Artiștii de teatru demisionează. Autorităţile se bucură că aceştia au depus cereri

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, nu s-a arătat deranjat: Mă bucur că au depus cereri.

Unii sunt nevoiți să coboare cortina pentru totdeauna. Directorul Teatrului de Păpuși „Guguță”, Gabriela Lungu, spune că are pe masă mai multe cereri de demisie de la artiști. Majoritatea au ales să plece din cauza salariilor derizorii. Pe lângă asta, din cauza pandemiei s-au jucat mult mai puține spectacole. Astfel, teatrele au încasări mici și directorii nu au putut oferi sporuri salariale.

„Pentru un teatru asta este o mare tragedie pentru că jumătate din repertoriu se pierde și revine toată încărcătura pe cealaltă parte a actorilor. Stă pe valiză și șoferul fiindcă nu mai rezistă cu salariul pe care îl avem. Noi jucăm doar sâmbătă și duminică.”, a declarat Gabriela Lungu, directorul Teatrului Municipal de Păpuși „Guguță”.

Eugen Nicov a jucat până acum în spectacolele „Night Guguţă”. Însă din cauza salariului mic, actorul a decis să plece din teatru şi să facă pantomimă la evenimente private din România.

„Eu nu cer statului să aibă grijă de mine, eu cer statului să fie corect. Noi de aici spunem că nu avem teatru, nu avem artă, dar nu se investește. Dacă s-ar investi în teatre, dacă s-ar face festivaluri.”, a relatat actorul Eugen Nicov,

Întrebat despre demisiile actorilor, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, nu s-a arătat deranjat. Ba mai mult, oficialul consideră că este mai bine ca actorii să plece decât să se îmbolnăvească de COVID-19.

„Mă bucur că au depus cereri de eliberare pentru că situația, dacă nu ar fi fost luate aceste măsuri și se îmbolnăveau era mult mai gravă și mai tragică. Nu trebuie comparate aceste lucruri, nu le putem pune pe cântar – aceste măsuri vin să salveze vieți omenești.”, a menționat Sergiu Prodan, ministrul Culturii.

De la începutul noului an școlar au demisionat peste 30 de profesori din mai multe raioane ale țării, dintre care 18 au plecat în semn de protest față de obligativitatea de a se imuniza sau de a se testa anti-COVID-19 o dată la două săptămâni, din banii proprii.

sursa: politics.md

„Grija vindecă ceea ce frica distruge!” Alătură-te campaniei de informare și sensibilizare împotriva violenței obstetrice și ginecologice (VOG)

Fiecare femeie are dreptul la o experiență medicală bazată pe respect, empatie și demnitate, mai ales într-un moment atât de important precum nașterea. Cu această convingere, în cadrul celor #16Zile împotriva violenței de gen, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în parteneriat cu AGORA a lansat campania de sensibilizare și conștientizare a violenței obstetrice și ginecologice – o inițiativă care își propune să aducă în prim-plan o realitate dură, dar să ofere și soluții pentru o experiență mai empatică pentru femei.

„Grija vindecă ceea ce frica distruge! Alătură-te campaniei sociale privind violența obstetrică și ginecologică”, este îndemnul CPD. 

Simbolul acestei campanii este trandafirul roz născut din dorința de a pune capăt abuzurilor #metoo din sălile de travaliu și de naștere. Trandafirul roz reprezintă vulnerabilitatea și povestea fiecărei femei care a avut de îndurat o experiență dureroasă fie în timpul nașterii sau la consultațiile din cabinetul ginecologic.

Simbolul trandafirului roz a pornit din campania „Revoluția Rozelor: 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, fondată în 2011 de Jesusa Ricoy, activistă în domeniul nașterii și a drepturilor femeilor. De atunci, mișcarea a căpătat o amploare tot mai mare, iar, în prezent, peste 30 de țări organizează acțiuni anuale în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie. 

Această mișcare pacifistă se opune violenței și lipsirii de respect din partea personalului medical în perioada sarcinii, nașterii și postpartum dar și în cabinetul ginecologic de zi cu zi. În fiecare an, femeile care au trecut prin astfel de experiențe duc un trandafir roz la instituția unde au suferit abuzul, ca un act de protest și de vindecare. Este un moment de reflecție, de recunoaștere a suferinței întru obţinerea unei îngrijiri obstetrice decente şi sigure.

Ce este violența obstetrică și ginecologică (VOG)?

Violența obstetrică și ginecologică nu se referă doar la acte fizice sau la utilizarea forței. Ea include și abuzuri mai subtile, cum ar fi lipsa consimțământului informat al femeii în timpul procedurilor medicale, tratamente umilitoare, tonuri dure sau ignorarea deciziilor pacientei. 

Aceasta poate apărea în timpul vizitelor ginecologice, unde femeile nu sunt întotdeauna informate despre opțiunile disponibile, cât și în timpul sarcinii sau al nașterii, când intervențiile medicale sunt efectuate fără explicații clare sau fără a ține cont de dorințele femeilor. Având la bază practica internațională, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) a dezvoltat o definiție extinsă a acestui termen, aplicată în studiul „Fără voce. Fără lege.Fără dreptate.”, potrivit căreia „violența obstetrică și ginecologică se referă la abuzul verbal, fizic și/sau sexual manifestat de către personalul medical și auxiliar prin constrângere, umilire și/sau agresiune în timpul controlului medical ginecologic, în timpul travaliului și/ sau la naștere, precum și în timpul procedurilor ginecologice”. 

De ce este important să vorbim despre acest subiect?

În Republica Moldova, violența obstetrică este încă un subiect insuficient discutat. Studiile CPD arată că:

  • Doar 60% dintre femei sunt informate despre acest termen.
  • 66% dintre ele consideră că aceste practici sunt frecvente.

Este clar că tăcerea nu este o soluție. Prin această campanie, femeilor li se oferă voce, se atrage atenția asupra drepturilor lor, ca, într-un final, să se schimbe sistemul medical.

Campania „Grija vindecă ceea ce frica distruge!” aduce în prim-plan un spot video emoționant, care dă glas poveștilor femeilor ce au trecut prin experiențe dureroase, dar și speranței pentru un viitor mai bun. Spotul video al campaniei surprinde atât umbrele unui sistem ce poate răni, cât și lumina pe care o aduc acei medici care aleg să practice cu suflet, nu doar cu știință. 

Ce ne dorim să obținem prin această campanie? 

Această campanie este despre NOI TOȚI: femeile care devin mame, comunitatea medicală și cei care pot contribui la construirea unui sistem bazat pe valori umane autentice. Vrem ca fiecare femeie să se simtă în siguranță, să fie respectată și auzită în timpul oricărui act medical. Vorbim despre conștientizare, despre curajul de a spune „nu e normal” atunci când granițele respectului sunt încălcate. 

Ne dorim să le oferim femeilor cunoașterea drepturilor lor, să le ajutăm să fie pregătite și să știe că merităm mai mult – o îngrijire bazată pe empatie și profesionalism.

Mai mult decât atât, tindem spre un dialog sincer și respectuos între paciente și personalul medical, unde comunicarea devine un pilon al încrederii, iar tratamentul uman rămâne esențial.

Aceasta este misiunea noastră: să punem capăt tăcerii, să construim încrederea și să transformăm experiențele medicale în momente demne de respect și umanitate. Deși acest tip de violență constituie o încălcare gravă a drepturilor omului, punând în pericol integritatea fizică și dreptul la viață și sănătate al femeilor, Republica Moldova nu a abordat suficient această problemă. Astfel, în cadrul celor 16 zile de campanie, vor fi prezentate datele obținute, pentru prima dată în țară, cu privire la amploarea acestui fenomen.

Alătură-te campaniei pe rețelele de socializare: CPD și Agora.

Despre CPD

Creat în 1998, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) este o organizație non-guvernamentală care promovează egalitatea de gen și drepturile femeilor. Prin inițiativele sale, CPD își propune să creeze o societate bazată pe respect, echitate și șanse egale pentru toți. De-a lungul anilor, CPD a devenit un pilon important al schimbării, susținând femeile din întreaga țară și încurajându-le să-și revendice drepturile.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Cum să împodobeşti cât mai frumos un brad de Crăciun

Sărbătorile se apropie, iar unul din momentele magice este împodobirea bradului de Crăciun. Cu această ocazie, experţii britanici prezintă sfaturi care te ajută să-l împodobeși cât mai frumos.

În primul rând, ei recomandă să cumperi seturi de 5 globuri sau 5 ornamente la fel, să poziţionezi decoraţiunile în zig-zag şi să aşezi luminiţele în jurul trunchiului.

1. Aveţi grijă la început să pregătiţi piciorul bradului. Acesta trebuie instalat întotdeauana pe o foaie de hârtie pentru ca să protejaţi podeaua de apă şi acele de brad care cad. Puneţi apă în picior, dacă este prevăzut un locaş în acest scop. Dacă nu, înfăşuraţi cu vată udă tulpina tăiată de la bază.

2. Puneţi mai întâi instalaţiile electrice, având grijă ca luminiţele să fie înfăşurate aproape de tulpină. Acest lucru ajută la o mai bună iluminare a globurilor.

3. Nu se pun mai puţin de 100 de luminiţe în întreg bradul. Brazii înalţi de peste 2 metri ar trebui să aibă circa 640 de luminiţe care să se aprindă în cascadă.

4. Ordinea e cheia! De sus în jos se pun câte 6, 8 şi apoi numai câte 12 globuri sub formă de cerc. Aveţi grijă ca cele identice să se succeadă în zig zag de sus în jos. La sfârşit se pun ornamentele la care ţineţi cel mai mult acolo unde vreţi să le vedeţi mai bine.

Cel mai important lucru este la acest Crăciun este culoarea. Conform ultimelor tendinţe din modă, se poartă ornamentele în culorile curcubeului, roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet.

Noi măsuri pentru debirocratizarea afacerilor

Guvernul a aprobat modificări ce vizează domeniul controlului activității de întreprinzător în Republica Moldova. Noile măsuri vor simplifica activitatea agenților economici și vor genera economii mediului de afaceri de peste 11 milioane de lei anual, odată cu eliminarea barierelor administrative și reducerea costurilor impuse de reglementări învechite, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Noile prevederi se referă la extinderea valabilității avizelor sanitare de la 1 până la 3 ani,  indiferent dacă produsele provin din țară sau din import. La fel, va fi exclusă necesitatea înregistrării de stat a aditivilor alimentari, enzimelor şi aromelor.De asemenea, este prevăzută excluderea limitărilor pentru tipurile de unități de comerț cu ridicata și introducerea obligativității indicării țării de origine pentru produsele alimentare nepreambalate – aceasta reprezintă o acțiune de susținere ai producătorilor locali. O altă modificare ce va facilita activitatea agenților economici ține de anularea autorizațiilor pentru afișele cu dimensiuni mai mici de 3 metri pătrați și prelungirea valabilității acestor autorizații pentru afișele mari.Străinilor cu drept de muncă, fără vize, le vor fi liberalizate condițiile de încheiere a contractelor de muncă, iar procedura de închidere a unei afaceri va deveni mai simplă și mai rapidă, prin utilizarea instrumentelor online. Mai mult, în cazul jocurilor de noroc, vor fi incluse măsuri mai clare pentru blocarea site-urilor neautorizate.În același timp, farmaciile din sate vor fi licențiate, indiferent dacă activitatea acestora este sau nu subvenționată de stat. „Inițiativele sunt foarte bune și importante pentru mediul de afaceri. În perioada următoare, este necesar să ne concentrăm pe modul în care se implementează legislația de mediu, pentru a reduce costurile antreprenorilor din acest domeniu. De asemenea, împreună cu ministerul Finanțelor, trebuie să simplificăm procedurile de comercializare a produselor agricole proprii. Avem foarte multă lume, în sate, pentru care e nevoie să stabilim un mecanism clar de comercializare”, a spus premierul Dorin Recean. 

Cinci moldoveni, implicați într-un accident în România. Microbuzul în care se aflau s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu o mașină
Articolul anterior
Alertă! Norul toxic eliminat de vulcanul din La Palma ajunge în România și până luni seară se va extinde în toată țara
Articolul următor