Mai multe modificări legislative, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2020, se referă la pensionari. Iată ce schimbări îi așteaptă în anul care vine.
Unul din proiectele sociale, care vor intra în vigoare în 2020, este cel care prevede că pensiile vor fi indexate de două ori pe an și nu o singură dată, cum a fost până acum. Inițiativa a fost adoptată în lectură finală de Parlament.Astfel, pensiile vor fi indexate pe 1 aprilie și 1 octombrie. Potrivit legii, indexarea de la 1 aprilie se va efectua, conform procedurii în vigoare, pentru toți beneficiarii, fiind echivalentă cu media indicelui prețurilor de consum pe ultimii 3 ani. Iar indexarea de la 1 octombrie va viza în primul an de implementare peste 400 mii de pensionari, mărimea pensiei cărora nu depășește nivelul minim de existență.
Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la începutul anului 2019 în Republica Moldova erau 700 de mii 887 de beneficiari de pensii. 75 la sută dintre aceștia sunt persoane care au atins vârsta de pensionare.
Cel mai mic cuantum al pensiei a constituit la 1 aprilie 2019 1079 de lei, în timp ce minimul de existență pentru un pensionar este de 1574 de lei. Potrivit statisticii, astfel de pensii minime primesc aproximativ 400 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova.
Totodată, începând cu anul 2020, aproximativ 15 mii de persoane care au atins vârsta de pensionare, dar continuă să muncească, vor beneficia de recalcularea pensiilor, în baza unei inițiative legislative adoptate în două lecturi de Parlament.
Deputatul socialist Ala Darovanaia, care a prezentat proiectul în Parlament, a declarat că pensiile cetățenilor care au atins vârsta de pensionare, dar continuă să lucreze, vor fi recalculate treptat, până în 2027.
Anterior, a fost adoptat un alt proiect, care prevedea că persoanele care s-au pensionat până la 1 ianuarie 1999 şi au realizat un stagiu de cotizare după pensionare de 15 ani sau mai mult, pot depune cerere pentru reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă la casa teritorială de asigurări sociale conform locului de trai. De la 1 ianuarie 2020 însă vor fi recalculate inclusiv pensiile acelor beneficiari care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani.
Potrivit statisticii, 165 de mii din totalul celor peste 700 de mii de pensionari din Republica Moldova continuă să muncească, chiar dacă au atins vârsta de pensionare.
sursa: www.sputnik.md