17 iulie 1436 a fost prima atestare documentară a Chișinăului.
Chişinăul este atestat documentar prima dată la 1436 în calitate de localitate, aşezată pe malurile râului Bâc. Dar acest loc a fost populat din timpuri străvechi. Arheologii au descoperit aici aşezări umane, care datează încă din epoca de piatră (35-8 mii ani î. Hr.), aşezări din epoca timpurie a fierului (sec. 10-8 î. Hr.) şi altele.
De asemenea, au fost descoperite şi monede romane din sec. 4, care arată legătura populaţiei băştinaşe cu provinciile romane de la Dunărea de Jos şi nordul Mării Negre.
Prima menţiune documentară a Chişinăului ca localitate datează din 17 iulie 1436, când domnii Ţării Moldovei Ilie şi Ştefan… au dat şi i-au întărit lui Oncea-logăfăt pentru credicioasă slujbă mai multe sate pe Răut . Stabilind hotarele acestor sate, documentul menţionează : …şi la Băc, de cealaltă parte , pe valea ce cade în dreptul Cheşenăului lui Acbaş, la Fântâna unde este Seliştea Tătărească în dreptul păduricii.
A doua menţiune documentară despre Chişinău datează din 1466. Este vorba de un document de proprietate ieşit din cancelaria domnească a lui Ştefan cel Mare, prin care voievodul i-a dat unchiului său Vlaicul o selişte la Chişinău, la Fântâna Albişoarei, moşie cumpărată de la Toader feciorul lui Fedor, cu 120 de arginţi tătărăşti. Documentul mai spune că Chişinăul cu întreaga sa moşie şi cu moara este dată boierului Vlaicu şi tuturor urmaşilor săi. Istoricii presupun că aşezarea număra 5-10 gospodării ţărăneşti, cu oameni care se îndeletniceau cu agricultura şi măcinau grâul la moara din partea locului. Mai bine de 100 de ani moşia a fost stăpânită de urmaşii lui Vlaicu Pârcălab.
În 1576 o strănepoată de-a lui Vlaicu Pârcălab vinde moşia cu deja 500 de galbeni tătăreşti, ceea ce denotă că satul Chişinău a crescut şi s-a dezvoltat cu mult, i-a crescut preţul având şi mai multe mori pe Bâc.
În evul mediu satul Chişinău era dens populat. În secolele XV-XVII, în vecinătatea Chişinăului se atestă mai multe localităţi : Buiucani, Hrusca, Vovinţeni, Visterniceni, Gheţioani, Munceşti, Schinoasa, care treptat, pe parcursul sec. 19 au devenit suburbii ale Chişinăului.
În 1641 Chişinăul devine moşie mănăstirească, când Vasile Lupu, domnul Ţării Moldovei, trece moşia Chişinău în stăpânirea Mănăstirii Sfânta Vineri din Iaşi. Chişinăul a rămas în proprietatea acestei mănăstiri până în secolul 19.
În perioada când Chişinăul se afla în stăpânirea mănăstirii ieşene se constată o creştere evidentă a populaţiei. Pe lângă ţărani aici se stabilesc meşteşugari, negustori. Chişinăul devenea un mic târg, un centru comercial nu prea mare, adică un orăşel, pentru că localnicii erau numiţi târgoveţi într-un document din 1666.
În sec 16, când Tighina este transformată în raia turcească, iar Bugeacul şi împrejmuirile Căuşenilor sunt în stăpânirea tătarilor, căutând căi mai sigure în drumul de la Cetatea Albă spre Iaşi, negustorii şi călătorii ocolesc centrul de ţinut Lăpuşna, trecând tot mai des prin Chişinău.
Treptat, Chişinăul devine un important centru comercial, în care se consolidează comerţul permanet, de iarmaroc. Apar cârciumele şi dughenele, creşte şi se diversifică asortimentul mărfurilor negustorilor locali.
Locuitorii au trăit şi timpuri mai grele. Chişinăul a fost devastat de turci şi tătari în mai multe rânduri. Războaiele ruso-turceşti din sec 18 şi 19 au provocat multe daune şi au ruinat oraşul.
Paralel cu creşterea şi transformarea Chişinăului într-un târg, urbea începe să se profileze şi ca centru cultural-ecleziastic şi de învăţământ. Prima şcoală organizată şi susţinută de stat şi de Mitropolia Moldovei o aflăm activând la Chişinău în sec 18. Şcolile funcţionau pe lângă bisericile oraşului.
În urma răboiului ruso-turc din 1812, când spaţiul dintre Prut şi Nistru este anexat la Imperiul rus, centrul regiunii Basarabiei e stabilit la Chişinău.
Treptat Chişinăul se extinde teritorial spre actualul bd. Ştefan cel Mare, numit pe atunci strada Moskovskaia. În 1830-36 este înălţată Catedrala cu clopotniţa şi pusă baza unei grădini publice. Creşterea oraşului a făcut ca satele Buiucani, Schinoasa, Tăbăcăria, Mălina să devină suburbii ale Chişinăului în anii 1830-40.
Chişinăul şi-a schimbat mult aspectul general în anii 50-70 ai sceolului al XIX-lea, când l-a avut ca arhitect al oraşului pe Alexandr Bernardazzi. El a proiectat unele străzi şi cartiere, a participat la proiectarea şi construirea apeductului din Chişinău, precum şi cele mai importante clădiri.
Oraşul îşi recapătă aspectul românesc după proclamarea Unirii cu România în 1918. Aici sunt deschise mai multe şcoli, tipografii, biblioteci, teatre. Încep să funcţioneze un şir de întreprinderi ale industriei alimentare: prima moară mecanizată, fabrica de pâine, fabrica de mezeluri, fabrica de cvas şi limonadă, fabrica de bomboane, fabrici de încălţăminte, tricotaje, fabrica de blănuri, sunt organizate expoziţii de mărfuri industriale şi maşini agricole. Chişinăul se intergrează în reţeaua de drumuri a României. În anii 20-30 la Chişinău activează mai multe bănci: Moldova, Unirea României, Dacia, Iaşi. Sunt editate un şir de reviste şi ziare. Se dezvoltă învăţământul. În 1934 Pantelimon Halippa a fondat prima instituţie de ştiinţe academice din Basarabia – Institutul Social Român. Încă în 1918, tot sub preşedinţia lui Halippa a fost fondată Universitatea Populară Moldovenească. La Chişinău activau Teatrul Naţional, Muzeul Naţional de Istorie a Naturii, Cinematografele Odeon, Orfeum, Colosseum, Expres, Clubul Polonez. În perioada intebelică au activat trei şcoli superioare muzicale: Conservatorul naţional, Conservatorul Municipal şi Conservatorul Unirea.
