Anual în Moldova sunt generate circa 10.000 de tone de deșeuri electrice

Potrivit unor aproximări, anual, în Republica Moldova sunt generate circa 10.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE).

Anual în Moldova sunt generate circa 10.000 de tone de deșeuri electrice

O parte dintre acestea ajung la groapa de gunoi și poluează solul, apa și aerul. Cu toate acestea, în țară există sisteme colective de preluare a deșeurilor electrice și electronice, transmite stiri.md.

„Este demonstrat științific că nocivitatea DEEE-urilor este de 10 ori mai mare decât a deșeurilor menajere și, spre regret, în Republica Moldova, doar o mică parte din DEEE-uri sunt colectate și reciclate, restul fiind aruncate la groapa de gunoi și, în consecință, poluează solul, apa, aerul, flora, fauna, ceea ce cauzează diferite maladii, inclusiv în rândul copiilor, și drastic reduce speranța de viață a populației”, a declarat Mihail Caranfil, directorul executiv al sistemului colectiv autorizat Eco Save. 

Numărul persoanelor și instituțiilor care solicită serviciile sistemelor de colectare a deșeurilor electronice crește de la an la an. Echipamentele care sunt transmise cel mai des spre reciclare sunt frigiderele, mașinile de spălat, televizoarele, fiarele de călcat, aspiratoarele, iar de către instituțiile publice: calculatoarele, imprimantele, procesoarele, monitoarele și tastaturile. 

„Cel mai mult se colectează DEEE-uri din mediul urban, aproximativ 75% comparativ cu 25% în mediul rural. Faptul că în mediul rural se colectează mai puțin este influențat de lipsa informării, lipsa culturii reciclării și, nu în ultimul rând, ei preferă să vândă aceste DEEE-uri la fier uzat, care este o practică foarte periculoasă și autoritățile de mediu ar trebui să intervină”, subliniază Mihai Cojocaru, administratorul fundației. 

„Aceste echipamente au în componența lor elemente nocive pentru mediu și sănătate, metale grele sau gaze periculoase, elemente chimice care, odată eliberate în aer, apă sau sol, au efecte dăunătoare pe termen lung asupra hranei noastre, a apei pe care o bem sau a aerului pe care îl respirăm, provocând probleme serioase de sănătate și chiar intelectuale. Astfel, dintre substanțele periculoase conținute în DEEE-uri menționăm următoarele: freonul, substanțele ignifuge bromurate, condensatori cu PCB, cadmiul, plumb, mercur, crom, PVC etc”, declară Mihail Caranfil. Publicitate

Potrivit datelor oficiale, în anul 2019, în lume au fost generate 53,6 milioane de tone de deșeuri electrice și electronice. Din cantitatea totală, cel mult 20% este reciclată corespunzător.

ATENȚIE! Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru a găsi un bărbat dispărut la Ștefan Vodă

Poliția solicită sprijinul cetățenilor pentru a găsi un bărbat de 66 ani, din localitatea Feștelița, raionul Ștefan Vodă, care în dimineața zilei de 23 aprilie a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută și până la moment locul aflării acestuia nu se cunoaște.

Semnalmente: înălțimea 1,70 m și păr cărunt.
În momentul plecării, aceasta purta cămașă gri cu linii albastre, pantaloni albaștri, chipiu negru, încălțăminte neagră din cauciuc.

Persoanele care dețin informații despre bărbatul din imagine sunt rugate să ne contacteze imediat la 112 sau la numărul 067406759.

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu provocat de televizorul defect, conduși pe ultimul drum

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei cinci copii ai săi, decedați în urma unui incendiu, la Grigoriopol, au fost petrecuți ieri, 24 aprilie, pe ultimul său drum, scrie unimedia.info.

colaj foto: unimedia.info

Potrivit informațiilor, înmormânatarea a avut loc în localitatea Speia, din raionul Anenii Noi, satul de baștină al femeii.

Tragedia s-a produs în stânga Nistrului, în data de 20 aprilie. Femeia de 28 de ani din Grigoriopol și cei 5 copii ai săi au fost găsiți fără suflare în locuința lor. Întreaga familie a decedat în urma unei intoxicații cu fum, provocate de un scirtcircuit, care s-a produs din cauza televizorului defect.

Este vorba despre 3 băieței – din 2017, 2019 și 2022 și 2 fetițe – din 2016 și 2021.

Vecinul femeii s-a alertat când tânăra nu a scos vaca la pășune și a mers să vadă ce s-a întâmplat. Când a intrat în casă, ambele camere erau pline cu fum.

O fetiță dădea semne de viață și bărbatul a scos-o afară, însă până la venirea ambulanței copila a decedat.

Parcul central al orașului Bălți va purta numele lui Mihai Volontir

Parcul central din municpiul Bălți va purta numele regretatului actor și artist Mihai Volontir. Decizia fost votată ieri la ședința consiliului local, anunță presa din nordul țării.

Au votat consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidul Comuniștilor, Partidul Socialiștilor și Partidul Schimbării.

Legendarul actor Mihai Volontir ar fi împlinit în luna martie 90 de ani.

Mihai Volontir, actor de teatru și film, s-a născut în 1934, în satul Glinjeni, raionul Șoldănești. A făcut studii la Școala Pedagogică din Orhei și concomitent a lucrat în calitate de pedagog la școala din Păpăuți, Rezina.

Din 1957 și până la sfârșitul vieții, a fost actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Debutează cu rolul Surugiului din spectacolul „Chirița în Iași” de Vasile Alecsandri. A jucat în peste 120 de spectacole, a realizat zeci de roluri memorabile în diverse comedii, tragedii și drame.

A debutat ca actor de film la Studioul cinematografic „Moldova-film” în 1967, în rolul lui Ivan Turbincă din filmul „Se caută un paznic” în regia lui Gheorghe Vodă. În 1979, a jucat rolul lui Budulai în filmul artistic „Țiganul”, care i-a adus celebritate în lumea întreagă, apoi în 1984, a urmat filmul ”Întoarcerea lui Budulai”. În 2000 a fost desemnat cel mai bun actor al secolului XX al cinematografiei moldovenești.

Mihai Volontir este cavaler al „Ordinului Republicii”, cetățean de onoare al municipiului Bălți și cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

Mihai Volonti s-a stins la vârsta de 81 de ani, pe 15 septembrie 2015, la Spitalului Clinic Republican din Chișinău, în urma complicațiilor cauzate de diabetul zaharat.

În Paris a plouat într-o oră cât într-o lună. Metroul a fost închis
Articolul anterior
La Bălți au fost aduse Moaștele Sfintei Matrona de la Moscova
Articolul următor