Regina Elisabeta a II-a, care duminică marchează șapte decenii de când este pe tronul Marii Britanii, a anunțat că dorește ca ducesa de Cornwall, Camilla, să aibă numele de „regină” atunci când moștenitorul Coroanei, prințul Charles, va deveni rege, relatează Digi24.
Într-un mesaj care marchează cea de-a 70-a aniversare a domniei sale, Regina Elisabeta a II-a a spus că este „dorința ei sinceră” ca ducesa de Cornwall, Camilla, să aibă acest titlu.
Până acum, existau speculații că soția prințului Charles va fi numită „Prințesă consoartă”, dar în mesajul Reginei Elisabeta a II-a cu ocazia Jubileului de Platină se spune că, „atunci când va veni acel moment”, Camilla trebuie să devină „regina consoartă”.
Mesajul reginei, transmis cu ocazia aniversării urcării sale pe tron, în 1952, tranșează astfel direct problema nerezolvată a viitorului titlu al ducesei de Cornwall.
Titlul de „regină consoartă” se referă la soția unui rege aflat pe tron, astfel că ducesa de Cornwall va avea titulatura de „Regina Camilla”, atunci când Charles va deveni rege.
Un purtător de cuvânt al Clarence House a declarat că Prințul de Wales și Ducesa de Cornwall au fost „emoționați și onorați” de cuvintele reginei.
Camilla și Charles sunt căsătoriți din 2005, iar ducesa este cea de-a doua soție a prințului de Wales, după prințesa Diana, de care a divorțat în 1996 și care a murit într-un accident de mașină un an mai târziu, în 1997.
Camilla, în vârstă de 74 de ani, s-a implicat din ce în ce mai mult în ultimul timp în activități publice și de caritate, iar sprijinul personal al reginei vine după un alt gest semnificativ făcut de Elisabeta a II-a de Anul Nou, când a anunțat că ducesa de Cornwall devine membră a Ordinului Jartierei – cel mai înalt ordin cavaleresc.
Regina Elisabeta a II-a este primul monarh din istoria Marii Britanii care ajunge la Jubileul de Platină, adică la 70 de ani de domnie. Regina a declarat că urcarea ei pe tron este o zi pe care chiar și după 70 de ani și-o amintește la fel de bine, marcând atât moartea tatălui său, regele George al VI-lea, cât și începutul domniei sale.