Apariție rară! Xenia Deli a pozat nud, în unul din cele mai neobișnuite hoteluri din Egipt

După o lungă perioadă în care nu și-a mai etalat corpul dezgolit, Xenia Deli a făcut-o. De această dată, moldoveanca seducătoare a pozat goală în incinta unuia dintre cele mai neobișnuite hoteluri din Egipt.

separator

Aceasta și-a arătat corpul sculptat și formele bine conturate pozând goală, acoperită doar parțial de cearceafurile albe.

Oaza Siwa este unul dintre cele mai ecologice hotele din lume. Aici, și-a petrecut Xenia sejurul, fără lumină și aer condiționat. Totuși. moldoveanca se arată încântată și spune că această experiență unică merită trăită.

Chiar de la începutul pandemiei, Xenia Deli s-a mutat în Egipt împreună cu soțul ei egiptean, om de afaceri, și fiica lor Anastasia, în vârstă de 2 ani. Moldoveanca explorează cele mai uimitoare locații din această țară.  

Călătorii mai rapide și mai confortabile în perioada sărbătorilor

Pe parcursul săptămânii precedente, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, dl Trofimov Andrei de comun cu conducerea SPF AIC a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Serviciului Vamal și al Î.S. Aeroportul Internațional Chișinău, în contextul asigurării și facilitării călătoriilor în perioada sărbătorilor de iarnă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Agenda discuțiilor a inclus o serie de subiecte legate de optimizarea traficului de pasageri pe durata sărbătorilor de iarnă, fiind analizată facilitarea traversării frontierei, suplinirea numărului de polițiști de frontieră pentru fluidizarea traficului de călători la frontiera aeriană, introducerea unei linii speciale, Familylane pentru familii și grupuri mari care va permite traversarea într-un timp mai scurt. 

De asemenea, este important de menționat că orarul de iarnă este planificat de companiile aeriene în așa mod încât să satisfacă cererea mărită în această perioadă de sărbători.

ecomandările Poliției de Frontieră pentru o călătorie plăcută:

– Verifică orarul zborurilor https://airport.md/passenger/online-panel și actele necesare înainte de a porni spre aeroport;
– Ajunge cu cel puțin trei ore înainte de ora de îmbarcare;
– Urmează instrucțiunile polițiștilor de frontieră și a personalului aeroportuar.

Poliția de Frontieră îți urează călătorie plăcută!

UE va furniza Republicii Moldova un sistem de interceptare a dronelor

Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova un sistem de interceptare a dronelor. Anunțul a fost făcut de șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks. Potrivit oficialului european, decizia a fost deja agreată la nivelul Uniunii Europene, scrie jurnal.md.

„Este clar că aceste acțiuni (căderea dronelor, n.r.) reprezintă o violare a spațiului aerian și a statutului de neutralitate. Este important să vedem ce face Republica Moldova pentru a preveni această situație. În acest context, pot sublinia susținerea Uniunii Europene pentru forțele armate ale Republicii Moldova”, a spus Janis Mazeiks în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, citat de IPN.

„În ultimii trei ani, am furnizat multe echipamente non-letale și vom furniza și echipamente pentru protecție antiaeriană. Este vorba despre un sistem de interceptare a dronelor”, a adăugat Janis Mazeiks.

Diplomatul nu a putut numi o perioadă exactă când aceste echipamente vor ajunge în Republica Moldova. „Nu cred că aceste echipamente vor ajunge la Chișinău în 2025. Decizia este luată, dar pentru a furniza aceste echipamente e nevoie de timp”, a explicat  șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău.

La începutul lunii decembrie, fragmentele unei drone de mici dimensiuni au fost depistate în raionul Orhei. Incidente similare au avut loc recent și în raioanele Căușeni, Râșcani, dar și în municipiul Chișinău. Potrivit oamenilor legii, aparatele de zbor depistate reprezintă drone sau fragmente de drone rusești de tip Shahed. 

O femeie din Căușeni s-a ales cu arsuri în timp ce încerca să aprindă focul în sobă cu o substanță inflamabilă

O femeie în vârstă de 81 de ani a suferit arsuri grave în timp ce încerca să aprindă focul în sobă cu o substanță ușor inflamabilă. Astfel, încălcarea regulilor antiincendiare poate avea consecințe foarte grave, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de 09 decembrie 2024 într-o casă de locuit din orașul Căușeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:57. Potrivit informațiilor, bătrână a încercat să aprindă focul în sobă cu un lichid ușor inflamabil, care instant a provocat o explozie, ca rezultat aceasta a suferit arsuri de gradul II și III pe suprafața corpului. Ulterior, femeia în mod de urgență a fost preluată de medici și transportată la spitalul raional, pentru îngrijiri medicale de rigoare. La moment, aceasta se află în stare gravă în secția de reanimare.

Alte circumstanțe urmează a fi stabilite de specialiști.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reiterează importanța respectării regulilor de siguranță și antiincendiare.

Specialiștii avertizează că utilizarea lichidelor ușor inflamabile, precum benzina, petrolul sau gazul lampant, pentru aprinderea focului în sobă este strict interzisă. Aceste substanțe pot provoca incendii sau explozii cu consecințe devastatoare asupra sănătății și vieții.

Totodată, pompierii îndeamnă cetățenii să nu suprasolicite sobele de încălzit și să folosească doar combustibil pentru care este destinată soba, lemne sau cărbune. Mai mult, oamenii sunt rugați să fie foarte prudenți atunci când optează pentru utilizarea cojilor de nucă, acestea pot provoca explozii, dacă sunt folosite în exces.

De asemenea, o atenție sporită trebuie acordată persoanelor în etate, în special celor cu cerințe de sănătate sau care trăiesc singure. Astfel, cetățenii sunt rugați să ofere sprijin și ajutor bătrânilor în procesul de aprindere a focului, dar și pentru gestionarea acestuia, în vederea evitării situațiilor de risc.

IGSU îndeamnă oamenii să fie responsabili de propria viața și a celor din jur, iar în caz de situații excepționale să apeleze Serviciul de urgență 112.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 1527 de incendii, în urma cărora 90 de persoane, inclusiv 3 minori și-au pierdut viața. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 27 situații de risc.

Mama care și-a alăptat bebelușul la volan a fost identificată și sancționată
Articolul anterior
Tânăra de 17 ani, ucisă de iubit, condusă astăzi pe ultimul drum
Articolul următor