image-72
Două surori au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost mistuită de flăcări
Două surori din satul Stârcea, Glodeni au rămas fără casa părintească. Focul a distrus totul, mobilier, lucruri personale, acte, jucării și cărți, scrie tvn.md.
Cu doar aproximativ un an în urmă, această casă a fost renovată cosmetic. Acum, însă, din camera fetelor nu a mai rămas decât scrum. Iar peretele pe care sora mai mare își expunea diplomele și medaliile a fost mistuit de flăcări. Distruse au fost și actele personale precum buletinele de identitate, adeverințele de naștere și pașapoartele familiei.”
Incendiul a izbucnit în zorii zilei de 9 septembrie. Surorile nu erau în casă, cât timp părinții sunt la muncă peste hotare, fetele locuiesc la bunica.
REGHINA CUȘNIR, elevă: „Asta s-a întâmplat dimineața, eu ca de obicei m-am trezit la 5 dimineața și am început să mă pregătesc pentru școală. Bunica s-a trezit, Zlata s-a trezit, ne pregăteam, când la noi a venit fugind vecina și striga că arde casa noastră. Bunica a fugit să vadă ce e afară, iar sora a venit la mine și mi-a spus că arde casa. Eu de urgență am sunat la pompieri. Aici deja totul ardea, focul mistuia acoperișul, ieșea din toate ferestrele, peste tot era foc. Până au venit pompierii, totul a ars de finitiv.”
Împreună cu toate bunurile din casă, au ars și diplomele, medaliile și cupele surorii mai mari, pentru care a muncit ani la rând.
REGHINA CUȘNIR, elevă: „Pompierii mi-au salvat câinele, care se afla aici pe teritoriu. Iara casa…din ea au rămas doar pereții. Eu aveam cupe, era erau de asupra patului în dormitorul părinților, pe o poliță erau cupele mele. Medalii, unele erau atârnate pe perete, deasupra patului meu, iar pe altele le păstram într-o mapă, unde erau și toate diplomele de la concursuri, diplome de la școală, pentru finalizarea anilor școlari, eu învăț încă și în cadrul comunității poloneze, fac dansuri, erau diplome, pentru primele locuri și totul a ars.”
Atât timp cât casa nu va fi renovată, surorile vor locui la bunica.
NINA CUȘNIR, bunica: „Vor locui la mine, pentru că au unde locui. Casa este mare, cred că toți au loc. Avem strictul necesar și cred că ne vom descurca…Totul s-a întâmplat dimineața, iar noaptea foarte tare lătrau câinii. La mine era un câine și aici tot erau câini, eu cred că cineva a dat foc, cu toate că a fost făcută expertiza și au constatat că e de la electricitate, dar nu este așa. Nu este așa pentru că a ars mai mult mijlocul case, dar nu în colț la bucătărie, dar a ars mijlocul, vedeți cum. Eu nu mai știu, oricum nu vom demonstra nimic.”
Doi soldați în termen au fugit dintr-o unitate militară din Capitală
Doi soldați în termen sunt căutați, după ce noaptea trecută, ar fi părăsit samovolnic Unitatea Militară de pe strada Pietrarilor 3. Forțele Armate ale R.Moldova au solicitat ajutorul poliției pentru găsire acestora, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, ar fi vorba despre doi soldați în termen de 19 și respectiv 20 de ani. Noaptea trecută, aproximativ în jurul orelor 23:10, cei doi ar fi părăsit samovolnic teritoriul unității militare și nu au mai revenit.
Peste câteva ore, în jurul orei 02:00, reprezentanții Armatei Naționale au solicitat ajutorul poliție pentru stabilirea locului aflării acestora, cu ulterioara întoarcere la unitatea militară.
Violeta Pleșca, reprezentantul Serviciului de Presă al Ministerulului Apărării, a confirmat informația pentru PulsMedia.MD și a declarat că Ministerul Apărării a dispus o cercetare de serviciu pentru a stabili toate circumstanțele, dar și motivul pentru care cei doi au părăsit unitate militară, iar materialele acumulate vor fi transmise către Procuratura Generală pentru a fi luată o decizie în acest caz.
Tarifele la energia electrică ar putea rămâne neschimbate până la sfârșit de an
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, crede că tarifele la energie vor rămâne neschimbate până la sfârșitul anului, a declarat el luni seara în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Răspunzând la întrebări, el a negat zvonurile potrivit cărora tarifele ar putea fi reduse înainte de alegerile prezidențiale și apoi să crească din nou, transmite Știri.md cu referire la Infotag.
„Acest lucru este imposibil. Tarifele nu au nimic de-a face cu procesele politice, ele depind de piața energetică. Nu există condiții prealabile pentru creșterea tarifelor acum. Prețurile mondiale la gaze au crescut un pic la sfârșitul lunii august, iar acum scad. Dar acestea sunt fluctuații nesemnificative care nu afectează tarifele. În ceea ce privește energia electrică, contractul cu MGRES este valabil până la sfârșitul anului, deci și prețurile vor rămâne neschimbate. Dacă nu se întâmplă nimic extraordinar pe piață, nu văd niciun motiv pentru a modifica tarifele. După Anul Nou, vom vedea, în funcție de situația de pe piață”, a spus Parlicov.
Răspunzând la întrebarea privind tarifele pentru transportul gazelor, care au fost ridicate la solicitarea Vestmoldtransg, Parlicov a spus că această creștere afectează tariful pentru consumatorii finali, dar nu atât de semnificativ încât să solicite o creștere până în prezent.
„Firește că afectează tariful. Dar nu a fost un capriciu al Vestmoldtransgaz, a fost o necesitate. Tarifele de transport depind de mulți factori. Nu trebuie să uităm că consumul nostru de gaze a scăzut și practic nu există tranzit prin Moldova. Acest lucru are un impact semnificativ asupra costurilor de transport al gazelor”, a spus ministrul.
Răspunzând la întrebări, el a spus că Moldovagaz și Energocom îndeplinesc prevederile legii, care prevede crearea rezervelor de gaze înainte de perioada rece în mărime de 15 la sută din consumul anual.
„În prezent, în depozite sunt în jur de 100 de milioane de metri cubi de gaze din cele 150 de milioane necesare, majoritatea stocate în România. Problema este că depozitele din România sunt acum complet pline. Și discutăm despre cât de sigur este acum să stocăm o parte din gaze în instalațiile de stocare din Ucraina”, a conchis Parlicov.