Constantin Brâncuşi, geniul artei contemporane, a dăruit României ceva unic în lume, ceva ceea ce omul a căutat dintotdeauna, o scară la cer: Coloana infinitului. De la un copil nerăsfățat a ajuns unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului al XX-lea.
A mers 2000 de kilometri pe jos, şi-a ars mâinile cu apă fierbinte, a îndurat foamea şi boala, pentru ca în final el însuşi să afirme: „Opera lui Brâncuşi nu este o expresie locală, ea este esenţa celei mai înalte expresii a purităţii universale şi va rămâne de-a lungul secolelor viitoare singurul obstacol peste care nu se va putea trece.”Date biografice
În a 19-a zi a lui Făurar, anul 1876, în sătucul Hobiţa din comuna Pestişani, judeţul Gorj, vedea lumina cel care avea să ajungă unul dintre simbolurile României, Constantin Brâncuşi. Fiul al Mariei şi al lui Radu Nicolea Brâncuşi, el mai are încă cinci fraţi, familia lui este una înstărită şi respectată prin părţile locului.
Dorinţa de a atinge profunzimea simplităţii izvorăşte tot din amintirea copilăriei şi a meleagurilor natale. La Paris, locul unde şi-a petrecut marea parte a vieţii, într-o întâlnire cu Petre Ţuţea, Brâncuşi mărturiseşte cu nostalgie:“„Pe atunci viaţa era frumoasă şi armonioasă. De milenii, oamenii duceau, fericiţi, o viaţă patriarhală. Totul trecea liniştit de la un anotimp la altul. Şi ştiţi de ce s-au schimbat lucrurile? Civilizaţia marelui oraş a ajuns până la noi“.
Împlinind vârsta de 7 ani, el este trimis pe câmpiile de la poalele Carpaţilor, cu turma familiei, în loc să meargă la şcoală. Aici, pentru a-şi ocupa timpul, el începe să sculpteze în lemn tot felul de lucruri folositoare pentru casă: linguri de lemn, picioare de pat, obiecte utile, dar şi care înfrumuseţau gospodăriile de la sat. La 9 ani el pleacă de acasă. Prima oprire o face la Târgu Jiu, unde lucrează într-o vopsitorie. Lista locurilor de muncă neadecvate unui copil continuă la Slatina, unde lucrează într-o băcănie, şi la Craiova, unde pentru câţiva ani este angajat într-o cârciumă. În tot acest timp, talentul său către arta cioplitului în lemn se materializează, până când, în 1894, el este înscris cu bursă la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, după ce se face remarcat când îşi construieşte singur o vioară. Dorinţa de continua pe drumul artei l-a făcut pe Brâncuşi să devină autodidact, el învăţând singur să scrie şi să citească.
Brâncuşi vine la Bucureşti, unde urmează cursurile Şcolii de Belle Arte. Pentru acestea, el trebuie să vândă partea sa de moştenire unuia dintre fraţi. Constantin Brâncuşi este un elev model. Cu toate că este atras de către operele Independenţilor în defavoarea academicienilor, el studiază cu seriozitate modelajul şi anatomia, absolvind în numai 4 ani cursurile a căror durată era de 5 ani. Mai târziu, el avea să afirme:“munca istovitoare, asiduă şi tenace, îndemânarea şi pasiunea, de aici, din şcoală le-am deprins.” El se face remarcat încă din primul an al studenţiei, când realizează Bustul lui Vitellius.În perioada 1900-1902, sub îndrumarea profesorului său, Dimitrie Gerota, medic renumit şi membru corespondent al Academiei Române, Brâncuşi realizează opera Ecorşeu, un studiu asupra corpului uman. Lucrarea, care reprezenta un bărbat fără piele, redându-i-se în detaliu fiecare muşchi, primeşte medalia de bronz şi este expusă la Ateneul Român, în 1903. Lucrarea se găseşte în prezent la Muzeul de Artă din Craiova. Mare admirator al lui Brâncuţi, Marcel Duchamp include o fotografie a Ecorşeuluiîn Expoziţia Brummer, de la New York, din anul 1933.
În 1902, Brâncuşi absolvă cu notă maximă Şcoala Naţională de Arte Frumoase de la Bucureşti, iar în 1903, după ce îşi încheie stagiul militar, pleacă la Paris. Pentru a face rost de bani pentru drum, Brâncuşi primeşte prima lui comanda a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila. Sculptura este expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar din Bucureşti. Lucrarea nu a mulţumit consiliul care a dat comanda, şi din care făcea parte profesorul său, Dimitrie Gerota. Mulţi era nemulţumiţi de felul în care Brâncuşi redase trăsăturile faciale ale generalui Davila, sau de poziţionarea epoleţilor. Dezamăgit de reacţia consiliului, artistul pleacă fără a mai primi şi restul de bani, şi decide să meargă la Paris pe jos. Ani mai târziu, în atelierul său din Paris, Brâncuşi povesteşte întâmplarea:“Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câţiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine şi pe care simţeam că creşte, an de an şi de câţiva în rând, a izbucnit năvalnic şi nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică şi spaimă a doctorului Gerota, de faţă… şi dus am fost, pomenind de mama lor.”
Mirajul Occidentului îl cuprinde încă din 1896, când merge la Viena, unde şi-a câştigat traiul ca cioplitor de lemn. Ceea ce îl face să părăsească meleagurile româneşti este admiraţia faţă de opera şi concepţiile artistice ale lui Rodin, idei îndrăzneţe care erau pe buzele tuturor artiştilor din Bucureşti. Cu rucsacul în spate, Brâncuşi pleacă la Paris. (Citește continuarea pe historia.ro)
Constantin Brâncuşi, românul revendicat de francezi, se stinge din viaţă pe 16 martie 1957 şi este înmormântat în cimitirul Montparnasee din Paris. Atelierul său este găzduit integral de către Muzeul de Artă Modernă din Paris.
