Arhitectul-șef din Căușeni, cercetat într-un dosar de corupție

Arhitectul-șef al raionului Căușeni este cercetat penal de CNA într-un dosar de corupere pasivă. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit de la mai mulți locuitori ai raionului mijloace bănești pentru eliberarea actelor permisive, informează unica.md cu referire la un comunicat al Centrului Național Anticorupție.

Potrivit materialelor administrate, în perioada mai – iulie 2024, arhitectul-șef al r. Căușeni, ar fi pretins și primit de la locuitorii raionului, mijloace bănești ce nu i se cuvin, între 200 – 1500 lei, pentru îndeplinirea/grăbirea îndeplinirii unor acțiuni în exercitarea funcției, manifestate prin eliberarea actelor permisive de demolare, edificare, proiectare, a bunurilor imobile, amplasate în raza teritoriului deservit.În această dimineață, ofițerii CNA și procurorii au descins cu percheziții în biroul de serviciu al bănuitului. De la fața locului au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului. Funcționarul este cercetat în stare de libertate.Acțiunile de urmărire penală continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău.Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Alexandr Stoianoglo s-a lansat în campania pentru prezidențiale lângă Arcul de Triumf

Candidatul socialiștilor, ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo, este primul candidat care s-a lansat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie, scrie Europa Liberă.

 

Stoianoglo a fost desemnat drept candidat de către Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), fiind prezentat publicului de fostul președinte Igor Dodon.

În cadrul lansării, care a avut loc în apropierea Arcului de Triumf, Dodon a lăudat calitățile lui Stoianoglo, descriindu-l drept „speranța întregii țări la salvare și revenire la normalitate”. De asemenea, el a subliniat că Stoianoglo este un „statalist, un familist care respectă valorile creștine și nu are apartenență politică”. Dodon l-a descris ca fiind un viitor „arbitru destoinic” pentru funcția prezidențială.

În discursul său, Alexandr Stoianoglo a făcut mai multe promisiuni, printre care se numără „instaurarea dreptății”, „victoria definitivă a adevărului asupra minciunii și violenței” și „triumful legii asupra dezmățului”. La acestea se mai adaugă atragerea investițiilor, modernizarea obiectivelor sociale și altele.

Fostul procuror general a mai precizat că a refuzat să fie „un procuror de buzunar pentru guvernare” și a subliniat cu mândrie originea sa, afirmând: „Eu, un găgăuz, candidez la cea mai înaltă funcție de stat”.

Stoianoglo a încheiat prin a menționa valorile familiei sale, afirmând că părinții lui l-au învățat să muncească neîncetat: „Tatăl meu și mama m-au învățat să muncesc 24/24 ore pe zi”.

Astăzi mai este așteptată și lansarea în campania electorală a președintei Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate, care va avea loc în scuarul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

La început de iulie, Dodon a anunțat că nu candidează la alegerile prezidențiale din 2024 și că-l va sprijini în schimb pe fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, în speranța că acesta va fi susținut și de alte partide de opoziție. Deocamdată ex-procurorul general e susținut doar de socialiști.

Natalia Morari și-a depus semnăturile la CEC pentru înregistrarea în cursa pentru prezidențiale

Jurnalista Natalia Morari și-a depus semnăturile la Comisia Electorală Centrală pentru a se înscrie în cursa pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024. „Avem certitudinea că verificările vor confirma validitatea semnăturilor noastre”, a declarat Natalia Morari, scrie unimedia.info.

”În total, am reușit să colectăm peste 24 mii de semnături din 25 de raioane ale țării, inclusiv municipiile Chișinău și Bălți, precum și din UTA Găgăuzia…

Acesta este doar începutul unui drum frumos, care ne va aduce, fără îndoială, rezultate pozitive pentru noi toți cetățenii Republicii Moldova!”, a spus Morari.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie 2024.

Bătaie cu pumnii și picioarele într-o benzinărie din Ialoveni: angajații unei companii de pază, cercetați penal pentru rele tratamente

Angajații unei companii de pază vor fi cercetați penal pentru rele tratamente, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Procuratura raionului Ialoveni anunță că la data de 18 septembrie 2024 a început urmărirea penală pe faptul existenței unei bănuieli rezonabile, de comitere a infracţiunii de tratament inuman și degreadant (art. 166/1 alin. (2) lit. c) și d) din Codul penal).

de către angajații unei agenții de pază și protecție.

Potrivit speței, la data de 26 august 2024, aflându-se în apropierea unei stații PECO amplasată în or. Ialoveni, ca urmare a unui conflict spontan iscat cu un bărbat, suspecții i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, precum și mijloacele speciale aflate în dotarea agenților de pază.

Astfel, în cadrul urmăririi penale inițiate, procurorii vor elucida toate circumstanțele comiterii faptei investigate, în vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate și gradului de vinovăție a acestora.

Reiterăm că Procuratura nu va tolera sub nicio formă actele de tortură sau alte rele tratamente. Toate sesizările și indiciile referitoare la astfel de fapte vor fi tratate cu maximă seriozitate, iar investigațiile se vor desfășura cu promptitudine și imparțialitate, în conformitate cu prevederile legale.

Un taxator, cercetat pentru că ar fi falsificat biletele de călătorie cu autobuzul
Articolul anterior
Copacii uscați din curțile blocurilor din Capitală vor fi tăiați
Articolul următor