”Am pierdut numărătoarea cadavrelor.” Corpurile neînsufleţite zac îngrămădite unele peste altele. Morții sunt îngropați non-stop

Cimitirele din Turcia și Siria, neîncăpătoare din cauza cutremurelor. Se îngroapă cadavre chiar și noaptea târziu, cu ajutorul voluntarilor. În cimitirul Nurdağı din provincia turcă Gaziantep, la granița cu Siria, în curând nu va mai fi loc pentru morți. Mormintele proaspăt săpate sunt marcate cu pietre funerare goale, se văd doar bucăți de pânză ruptă adunate de pe hainele victimelor, relatează The Guardian citat de observatornews.ro.

Pe stradă, zeci de cadavre zac îngrămădite unele peste altele, așteptând să fie îngropate. Cel puțin 5 imami s-au grăbit să ajungă la Nurdağı pentru a oficia avalanșa de înmormântări în masă, uneori pentru până la 10 victime simultan.

La cinci zile după ce două cutremure puternice au zguduit sudul Turciei în cel mai grav dezastru natural din ultima vreme, bilanțul victimelor a depășit 22.000 de morți, iar Nurdağı și orașele din sudul Turciei și nordul Siriei au devenit scene apocaliptice.

„40% dintre oamenii care locuiau în acest oraș ar putea dispărea”, a declarat Sadık Güneș, un imam din Nurdağı. Fără un loc pentru rugăciunile lor, înmormântările în masă din Nurdağı și din restul sudului Turciei sunt celebrate în aer liber. „Am pierdut numărătoarea cadavrelor pe care le-am îngropat de luni”, a declarat Güneș: ”Am extins cimitirul. Sunt încă oameni sub dărâmături. Îi vom îngropa și pe aceștia după ce vor fi recuperați. Îngropăm cadavrele chiar și noaptea târziu, cu ajutorul cetățenilor care vin să ne ajute”.

Cimitirele din Turcia și Siria, neîncăpătoare din cauza cutremurelor

În așteptarea medicilor legiști și a procurorilor, locuitorii unor orașe din Turcia au îngrămădit cadavrele pe stadioane sau în parcări, pentru a le oferi rudelor posibilitatea de a-i identifica rapid pe cei dragi înainte de a li se elibera un certificat de deces.

În districtul Afrin din nord-estul Siriei, un cimitir a fost extins cu locuri de înmormântare improvizate în gropi comune. În orașul Osmaniye din sudul Turciei, un cimitir a rămas fără spațiu, în timp ce în afara orașului Kahramanmaras, în apropiere de epicentrul cutremurului, un cimitir improvizat s-a umplut cu atât de multe cadavre încât scânduri de lemn și blocuri de beton servesc drept pietre funerare.

În Jinderes, în nord-vestul Siriei, un oraș plin de oameni strămutați în urma unui deceniu de război civil, refugiații care au supraviețuit bombardamentelor și atacurilor cu gaze chimice au fugit din nou pentru a-și salva viața în timp ce clădirile se prăbușeau.

În tot nordul Siriei, oamenii care locuiesc acum în corturi, în zăpadă, au început să ardă tot ce puteau pentru a se încălzi. „Lumea a uitat de noi”, a declarat Mohammed Abu Hamza, care a fugit din Jindires, experimentând strămutarea pentru a doua oară după ce a fugit din Ghouta împreună cu familia sa.

„Avem suficientă mâncare pentru a ne ajunge pentru o vreme”, a spus el. „Dar pentru a ne încălzi, avem puțin lemn pe care îl ardem doar câteva ore pe zi. Cumva am fost lăsați să facem față singuri acestei situații”.

Nemerenco, după criticile pentru demisiile de la Institutul Oncologic: ”Nu cred în specialişti extraordinar de buni care au condus spitale ajunse pe brânci”

Ministrul Sănătății, Ala Nemereono, a venit cu o reacție, după criticile aduse pentru demisiile de la Institutul Oncologic în scandalul cu alimentația pacienților.

”O să las aici un anunț pentru toți cei dezamăgiți, care critică rezilierea de către minister/ministru a unor contracte – funcțiile de vicedirectori și directori nu sunt lăsate de mama și tata pe vecie și nu vă supărați, nu am nimic cu nimeni, dar în povești cu specialiști extraordinar de buni care au condus spitale ajunse pe brânci, eu nu cred. Dacă erați cu adevărat buni, spitalele înfloreau și pacienții vă venerau. Dar așa, medicii tineri pleacă, mita înflorește, echipamente iok, iar unii se fac a nu înțelege cam de ce nu mai rămân în funcții, deși în spitalul lor și acu pacienții muribunzi sunt duși pe țoale.

Mai priviți în jur și nu vă mai închinați ode, nu dezbinați colectivele cu colectări de semnături și rămâneți demni dacă vă considerați oameni cu demnitate. Funcțiile vin si pleacă, diploma de medic rămâne.

Da, și sunt conștientă că îmi fac o armată nouă de dușmani, dar nu am venit la minister să adun fani, dar să creăm un sistem de sănătate pentru oameni.”, scrie ministrul pe pagina sa de Facebook.

Amintim că mai multe persoane au rămas fără locurile de muncă de la Institutul Oncologic, după un control inopinat ce viza alimentația pacienților.

La Grădina Zoologică din Chișinău a fost amenajată o clasă pentru copii

La Grădina ZOO din Capitală a fost amenajată o clasă, unde copiii participă la lecții distractive și asimilează informații despre păsări și animale, anunță pe pagina sa de Facebook edilul Capitalei Ion Ceban.

”Micuții învăța regulile de comportament în natură, cum să fie în siguranță în spațiile verzi, sunt familiarizați cu obiceiurile și habitatul animalelor.

Lecția de azi a fost despre Papagali. Copiii au avut ocazia să admire păsările de la ZOO și chiar le-au oferit delicii”, mai scrie primarul Capitalei.

Reprezentanții Grădinii Zoologice au declarat pentru NewsMaker că încăperea destinată lecțiilor este amplasată pe teritoriul Grădinii Zoologice, lângă clădirea administrației. Lecțiile și masterclassurile tematice sunt organizate în grupuri de până la 15 copii, sub îndrumarea angajaților secției științifico-educaționale.

30 de zile de arest pentru șoferița troleibuzului care a lovit-o mortal pe fetița de 12 ani! Momentul escortării acesteia la Judecătorie

Judecătorii au dat curs demersului procurorilor. Astfel, șoferița va fi plasată în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr.13, ceea ce înseamnă că va fi izolată până pe 23 aprilie 2023, cu calcularea termenului din ziua în care a fost reținută, scrie realitatea.md. Aceasta primise de curând carnetul de conducere ca șofer de troleibuz, susține propurorul.

Știrea inițială. Șoferița troleibuzului care a tamponat mortal fetița de 12 ani pe nume Anastasia Culai pe bd. Mircea cel Batrîn din capitală a fost escortată la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pentru a fi examinat demersul procurorilor privind aplicarea mandatului de arest preventiv pentru 30 de zile, în contextul în care expiră cele 72 de ore. Despre asta relatează duminică, 26 martie curent, Pro TV Chișinău.

Potrivit sursei citate, avocatul șoferiței încearcă să convingă judecătorii de instrucție ai instanței pentru aplicarea arestului la domiciliu, considerând că arestul preventiv ar fi o măsură dură.

Întrebată de jurnaliști de ce nu a frânat, dacă își recunoaște vina sau dacă îi pare rău de ce s-a întâmplat, șoferița nu a răspuns.

Victor Pavlov, avocatul care reprezintă apărarea șoferiței de troleibuz care a tamponat-o mortal pe Anastasia la Ciocana, declarații la Judecătoria din acest sector: „Clienta mea este în stare de șoc. … De două ori a solicitat în izolator asistența medicilor de urgență. … Nu avea conflicte cu lege nici penale, nici contravenționale. Are cazierul curat”.

Avocatul nu cunoaște de când clienta sa deține permisul de conducere, dar a confirmat că devenise șoferiță de troleibuz de curând.

Amintim că vinerea trecută, 24 martie, Anastasia a încercat să traverseze strada regulamentar la o trecere de pietoni nedirijată pe db. Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al Capitalei, când a fost tamponată mortal de un troleibuz de pe ruta nr. 13 condus de o șoferiță. Taxatoarea susține că s-a întâmplat în afara zebrei, însă imaginile surprinse și distribuite pe rețele o contrazic și confirmă versiunea polițiștilor.

A decedat pe loc, din cauza traumatismelor incompatibile cu viața. Șoferița a fost reținută.

Anastasia era elevă a Liceului Teoretic „Dacia” cu predare în limba rusă din același sector. Ar fi fost singurul copil în familie.

Alertă sanitară în SUA: niveluri îngrijorătoare de mercur în conservele de ton. De ce este periculos pentru sănătate
Articolul anterior
Clădirile cu magazin la parter sunt mai vulnerabile la cutremur, atrag atenția specialiștii
Articolul următor