Nimiciți din cauza bolii fiind 31 333 porci domestici și 176 mistreți.