Angelina Jolie – actriţă, regizor, scriitor, model, câştigătoare a mai multor premii internaționale şi ambasador al Bunăvoinţei pentru ONU, vine cu o știre menită să bucure toți admiratorii săi. Astăzi, toată lumea o poate vedea în postura de designer de bijuterii. Împreună cu Robert Prokop, ea a dezvoltat o colecţie de accesorii deosebite.
Şi acum, aceste bijuterii, în ediţie limitată, vor fi puse în vânzare curând. Organizarea evenimentului de lansare a colecției de bijuterii are drept scop adunarea unei sume, destinate asociaţiei „Education Partnership for Children of Conflict”, organizație fondată în 2006 care se ocupă de finanţarea unor programe de educaţie pentru copiii afectaţi de conflicte, a cărui copreședinte este faimoasa Angelina Jolie. Colecţia de bijuterii intitulată “The Style of Jolie” va fi expusă în două hoteluri din Maroc începând cu data de 15 iulie până pe 15 august.
Toţi doritorii de a avea acasă o părticică din stilul superbei dive au ocazia să vadă creaţia Angelinei Jolie şi a cunoscutului bijutier – Robert Prokop. Gama, alcătuită din: cercei, coliere şi inele cu pietre mari, fasonate în linii simple, a fost prezentată în luna aprilie la Julien’s Gallery din Beverly Hills. Multe dintre aceste bijuterii au fost deja purtate de Angelina Jolie la ieşirile pe covorul roşu.
Reamintim că pe Angelina și bijutierul Robert Prokop îi leagă o mai veche prietenie, deoarece acesta din urmă împreună cu Brad Pitt au creat designul inelului de logodnă pentru Angelina Jolie în valoare de 250 de mii de dolari.
Sursa foto: mediafax.ro