Poliția de Frontieră aeroportuară din Florența, Italia, a demarat o investigație complexă pentru a pune capăt seriei de furturi din bagajele de cală și a identifica responsabilii.
În urma acestei investigații, doi bărbați, în vârstă de 54 și 58 de ani, au fost denunțați pentru furt agravat. Aceștia erau interesați în special de bunuri de valoare ușor de vândut: laptopuri, camere foto, telefoane, haine și accesorii ale unor branduri cunoscute.
Ancheta a avut loc la aeroportul din Florența unde peste 80 de obiecte de proveniență suspectă au fost recuperate de poliția, informează Firenze Today., citat de rotalianul.ro.
În lunile precedente, poliția din Florența a primit mai multe plângeri de furt din partea pasagerilor care au aterizat pe Aeroportul Amerigo Vespucci cu zboruri din întreaga lume.
Victimele, care inițial au constatat că bagajele lor s-au pierdut sau au întârziat la livrare, au primit în cele din urmă valizele la domiciliu, însă cu mai puține obiecte în interior.
În mod obișnuit, bagajele pierdute sunt preluate de un birou special al aeroportului, care apoi le încredințează unei firme externe pentru recuperare și livrare. Aceasta din urmă trimite valizele printr-un curier într-un depozit din provincia Florenței, unde sunt sortate în funcție de destinația finală.
Investigatorii Poliției de frontieră aeriană au început să caute un „numitor comun” între toate disparițiile de obiecte reclamate de călători, reconstituind cu atenție traseul fiecărui bagaj vizat. Investigațiile i-au condus pe agenți spre depozitul în care bagajele pierdute erau stocate înainte de a fi returnate proprietarilor legitimi.
Polițiștii au monitorizat locația, analizând și înregistrările video ale sistemului de supraveghere al companiei. În urma acestei activități complexe, suspiciunile au căzut asupra celor doi angajați ai depozitului care lucrau în tura de noapte.
Se pare că aceștia ar fi acționat ascunși în spatele unor paleți poziționați în fața camerelor de supraveghere pentru a nu fi surprinși de imaginile înregistrate. Agenții au studiat timp de câteva săptămâni modul lor de operare, pregătiți să intervină. Între timp, cei doi au fost surprinși în timp ce furau din cel puțin două bagaje depozitate în magazie.
Perchezițiile efectuate la domiciliile suspecților au dus la recuperarea a numeroase obiecte care, conform investigatorilor, provin din furturile investigate. Printre acestea se numără bunuri de mare valoare, precum laptopuri, telefoane mobile, aparate de fotografiat, articole vestimentare de marcă, precum și alte obiecte cu valoare sentimentală pentru victime.
Poliția de frontieră aeriană lucrează acum pentru a returna bunurile furate proprietarilor legitimi.