Andreea Marin, una dintre cele mai cunoscute femei din România, a împlinit 47 de ani. Vedeta a petrecut alături de cei dragi, însă nu a uitat de comunitatea pe care și-a construit-o în mediul online și a transmis un mesaj emoționant.

„Îmi promit ca, la 47 de ani împliniți azi, să nu uit să mă privesc în oglindă și să văd mereu dincolo de aparențe, de lumini și de umbre, de riduri, de cearcăne sau de machiaj. Dincolo de masca noastră, se ascunde un suflet mare. Dincolo de chip, e un creier ce naște idei care pot face minuni.
Dincolo de haine, e un corp imperfect, dar perfect capabil să miște munții la nevoie, pentru a schimba vieți în bine. Pântecele noastre făuresc vieți. Pieptul nostru le hrănește. Inima noastră le iubește și le ocrotește. Cu oglindă sau fără, se află oamenii cei adevărați, în stare să adune cioburi la nevoie și să facă noi oglinzi care să reflecte lumina în jur, cu mâinile lor’, a scris Andreea Marin pe rețelele de socializare.
Andreea Marin este apreciată datorită empatiei sale, dar și profesionalismului de care a dat dovadă de-a lungul anilor.
„Decembrie este o lună plină pentru mine mereu și, spre finalul ei, e întâi ziua Violetei (pe 15 decembrie a împlinit 14 ani, n.r.), apoi a mea (47 de ani, pe 22 decembrie, n.r.), apoi Crăciunul și finalul de an… Vreau să fiu acasă, nicăieri altundeva nu e mai frumos și mai bine pentru mine, sincer.
Oameni dragi, căldura sufletească, brazii împodobiți, masa cu bunătăți, clinchete și sunet de pian, pisicile leneșe și cățeii agitați, dar și ciripit de păsărele în gospodăria noastră… și lui Moș Crăciun îi place popasul la noi!’, a declarat vedeta în urmă cu câteva zile, pentru tvmania.ro.

