America Days 2023 vine la Cahul! Vezi programul distractiv de care vei avea parte

Ambasada SUA vă invită la mult așteptata revenire a America Days la Cahul! 20 mai la ora 15:00 în Piața Independenței!

Programul include evoluarea formației Big Hands Rhythm & Blues Band din New York, quest-uri interactive, activități sportive și intelectuale, gustări gratuite și chiar vizionarea unui film prezentat în original. Detalii găsiți pe pagina de Facebook America Days.

Al treilea an, Ambasada SUA organizează o serie de evenimente publice în aer liber consacrate cooperării dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, unde fiecare se poate regăsi și se poate distra alături de familia și prietenii săi.

Mii de locuri rezervate în hotelurile din țară de către oaspeții europeni, invitați la Summitul Comunității Politice Europene

Oaspeții Summitului Comunității Politice Europene vor simți din plin ospitalitatea moldovenilor la hotelurile din țară.

CODRU HOTEL CHISINAU 4* (Moldova) - de la RON 443 | HOTELMIX

În perioada desfășurării evenimentului, unitățile de cazare vor găzdui câteva mii de vizitatori veniți în Moldova – lideri politici, delegații diplomatice și jurnaliști străini din 47 de state. Unele hoteluri au deja toate camerele rezervate, iar altele sunt pe ultima sută de metri privind confirmările, informează organizatorii Summitului.

Zinaida Jarcuțchi, administratoare hotel: „Suntem suprasolicitați. Noi am închis anunțurile pe toate site-urile de rezervări și am lăsat camerele anume pentru Summit. Dacă am fi lăsat anunțurile de cazare deschise pe site-urile prin care primim rezervări, atunci puteam caza încă trei hoteluri. Aproximativ 50% din camerele hotelului deja sunt rezervate de către cei ce vor participa la Summit. Sunt rezervări din câteva țări și așteptăm să ne confirme și ambasadele.”

Bucate tradiționale servite oaspeților europeni

Gazdele le promit oaspeților internaționali mai multe delicii culinare și meniuri variate. Printre bunătăți nu au ezitat să includă și bucate tradiționale, astfel încât vizitatorii să descopere și cultura gastronomică a țării noastre.

Zinaida Jarcuțchi, administratoare hotel: „Am planificat vreo 20 de feluri de mâncare caldă – crenvurști (mic dejun englezesc), cartofi, fasoliță, plăcințele ca la mama acasă și multe altele. Am adaptat meniurile noastre, astfel încât, pe lângă ceea ce se oferă, de obicei, prin hoteluri în Europa, să adăugăm și câteva elemente naționale.”

Pentru ca vizitatorii să se simtă în siguranță, autoritățile au efectuat mai multe controale de verificare a calității în baruri, restaurante și hoteluri. Gazdele promit că vor depune toate eforturile necesare pentru a le spune așa cum se cuvine „Bun venit în Moldova!” oaspeților internaționali.

Irina Coiceva, administratoare hotel: „Noi am avut mai multe controale, inclusiv de la ANSA. Totul va fi în siguranță. Le vom oferi vizitatorilor un mic dejun de tip bufet suedez. Desigur, vom fi deschiși dacă vor exista solicitări speciale din partea oaspeților. Vom face tot posibilul ca ei să rămână mulțumiți. Îi așteptăm cu drag!” 

Summitul EPC va încuraja dezvoltarea industriei ospitaliere 

Evenimentele internaționale de o asemenea anvergură pun în mișcare industria ospitalieră din Republica Moldova. Experții estimează că hotelurile, restaurantele și barurile din țară vor avea încasări suplimentare în această perioadă. 

Stas Madan, director de program „Mediu de afaceri și IMM”, Expert-Grup: „Nu putem exclude și beneficiile economice imediate ale acestui eveniment. Estimativ, reieșind din numărul de delegați și jurnaliști străini care vor fi prezenți în contextul acestui eveniment, aproximativ 1.500-2.000 persoane, firmele de la noi, în special sectorul HoReCa, vor avea vânzări suplimentare între șase și 10 milioane de lei.”

Potrivit datelor statistice, în țara noastră sunt în total aproape 300 de hoteluri gata să își întâlnească oaspeții. Numărul camerelor existente în unitățile de cazare este de peste 8.000, iar numărul de locuri – de aproape 25.000. 

Despre Summitul Comunității Politice Europene

Republica Moldova este gazda Summitului Comunității Politice Europene, care se va desfășura la 1 iunie 2023, reunind, în premieră, 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău.

Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul de a discuta și de a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.

În troleibuzele din Capitală răsună vocea Maiei Sandu. Mesajul transmis

În aceste zile, în troleibuzele din Capitală răsună nu doar vocea primarului Capitalei, Ion Ceban, dar și cea a președintei țării, Maia Sandu.

Șefa statului invită moldovenii să participe duminică, 21 mai, la Adunarea Națională „Moldova Europeană”, care va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu ora 11:00, transmite Realitatea

Pe lângă Chișinău, diaspora se va întruni în alte 33 de orașe europene, în mare parte în capitale.

Maia Sandu a anunțat într-un briefing de presă, susținut în data de 10 aprilie curent, convocarea Adunării Naționale „Moldova Europeană”.

Președinta a îndemnat moldovenii să se adune pentru data de 21 mai 2023 în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), pentru că „acum este momentul să ne unim și să devenim parte a familiei europene”.

Reprezentanții mai multor formațiuni politice și reprezentanți ai societății civile și-au exprimat disponibilitatea de a participa la Adunarea Națională „Moldova Europeană”, convocată de președinta Maia Sandu.

O trecere de pietoni din localitatea Peresecina va avea butoane fotovoltaice încorporate

O trecere de pietoni din localitatea Peresecina, km 28+740, a fost securizată suplimentar cu butoane fotovoltaice încorporate.

Butoanele au funcție de avertizare și ghidare a traficului, sporind atenția șoferilor pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă.

Având în vedere că este un produs nou pentru participanții la trafic din Republica Moldova, a fost executat un sector experimental.

Scopul proiectului este determinarea eficacității acestor dispozitive în practică și timp, în vederea îmbunătățirii siguranței conducătorilor auto și a pietonilor, prin creșterea vizibilității în zonele cu trafic intens.

În context, Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” anunță că va examina posibilitatea utilizării butoanelor fotovoltaice pe drumurile publice naționale, în cazul în care aceste dispozitive își vor demonstra eficiența în sporirea siguranței și atenției șoferilor.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
Mii de locuri rezervate în hotelurile din țară de către oaspeții europeni, invitați la Summitul Comunității Politice Europene
Articolul anterior