Aproape 10 mii de restaurante, în pragul falimentului, din cauza restricțiilor

Aproximativ 10.000 de restaurante sunt în pericol să-și declare falimentul, dacă în următoarea perioadă nu vor fi deschise. Situația critică se atestă în România. În Republica Moldova, chiar dacă restaurantele s-au deschis, clienții nu mai sunt atât de numeroși ca până la pandemie.

separator

Reprezentanții industriei ospitalității cer o relaxare de urgență măcar pentru restaurantele din hoteluri, strict pentru clienți, și a celor din mall-uri. Pierderile de până acum, din această industrie, sunt de 50%.

În acest moment site-urile de anunțuri de peste Prut sunt pline cu restaurante și baruri de vânzare.

La Cluj, de pildă, un local cu o capacitate de 30 de locuri este închis din martie. Administratorii plătesc lunar chiria de 17.000 de lei Ro pentru cei 59 de metri pătrați. În timp ce angajații lor s-au reprofilat, patronii nu știu încotro să o apuce. S-au gândit și la varianta vânzării, însă ofertele sunt mult prea mici în comparație cu investiția.

Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA): „Odată cu finalziarea crizei sanitare, considerăm că mai bine 25% dintre operatorii din aceste restaurante, adică mai bine 10.000 de restaurante, nu se vor mai putea redeschide s-au nu mai pot fi redeschise de către proprietarii acestora”.

Cei din industria ospitalității au cerut autorităților să permită, în prima fază, funcționarea restaurantelor din hoteluri și din mall-uri, chiar dacă sunt conștienți de numărul tot mai mare al infectărilor.

Daniel Mischie: „În mall, ele pot funcționa cu serviciu de take away sau delivery, drept urmare, clienții din mall-uri își cumapra mâncare take away din mall și o mănâncă pe băncuțe din mall. E o dovadă a faptului că orice interdicție e încălcată”.

În cazul în care va fi permis consumul de mâncare în interiorul restaurantelor, există și reguli clare de funcționare. La masă nu vor avea voie mai mult de 4, 6 sau 8 persoane din aceeași familie. Masca va fi obligatorie pentru angajați, dar și pentru clienți în momentul în care aceștia se vor ridica de la masă. Suprafețele vor fi dezinfectate după fiecare oaspete, iar culoarele de intrare și de ieșire vor fi separate.

Ministrul Sănătății din România a anunțat categoric că, cel puțin deocamdată, nu se pune problema unor noi măsuri de relaxare.

sursa

Incendii devastatoare în Grecia. Oameni evacuați din calea stihiei
Articolul anterior
Smiley, acuzat că a fost plătit, după ce a susținut-o pe Andreea Esca
Articolul următor
Alte articole interesante