Ambasadorul SUA în R. Moldova, mesaj într-o română perfectă de Ziua Independenței

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan a transmis un mesaj de felicitare țării noastre cu ocazia Zilei Independenței.

separator

Oficialul a vorbot despre suportul pe care l-a oferit SUA Republicii Moldova, de-a lungul anilor, dar și în gestionarea crizei pandemice și cea economice. Un lucru remarcabil este și faptul că Ambasadorul a reușit să învețe în timp record limba română, iar abilitățile sale în acest sens au devenit tot mai bune.

„Dragi prieteni, doresc să vă felicit pe toți cu ocazia Zilei Independenței RM. Parteneriatul edificat dintre țările noastre, pe parcursul ultimilor 29 de ani este puternic și rezistent. SUA a oferit sprijin pentru a ajuta Moldova să depășească prezenta criză de sănătate și economie.

Chiar dacă rămînem concentrați pe sănătatea celor dragi, nu trebuie să uităm și de sănătatea democrației Republicii Moldova. Liderii RM trebuie să continue lucrul pentru dezvoltarea unor instituții guvernamentale independente, combaterea corupției și protejarea drepturilor și libertăților omului.

Vom urmări îndeaproape starea lucrurilor în contextul viitoarelor alegeri prezidențiale, ca să ne asigurăm că vor fi luate toate măsurile posibile ca alegerile să fie libere, corecte și transparente. Cetățenii Republicii Moldova merită un lider sincer și responsabil. Ei merită libertatea de a-și face viețile mai bune, atât pentru ei, cât și pentru generațiile viitoare. Vă felicit pe toți, din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii, cu ocazia Zilei Independenței. La mulți ani!”, a încheiat Dereck J. Hogan.

În Moldova, a crescut prețul grâului. Se va scumpi și pâinea?
Articolul anterior
De ziua Independenței, în Republica Moldova se va înregistra un record mondial
Articolul următor
Alte articole interesante