Potrivit surselor citate de Nikkei, în ultimele două luni producţia de tablete iPad a fost redusă la jumătate faţă de planurile iniţiale ale Apple, şi în plus componentele destinate pentru modelele mai vechi de telefoane iPhone au fost şi ele redirecţionate pentru producţia de telefoane iPhone 13.
foto: GettyImages
Chiar dacă producţia celui mai nou model de iPhone a fost afectată de închiderea uzinelor din Asia precum şi de cererea mare din a două jumătate a acestui an, Apple a reuşit să facă faţă crizei globale de semiconductori mult mai bine decât alte companii graţie puterii sale mare de cumpărare şi acordurilor sale de aprovizionare pe termen lung încheiate cu producătorii de cipuri, astfel că în trimestrul al treilea Apple a reuşit să cucerească o parte din cota de piaţă a rivalilor.
Sursele citate de Nikkei adaugă faptul că Apple a decis să dea prioritate producţiei de telefoane iPhone 13 şi pentru că prognozează că va înregistra o creştere mai mare pentru acest smartphone decât pentru tableta iPad pe pieţele occidentale care încep să iasă din pandemie.
Smartphone-ul iPhone este cel mai important produs al Apple. În luna septembrie, Apple Inc a lansat iPhone 13 echipat cu un nou cip, denumit A15 Bionic, care permite traducerea automată a unui text. De asemenea, telefonul are un ecran mai bun, o autonomie a bateriei mai extinsă şi modul Cinematic pentru schimbarea automată când se filmează. Modelul este disponibil în cinci culori şi are o viteză mai ridicată datorită componentelor radio şi a tehnologiei 5G.
Noua politică externă a Rusiei. Putin: „Rusia nu are granițe – doar orizonturi”
Noul concept de politică externă al Federației Ruse este complet diferit ca semnificație, structură și obiective decât era în 2016. Rusia a decis să acționeze, scrie presa de stat, citată de hotnews.
Președintele rus Vladimir Putin , la una dintre marile conferințe de presă anuale, a spus, răspunzând la o întrebare despre agravarea situației cu Ucraina și NATO: „Rusia nu este supărată, Rusia se concentrează”. Este evident că decretul său privind aprobarea Conceptului de politică externă al Federației Ruse vorbește despre sfârșitul acestei perioade și trecerea la alta – pentru a construi o lume multipolară.
„Rusia însăși este un univers fără margini”
Primele paragrafe ale documentului vorbesc despre prioritatea Constituției Federației Ruse ca bază legală a politicii externe, tratatele internaționale fiind pe locul al doilea.
Mai mult, se afirmă, de asemenea, pentru prima dată că Rusia se definește ca „un bastion al lumii și o civilizație care menține echilibrul global”. Acestea sunt o parafrază a cuvintelor Ecaterinei cea Mare care a spus că „Rusia însăși este Universul și nu are nevoie de nimeni”, sau cum spunea Putin: „Rusia nu are granițe – doar orizonturi”.
Adică, Federația Rusă încetează să se „încadreze” undeva și va interacționa doar în beneficiul său cu alte „cluburi de interese”.
În plus, Conceptul subliniază că Federația Rusă are drepturi la o astfel de poziționare, care sunt determinate de:
prezența unor resurse semnificative în toate domeniile;
statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (ONU) și câștigător al celui de-al Doilea Război Mondial;
participarea la organizații interstatale de top;
statutul uneia dintre cele mai mari două puteri nucleare, statul succesor al URSS.
Rusia a încetat să mai dorească să placă tuturor
Pe fondul refrenului că Rusia este o țară iubitoare de pace, documentul citat de Pravda.ru susține că principiul „ochi pentru ochi” va fi cel respectat de acum înainte, folosind măsuri „simetrice și asimetrice”.
„Atitudinea Rusiei față de alte state și asociații interstatale este determinată de natura constructivă, neutră sau neprietenoasă a politicii lor față de Federația Rusă”.
„Rog pe toți colegii implicați în aplicarea unei politici externe comune să acorde o atenție deosebită extinderii legăturilor cu parteneri constructivi și creării de condiții pentru ca statele neprietenoase să renunțe la politicile ostile față de țara noastră”, a spus Putin la o întâlnire cu membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Federației Ruse.
Statele Unite sunt „inițiatorii” unui război hibrid împotriva Federației Ruse
Principala provocare pentru politica externă a Federației Ruse este un război hibrid declanșat de Statele Unite și sateliții săi împotriva Federației Ruse.
Pentru prima dată, sunt numiți și aliații Federației Ruse, care acționează „în favoarea restabilirii respectului universal pentru dreptul internațional și a consolidării rolului său ca bază a relațiilor internaționale”.
Acestea sunt țări care sunt membre ale BRICS, Organizația de Cooperare de la Shanghai (SCO), Comunitatea Statelor Independente (CSI), Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU), Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), India, China sunt de asemenea nominalizate.
Pentru prima dată se spune despre posibilitatea unor atacuri „preventive”
Posibilitatea unori lovituri preventive se bazează pe articolul 51 din Carta ONU, temeiul juridic al folosirii forței în autoapărare. „Utilizarea forțelor armate ale Federației Ruse poate fi direcționată, în special, pentru a respinge și a preveni un atac armat asupra Rusiei și (sau) aliaților săi, pentru a rezolva crize, pentru a menține (restaura) pacea în conformitate cu decizia Consiliul de Securitate al ONU, alte structuri de securitate colectivă cu participarea Rusiei în zona lor de responsabilitate, pentru a asigura protecția cetățenilor lor din străinătate, pentru a combate terorismul internațional și pirateria”, se mai arată în document.
Cum au scăpat două adolescente ucrainene din mâinile rușilor, după ce au fost ținute aproape un an departe de familii
Două fete din Hersonul ocupat au fost duse departe de casă și ținute, timp de luni de zile, în condiții asemănătoare cu cele din închisoare, până când jurnaliștii le-au ajutat să fugă. Alte sute sau poate mii de copii ucraineni rămân în mâinile rușilor, scrie platforma de investigații OCCRP, transmite libertatea.
“Le-au spus tuturor să se ridice în picioare. Aveau de gând să cânte imnul rusesc”, își amintește Masha Senchuk, o adolescentă îmbrăcată într-un tricou maro cu Harry Potter.
“Ei bine, alte câteva fete și cu mine nu ne-am ridicat în picioare pentru imn. Așa că ne-au ținut acolo și au început să ne certe”.
Tânăra de 17 ani din orașul ucrainean Herson descrie ceea ce, la început, nu trebuia să fie decât o vacanță aranjată de autoritățile ruse: o excursie de două săptămâni din orașul ei natal, ocupat la acea vreme, către o stațiune din Crimeea.
Dar ceea ce ea și prietena ei cea mai bună au crezut că va fi o pauză însorită de la viața monotonă din timpul războiului s-a transformat într-un calvar de luni de zile, după ce au fost reținute împotriva voinței lor, presate să ia cetățenia rusă și adăpostite în condiții insalubre, sub supravegherea atentă a paznicilor ruși.
Jurnaliștii de la publicația ucraineană de investigații Slidstvo.Info, membra OCCRP, au intrat în contact cu cele două fete ucrainene în toamna anului trecut, după ce au aflat de situația lor din postările pe rețelele sociale. Comunicând în secret, ele au povestit că au fost ținute prizoniere, departe de casă, după ce au fost păcălite să călătorească în Crimeea.
Ele și alte sute de copii ucraineni au fost presați să își abandoneze limba maternă și să devină cetățeni ruși. Pe măsură ce săptămânile treceau, cele două prietene au descris abuzuri verbale și amenințări terifiante, în timp ce făceau fotografii și înregistrări video cu condițiile lor de viață spartane.
Presiunea părea să crească de la o zi la alta, iar jurnaliștii știau că publicarea materialelor pe care le obținuseră le-ar putea pune pe fete în mare pericol. Găsind ajutor din partea autorităților ucrainene, au decis să le ajute pe Nastia și Masha să scape de ruși și să se întoarcă în Ucraina.
Un nou documentar lansat recent de Slidstvo.Info spune povestea.
Putin, acuzat de deportarea ilegală a copiilor din Ucraina
La 17 martie, Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus, Vladimir Putin, și al Comisarului său pentru Drepturile Copilului, Maria Lvova-Belova. Aceștia sunt acuzați că sunt personal responsabili de deportarea ilegală, pe scară largă, a copiilor ucraineni în teritoriile controlate de Rusia, o crimă de război în conformitate cu dreptul internațional.
Guvernul ucrainean afirmă că sute de mii de copii au fost duși cu forța în Rusia și că au fost identificate peste 19.000 de cazuri specifice.
Doar câteva sute au reușit să se întoarcă acasă, spune Daria Gerasymchuk, Comisarul prezidențial ucrainean pentru Drepturile Copilului.
“În spatele fiecăreia dintre aceste cifre se află soarta unui copil salvat”, spune ea, “precum și o operațiune complexă special concepută (pentru a-i aduce acasă)”.
Înainte de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, Nastia și Masha studiau amândouă arta culinară în Herson, un oraș portuar înfloritor cu aproape 300.000 de locuitori.
Pretinsă vacanță gratuită la mare, în Crimeea
Dar Herson a fost ocupat în primele zile ale războiului, când armata rusă a măturat regiunea, iar orice perspectivă de a rămâne la școală a dispărut rapid. În primele luni de ocupație, rușii au dat jos simbolurile ucrainene, au agățat steaguri rusești și au instalat o administrație-marionetă. Unele instituții de învățământ au dispărut din oraș; cele care au rămas au fost confiscate și subjugate.
Totuși, după șase luni, Masha a aplicat pentru a studia la o universitate din Herson, care fusese preluată de ruși. Deși nu se țineau cursuri, admiterea ei a venit cu un avantaj: o ofertă de vacanță gratuită la mare în Crimeea.
Deși fetele locuiau la doar câteva ore de mers cu mașina de peninsulă, cândva o destinație populară de vacanță de vară pentru ucraineni, ele nu fuseseră niciodată acolo. Rusia a confiscat Crimeea în 2014, când ele aveau 7, respectiv 8 ani.
“I-am spus Nastiei că am putea merge împreună”, a spus Masha. “Și ea s-a înscris repede și am plecat”.
Masha și Nastia spun că au plecat fără aprobarea părinților lor și că profesorii le-au “ajutat” pe amândouă cu documentele necesare. În cazul Mashei, aceștia au acceptat un document semnat de vărul ei, deși ar fi trebuit să fie completat de părinții. În cazul Nastiei, spune ea, o femeie a semnat în locul mamei sale și a indicat vârsta de 17 ani în loc de 18, deoarece stațiunea din Crimeea nu ar fi acceptat un adult.
“Ni s-a spus că mergem acolo pentru două săptămâni, doar copii care merg în vacanță”, spune Nastia. “Ne-am gândit: «Oh, grozav, vom vedea Crimeea, ne vom odihni»”.
Pe 8 octombrie 2022, Nastia și Masha și-au început călătoria. Împreună cu sute de alți copii, au fost duse în stațiunile din Crimeea în peste o duzină de autobuze. Cele două prietene au ajuns la o stațiune numită Zdravnytsia din orașul Evpatoriya.
Acolo a început “reeducarea” lor: imnuri rusești, studii rusești, reguli rusești.
Totuși, își amintește Nastia, aceste prime zile nu au fost atât de rele. “În general, a fost mai mult sau mai puțin normal”, spune ea, “dacă am fi fost cu adevărat acolo timp de două săptămâni și am fi fost aduși înapoi”.
Revenirea acasă, imposibilă
Dar, pe măsură ce se apropia termenul-limită, fetele și-au dat seama că nu vor fi aduse acasă. Când l-au întrebat pe directorul stațiunii dacă se pot întoarce în Herson, acesta le-a spus că nu.
Justificarea sa a fost că drumul de întoarcere nu era sigur: poziția Rusiei în regiune devenea precară sub tirul ucrainean.
Apoi, la 11 noiembrie – la mai bine de o lună după ce Masha și Nastia au ajuns în Crimeea – armata ucraineană a eliberat orașul lor natal. Copiii din Herson s-au bucurat la aflarea veștii, își amintește Nastia, o fată alergând pe holuri strigând: “Herson este liber! Glorie Ucrainei!” Dar și-au dat seama, de asemenea, că vestea însemna că probabil nu se vor mai întoarce niciodată acasă.
“Statul ocupant știa ce face”, spune Kateryna Rashevska, avocat la organizația ucraineană Centrul Regional pentru Drepturile Omului. “Fetele au fost induse în eroare … Au fost informate că (voiajul lor) era pentru o anumită perioadă de timp, în Crimeea, pentru vacanță. De fapt, acestea sunt elemente ale răpirii de copii”.
La sfârșitul lunii decembrie, Masha și Nastia au fost transferate brusc într-un oraș ucrainean ocupat de Rusia din apropiere, Henichesk, și plasate într-un colegiu local.
“Ne-au dus într-un cămin și ne-au dat cea mai oribilă cameră”, spune Masha. “Am intrat și am început să plâng. Era foarte frig”.
A fost momentul în care jurnaliștii Slidstvo.Info le-au găsit pe fete prin intermediul postărilor lor pe rețelele sociale. La cererea reporterilor, acestea au filmat condițiile lor de trai sumare. Era în plină iarnă geroasă ucraineană, dar camerele nu erau încălzite, au spus ele, iar administratorii le-au refuzat cererile de mai multe pături și de încălzitoare electrice.
“Nastia și cu mine am dormit în același pat pentru a ne ține de cald”, își amintește Masha. În dușurile comune de pe tot etajul exista apă caldă doar o dată pe zi, timp de un sfert de oră.
Obligate să vorbească limba rusă
“Eram sub un control special acolo, ne verificau des”, spune Nastia. “Copiii obișnuiți (elevii locali) puteau ieși la plimbare, dar când noi, de exemplu, când ieșeam, ne întrebau unde mergem. Le spuneam: «La magazin». Iar ei spuneau: «De ce?»”.
Deși ambele fete se simt cel mai bine vorbind syrzhik, un amestec de rusă și ucraineană, au fost presate să treacă la rusă.
“Am fost forțate să scriem în rusă la școală. Înțelegeam ce spuneau, dar tot scriam în ucraineană. Nu știu cum să scriu în rusă. M-am gândit că dacă învățam să scriu în rusă, atunci nu mă voi mai obișnui să scriu în ucraineană.”
“Nu am vrut să studiem deloc în acel colegiu”, adaugă Masha.
Cu o ocazie, povestește Nastia, un bărbat i-a spus: “Lasă-mă să-ți dau o carte în limba rusă, vei învăța puțin câte puțin”.
“Eu am zis: «Nu, mulțumesc. Mă întorc în Ucraina»”, își amintește ea. „Apoi, a început să spună ceva despre naivitate. Au încercat să mă convingă că, dacă plec, va fi în Rusia sau nicăieri”.
Fetele spun că administratorii colegiului le-au cerut tuturor copiilor ucraineni să solicite pașapoarte rusești, pentru că vor avea examene în vară și nu vor putea trece fără documente rusești.
Autoritățile ucrainene consideră că un astfel de tratament este un semn de genocid – o încercare de a elimina un întreg popor și cultura sa. Daria Gerasymchuk, oficialul pentru Drepturile Copiilor, spune că atunci când guvernul a intervievat copiii care au reușit să se întoarcă în Ucraina, aceștia au povestit că au fost complet rupți de familiile lor și îndemnați să se integreze.
“Aproape tuturor copiilor care au fost luați, rușii le-au luat imediat telefoanele mobile, ceea ce înseamnă că au făcut totul pentru a împiedica copilul să se reunească cu familia lor”, spune ea.
“Rușii îi forțează pe copiii ucraineni să învețe limba, cultura și istoria rusă, să îl iubească pe Putin și să îi mulțumească pentru salvarea lor. Prin plasarea lor în grija cetățenilor ruși, ei îi «anulează» cât mai mult posibil și le șterg identitatea ca parte a națiunii ucrainene. Ei vor să crească luptători care vor merge apoi împotriva Ucrainei”, a mai explicat oficialul.
Au implorat jurnaliștii să le scape
Situația Mashei și a Nastiei a devenit mai tensionată. Tratamentul lor se înrăutățea: într-o zi, au implorat un jurnalist “să le scoată până luni”.
“Ni s-a spus că luni vor veni oameni de la biroul comandantului militar (rus)”, a declarat Nastia reporterilor.
Soldații erau cunoscuți pentru agresivitatea lor împotriva copiilor care strigaseră sloganuri patriotice ucrainene, a spus ea, amenințându-i că le vor “coase gura cu ață neagră”. Ea a auzit că doi băieți au fost duși în ceva numit “groapa”.
Disperați să le scoată pe fete, jurnaliștii au contactat mai multe linii telefonice de urgență, inclusiv Ministerul Reintegrării, ombudsmanul pentru drepturile omului din Ucraina și un ONG numit “Salvați Ucraina”. Niciunul nu și-a asumat responsabilitatea pentru recuperarea minorilor fără permisiunea oficială a părinților.
Disperați să le scoată pe fete, jurnaliștii au contactat mai multe linii telefonice de urgență, inclusiv Ministerul Reintegrării, ombudsmanul pentru drepturile omului din Ucraina și un ONG numit “Salvați Ucraina”. Niciunul nu și-a asumat responsabilitatea pentru recuperarea minorilor fără permisiunea oficială a părinților.
Reporterii au decis că singura cale era să organizeze ei înșiși evadarea fetelor.
Profitând de o permisie de weekend pentru a vizita una dintre mamele lor, Nastia și Masha au părăsit căminul. Dar, deși administratorii colegiului le așteptau să se întoarcă până luni, fetele erau deja în drum spre casă.
Detaliile călătoriei nu pot fi dezvăluite aici, de teamă că alți copii ucraineni nu vor putea folosi aceleași căi de evadare, notează jurnaliștii publicației ucrainene.
Dar călătoria lor spre Ucraina le-a dus mai întâi pe Nastia și Masha mult mai adânc în Rusia. Cu o serie de autobuze și mașini private aranjate de reporteri, fetele au călătorit timp de patru zile într-o călătorie ocolitoare care a inclus mai multe țări – chiar dacă orașul lor natal se afla la doar 200 de kilometri de unde au pornit.
Pentru a le ajuta să treacă mai multe granițe și puncte de control, au inventat o poveste conform căreia urmau să participe la o nuntă în Sankt Petersburg. Au introdus un reporter pe telefonul lor ca fiind “mătușa Yuliya” și au comunicat cu ea ca și cum ar fi fost o rudă.
Reporterii știau că, odată ce fetele erau pierdute, autoritățile ruse puteau emite un mandat de reținere pe numele lor. Dacă mesajul ajungea la timp la autoritățile de frontieră, fetele puteau fi împiedicate să părăsească țara atunci când autoritățile le verificau pașapoartele.
Ori de câte ori puteau, fetele îi informau pe reporteri cu privire la progresele lor, deși a existat o perioadă înfricoșătoare în care au fost deconectate.
Cea mai grea parte, spun ele, a fost la ultimul punct de control de la frontiera rusă înainte de a intra în Uniunea Europeană.
“Am stat afară timp de cinci ore, au fost multe verificări ale documentelor noastre. Ningea abundent și era foarte frig”, își amintește Nastia. Erau îngrijorați în special pentru Masha, căreia i s-ar putea refuza trecerea pentru că era minoră.
“Eu am urcat prima, Nastia a stat în spatele meu”, spune Masha. “I-am dat polițistului de frontieră documentele mele. El a sunat undeva și a întrebat dacă pot trece. Au spus că da, a ștampilat documentele și mi le-a dat înapoi”.
În cele din urmă, fetele s-au întors în Kiev după 11 luni sub ocupație rusă. Ele s-au minunat să audă vorbindu-se ucraineană pe străzi și să vadă prețurile din magazine în grivne în loc de ruble.
Nastya a rămas în capitala Ucrainei, în timp ce jurnaliștii au adus-o pe Masha, fata mai mică, înapoi la tatăl ei, Vitaliy, care locuiește acum într-un orășel din centrul Ucrainei.
“Nu am știut că Masha a plecat”, a spus Vitaliy, “dacă aș fi știut, nu aș fi lăsat-o să plece”.
El a mai spus că a vorbit la telefon cu una dintre profesoarele fiicei sale de la colegiul din Henichesk.
Profesoara s-a plâns că Masha și-a abandonat studiile. “I-am spus: «Ea studiază în Herson. Ea a studiat și încă studiază»”, își amintește Vitaliy. “Ea a răspuns: «Să nu intrăm în politică»”.
“Ne ucid copiii, femeile însărcinate, și spun: Să nu vorbim despre politică»”, a conchis tatăl Mashei.
Furt de 14 milioane de dolari în două ore din bancomate din 28 de țări
Imaginează-ți că ești un muncitor cu salarii mici din India căruia i se oferă o zi de angajare ca figurant într-un film de la Bollywood, scrie BBC. Rolul tău? Să mergi la un bancomat și să retragi niște bani, transmite hotnews.
În 2018, mai mulți bărbați din statul Maharashtra au crezut că acceptă un rol într-un film – dar, de fapt, erau catâri de bani, strângând bani cash într-o operațiune ambițioasă.
Operațiunea a avut loc într-un weekend și s-a concentrat pe banca Cosmos Co-operative (India), care își are sediul în Pune. Într-o sâmbătă după-amiază liniștită, personalul de la sediul central al băncii a primit un șir de mesaje alarmante din partea Visa din Statele Unite, care îi alertau cu privire la mii de retrageri în numerar de la bancomate – de către oameni care foloseau carduri Cosmos Bank. Când echipa Cosmos și-a verificat propriile sisteme, nu a văzut tranzacții anormale.
Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, doar pentru a fi în siguranță, au autorizat Visa să oprească toate tranzacțiile de pe cardurile bancare Cosmos. Era însă prea târziu. Peste 14 milioane de dolari au fost retrași.
A fost o infracțiune care a uimit prin amploare și prin sincronizarea meticuloasă. Au fost implicate bancomate din 28 de țări diferite, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite și Rusia. Totul s-a întâmplat în doar două ore și 13 minute – ca un extraordinar flash mob global.
În cele din urmă, anchetatorii aveau să-i regăsească originile: un grup de hackeri care au mai făcut asemenea infracțiuni, aparent la ordinul statului nord-coreean
Înainte să cunoască imaginea generală, anchetatorii din Maharashtra au fost uimiți să vadă filmări CCTV cu zeci de bărbați mergând la bancomate, introducând carduri bancare și îndesând bancnotele în pungi.
„Nu știam de o asemenea rețea de catâri de bani”, spune inspectorul general Brijesh Singh, care a condus ancheta.
Rețeaua avea un manager care monitoriza tranzacțiile ATM în timp real pe un laptop, spune Singh. Folosind filmările CCTV, precum și datele telefoanelor mobile din zonele din apropierea bancomatelor, anchetatorii indieni au reușit să aresteze 18 suspecți. Majoritatea sunt acum în închisoare, în așteptarea procesului.
Printre cei arestați se numără un chelner, un șofer și un cizmar. Un altul avea o diplomă de farmacie. „Erau oameni blânzi”, spune el.
Anchetatorii cred că în spatele furtului s-a aflat statul secret și izolat al Coreei de Nord.
Coreea de Nord este una dintre cele mai sărace națiuni din lume, totuși o parte semnificativă din resursele sale limitate se îndreaptă către construirea de arme nucleare și rachete balistice, activitate care este interzisă de Consiliul de Securitate al ONU.
De la venirea la putere în urmă cu 11 ani, liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat o campanie fără precedent de testare a armelor, inclusiv patru teste nucleare și mai multe tentative provocatoare de testare și lansare de rachete intercontinentale.
Autoritățile americane cred că guvernul Coreei de Nord folosește un grup de hackeri de elită pentru a pătrunde în bănci și instituții financiare din întreaga lume pentru a fura banii de care are nevoie pentru a menține economia pe linia de plutire și pentru a finanța programul de arme.
Se crede că hackerii, supranumiți Rețeaua Lazarus aparțin unei unități conduse de puternica agenție de informații militare din Coreea de Nord.
Grupul Lazarus a fost acuzat că a încercat să fure 1 miliard de dolari de la banca centrală din Bangladesh în 2016 și că a lansat atacul cibernetic WannaCry. Coreea de Nord neagă cu tărie existența Grupului Lazarus și toate acuzațiile de hacking sponsorizat de stat.
Pentru furtul băncii Cosmos, hackerii au folosit o tehnică cunoscută sub denumirea de „jackpotting” – numită așa pentru că face ca ATM-ul să-și verse banii ca și când ai câștiga jackpotul la o slotmachine. Sistemele băncii au fost compromise inițial în modul clasic: printr-un e-mail de phishing deschis de un angajat care a infectat rețeaua de calculatoare cu malware. Odată intrați înăuntru, hackerii au manipulat un software – numit comutatorul ATM – care trimite mesaje unei bănci pentru a aproba o retragere de numerar.
Acest lucru le-a dat apoi hackerilor puterea de a permite retragerile ATM-urilor de la complicii lor oriunde în lume. Singurul lucru pe care nu l-au putut schimba era suma maximă pentru fiecare retragere, așa că aveau nevoie de o mulțime de carduri și de multă lume pe teren.
În pregătirea atacului, au lucrat cu complici pentru a crea carduri ATM „clonate” – folosind date autentice ale contului bancar pentru a crea carduri duplicate.
Compania britanică de securitate BAE Systems a bănuit imediat că a fost opera Grupului Lazarus. Îi monitorizase luni de zile și știa că o să atace o bancă indiană. Pur și simplu nu știau care va fi.
Autoritățile americane și sud-coreene estimează că Coreea de Nord are până la 7.000 de hackeri instruiți. Este puțin probabil ca toți să lucreze din interiorul țării, unde puțini oameni au permisiunea de a folosi internetul, ceea ce face ca activitățile utilizatorilor să fie greu de ascuns. În schimb, sunt adesea trimiși în străinătate.
Ryu Hyeon Woo, un fost diplomat nord-coreean și unul dintre cei mai în vârstă oameni care au părăsit regimul, a oferit o perspectivă asupra modului în care lucrează hackerii în străinătate.
În 2017, el a lucrat la ambasada Coreei de Nord din Kuweit, ajutând la supravegherea angajării a aproximativ 10.000 de nord-coreeni în regiune. La acea vreme, mulți lucrau pe șantiere de peste Golf și, la fel ca toți muncitorii nord-coreeni, au fost obligați să predea regimului cea mai mare parte din salariu.
El a spus că biroul său a primit un apel zilnic de la un manager nord-coreean care supraveghea 19 hackeri care trăiau și lucrau în spații înghesuite din Dubai. „De fapt, asta este tot ce au nevoie: un computer conectat la internet”, a spus el.
Autoritățile americane i-au numit „cei mai importanti jefuitori de bănci din lume”, folosind „tastaturi mai degrabă decât arme”.