Astăzi, va fi difuzat filmul documentar despre basarabenii deportați ,,Siberia din oase”

Luni, 6 iulie, începând cu ora 21:00, la TVR Moldova, va fi difuzat, în premieră absolută, filmul documentar ,,Siberia din oase”.

separator
Filmul documentar este o docudramă dedicată basarabenilor deportaţi în Siberia în perioada anilor 1941-1949.

Filmul e construit pe mărturiile a patru protagonişti, care au fost ridicaţi şi trimişi forţat în Siberia, în cel de-al doilea val de deportări, în noaptea din 6 spre 7 iulie 1949.

Fiecare episod are o istorie separată. Iar în ansamblu, ele punctează ororile şi dramele prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în perioada stalinistă.

Bazată pe fapte reale, pelicula povesteşte dramele prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în perioada stalinistă. „Siberia din oase” a fost lansat în vara anului trecut, pentru a comemora 70 de ani de la aceste deportări, anunță TVR Moldova.În distribuţie: Ionela Blănaru, Andrei Carp, Samson Hatman, Alexandra Ungureanu, Eugenia Butnaru, Ion Marcoci, Ion Coşeru, Maria Mardare-Fusu, Cornelia Suveică, Valentina Ostap, Vlada Cazanoi, Ciprian Răcilă, Rada Ixari, Mihaela Damian, Petru Oistric, Ioana Hatman, Sofia Oistric, Grigore Bechet, Margareta Nazarchevici, Constantin Adam, Stanislav Cotorobai, Alexandru Mărgineanu, Constantin Stavrat, ş.a.

Cu participarea: Elena Curicheru-Vatamanu, Ion Radu, Gavril Boian, Margareta Spânu-Cemârtan, Zinaida Bolea, dr. în psihologie.

Operaţiunea IUG a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la ora 2:00 dimineaţă şi a durat până la ora 20:00, seara zilei de 7 iulie. Sovieticii au deportat 11 293 de familii – 35 796 persoane, dintre care 9 864 bărbaţi, 14 033 femei şi 11 889 copii. 7 620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.

Arestările s-au făcut noaptea cu forţele soldaţilor veniţi în sate cu maşinile. Unii cetăţeni care au încercat să scape cu fuga au fost împuşcaţi. Gospodarii arestaţi împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcaţi cu forţa în vagoane pentru vite şi duşi. Toate bunurile – casele, utilajul ţăranilor deportaţi – au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe dintre aceste edificii au fost oferite ofiţerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulţi dintre gospodarii deportaţi nu au mai revenit în patrie, au fost împuşcaţi pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.

În urma deportării din iunie 1949 impactul dorit de autorităţile comuniste sovietice a depăşit toate aşteptările. Acest lucru este adevărat mai ales în ceea ce priveşte efectul asupra ritmului de colectivizare în următoarele luni după deportare. Astfel, numai în lunile iulie – noiembrie 1949 cota gospodăriilor ţărăneşti care au intrat în colhozuri s-a majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca să se ridice la 97%. Prin urmare, după operaţiunea de deportare, din iunie 1949, cei care alcătuiau majoritatea populaţiei locale, ţăranii, şi cei care erau cei mai refractari faţă de puterea sovietică, sunt nevoiţi să-şi schimbe atitudinea.

Frica de o nouă operaţiune, poate de o mai mare amploare, a determinat agricultorii individuali să renunţe la gospodăriile lor şi să accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim care dăduse de înţeles că nu va cruţa niciun fel de protestatar ori rebel. Mai ales că cei deportaţi în iunie 1949 erau incluşi în categoria celor care nu aveau dreptul să mai revină niciodată pe meleagurile natale, conform unei decizii speciale a autorităţilor de la Moscova.

Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate în Siberia 11 293 de familii din Republica Moldova sau peste 35 mii de oameni. Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporţie a dramei basarabenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat reieşind din trei membri ai familiilor. Se ştie însă că au fost ridicate familii cu 7-8 şi chiar 14 copii.

sursa: www.tvrmoldova.md

Doliu în familia Snegur: Fiul primului președinte al R. Moldova a decedat, la jumătate de an după tatăl său

Vitalie Snegur, fiul primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a decedat pe 15 aprilie. Anunțul a fost făcut de către Episcopia de Ungheni și Nisporeni, care a venit cu un mesaj de condoleanțe, scrie unimedia.info.

„Mult Stimată Doamnă Natalia și întreaga familiei îndoliată Snegur,

Cu multă durere sufletească, am aflat vestea tristă a trecerii din viața aceasta a fratelui Dvs., robul lui Dumnezeu, Vitalie Snegur.

În aceste momente de profundă tristeţe omenească, Vă aducem sincere condoleanţe, dar și îndemn de nădejde la Domnul nostru Iisus Hristos.

În Iisus Hristos nu există o viața până la moarte și o viață după moarte, ci o singură viață, care-i unică: de la naștere în veșnicie. Cei morți cu trupul, prin faptele bune și rugăciunea Bisericii, continuă să trăiască și în Cer prin Duhul Sfânt Dătătorul de Viață. Nădejdea Învierii este cea care trebuie să Vă potolească tristețea și să Vă stăpânească durerea.

Cunoaștem că fratele Dvs, Vitalie, a fost un creștin adevărat, plin de credință și nădejde în Dumnezeu, lucrând faptele mântuitoare.

Nu putem da uitării nici râvna sa față de sfintele slujbe, întrucât mereu era prezent alături de părinți, Mircea-Mihail și Georgeta-Eugenia, la sfintele slujbe la Mănăstirea Hîncu, unde întreaga familie Snegur sunteți cei mai mari ctitori de după redeschiderea acestei vetre monahale.

Menționăm și faptul că ne-a impresionat dragostea frățească a Dvs, care ați manifestat-o față de Dnl Vitalie, chiar până în ultimile zile ale vieții lui, când, fiind chinuit de boală, în nenumărate rânduri ați îngrijit de el exemplar.

Vă asigurăm că îl vom pomeni la Sfântul Altar în sfintele rugăciuni pe robul lui Dumnezeu Vitalie, rugându-l pe Milostivul Dumnezeu să-i așeze sufletul în Împărăția Cerească.

Avem și nădejdea că Domnul nostru Iisus Hristos îi va dărui iertare de păcate și mântuire sufletească, primindu-l în bucuria cea nesfârșită a raiului.

Veşnică fie-i lui pomenirea”, se arată în mesaj.

Mircea Snegur s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani, pe 13 septembrie 2023.

Protest uriaș în Georgia! 20.000 de manifestanți au ieșit în stradă după primul vot asupra unei legi privind „influența străină”: „Un pas spre Rusia”

Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat miercuri în Georgia împotriva votului în prima lectură a unui proiect de lege privind „influența străină”, comparat cu o lege represivă rusă privind „agenții străini” și considerat un obstacol în calea ambițiilor europene ale țării din Caucaz, potrivit AFP citat de hotnews.ro.

Proiectul de lege, care a fost subiectul unor mitinguri masive de la începutul săptămânii, tocmai a trecut un obstacol legislativ major, primind sprijinul deputaților din partidul de guvernământ ”Visul georgian”, în cadrul unui vot boicotat de opoziție.

Se așteaptă să urmeze alte două lecturi, un proces care ar putea dura săptămâni, mai ales că președinta georgiană Salome Zurabișvili, care este pro-europeană și în conflict cu guvernul, ar putea apoi să se opună prin veto proiectului de lege.

Cu toate acestea, deputații apropiați de guvern au o majoritate suficientă pentru a o depăși.

Potrivit criticilor săi, această legislație este represivă și ar putea amenința apropierea Georgiei, o fostă republică sovietică, de Uniunea Europeană.

În cursul serii, aproximativ 20.000 de persoane s-au adunat în fața parlamentului, blocând principala arteră a capitalei în fața a sute de polițiști, înainte de a mărșălui spre birourile premierului pentru a-i cere să vină să se întâlnească cu ei, a observat un jurnalist AFP.

Participanții au strigat „Nu legii rusești!”, în timp ce au intonat imnul național georgian și Oda bucuriei, unul dintre simbolurile Europei.

Textul a fost comparat cu legislația rusă privind „agenții străinilor”, folosită de Kremlin începând din 2014 pentru a persecuta vocile disidente, ONG-urile și presa independentă.

„Un pas spre Rusia”

„Aceasta este o zi tristă pentru Georgia, deoarece guvernul nostru a făcut încă un pas spre Rusia și s-a îndepărtat de Europa”, a declarat un manifestant, Makvala Naskidashvili.

„Dar mă bucur, de asemenea, să văd o astfel de unitate în rândul tinerilor”, a adăugat bărbatul în vârstă de 88 de ani. Acești tineri „sunt europeni mândri și nu vor lăsa pe nimeni să le strice visul european”.

Mitinguri au avut loc și în alte câteva orașe din țară, inclusiv în al doilea oraș ca mărime, Batumi, potrivit agenției de presă Interpress.

Alte proteste au fost organizate luni și marți. Poliția antirevoltă i-a urmărit pe unii dintre manifestanți pe străzile din jurul parlamentului, brutalizând sau arestând pe unii dintre ei.

Presa georgiană a raportat că jurnaliștii lor au fost, de asemenea, bruscați de poliție.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, organizațiile care primesc mai mult de 20% din finanțare din străinătate vor fi obligate să se înregistreze ca „organizații care urmăresc interesele unei puteri străine”, sub sancțiunea unor amenzi.

UE, care a acordat Georgiei statutul de țară candidată în decembrie, a solicitat renunțarea la text, argumentând că acesta contravine programului de reforme pe care țara trebuie să îl întreprindă pentru a progresa în vederea aderării.

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, și comisarul european pentru extindere, Oliver Varhelyi, au calificat votul de miercuri drept „foarte îngrijorător”.

„O adoptare finală a acestei legislații ar avea consecințe negative” pentru ambițiile europene ale Georgiei, au spus ei, considerând că o astfel de lege „nu este aliniată” cu valorile UE.

Washingtonul și-a exprimat îngrijorări similare.

Transparență

Guvernul georgian insistă asupra faptului că textul vizează doar o mai mare „transparență” în finanțarea organizațiilor.

Premierul Irakli Kobakhidzé, care a inițiat proiectul de lege, a acuzat anumite grupuri ale societății civile că încearcă să implice Georgia în războiul din Ucraina și că doresc să declanșeze o revoluție.

„Înainte, cu demnitate, spre Europa”, a spus el, insistând în același timp că liderii occidentali critică textul fără a aduce argumente.

În ciuda declarațiilor ostile Occidentului, Irakli Kobakhidzé afirmase că aderarea la NATO și la Uniunea Europeană va fi prioritatea sa.

Alegerile parlamentare, văzute ca un test, sunt programate pentru luna octombrie.

La rândul său, președinta Zurabișvili a considerat că măsura contravine „voinței poporului”. „Aceasta este o provocare directă, o strategie rusă de destabilizare”, a declarat ea.

Luni, deputați ai guvernului și ai opoziției s-au luat la harță în timpul unui schimb de opinii asupra textului, provocând o încăierare în hemiciclu.

O primă versiune a acestui proiect de lege a fost abandonată în martie 2023, după manifestații masive care au fost dispersate de poliție.

Noi detalii pe dispariția tinerei însărcinate din Orhei: Șoferul mașinii în care a urcat spune că fata a coborât peste 1km

Șoferul automobilului în care a urcat tânăra dată dispărută la Orhei, ar fi declarat polițiștilor că fata ar fi coborât la marginea drumului imediat după ce și-a dat seama că a urcat într-o mașină străină, iar el și-a continuat drumul. Cel puțin despre asta scrie Primul în Moldova citat de unimedia.info.

Totodată, suspectul refuză să conlucreze cu ancheta, a menționat poliția. Între timp, căutările tinerei continuă. Astăzi, oamenii legii au intervenit cu drone și câini de căutare, iar angajații IGSU au efectuat verificări pe râul Răut. 

 Potrivit surselor, bărbatul ar fi fost ridicat de acasă, din localitatea Chișcărenii Noi, raionul Telenești, in jurul orei două dimineața. În curtea lui a fost găsită și mașina în care a urcat tânăra, vehiculul fiind ridicat și trimis la expertiză. Bănuitul refuză să conlucreze cu ancheta. 

De asemenea, Ion Mocanu, iubitul Anei, a declarat că „pe camere la poliție a văzut mașina”. „Ea vrea să urce în urmă, dar i-o fi zis ceva șoferul și ea a urcat în față. A mers un kilometru-doi înainte, a oprit într-o parcare, a stat vreo 6-7 minute, după care s-a întors înapoi spre Slobodca, la ieșirea din oraș”, a spus tânărul.

Ieri, oamenii legii au anunțat că, șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută din Orhei a fost reținut. Potrivit poliției, fata este de negăsit în continuare, iar bărbatul nu colaborează cu ancheta.

Tânăra de 19 ani, dispărută fără urmă din Orhei, este însărcinată în a 6-a lună. Despre aceasta a declarat o rudă a acesteia într-un mesaj pe rețele. Fata este de negăsit, după ce în seara zilei de 12 aprilie, aceasta ar fi urcat într-un automobil de ocazie și ar fi plecat într-o direcție necunoscută.

„Este o veste îngrijorătoare. Sper că va fi găsită în siguranță cât mai curând posibil. Este important să se alerteze autoritățile și comunitatea locală pentru a sprijini căutarea ei – se numește Ana-Maria Guja are 19 ani și este însărcinată în șase luni. Aceasta s-a urcat într-o mașină de ocazie de ieri seara la ora 21 și nu-i nici o veste de la ea. Rog cine a văzut-o sau a auzit ceva despre ea să scrieți sau să sunați la 112”, se arată în mesajul femeii.

„Fata locuia împreună cu prietenul”, a mai scris ruda tinerei.

O tânără de 19 ani, dintr-o localitate din Orhei, a dispărut fără urmă, după ce a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din oraș la data de 12 aprilie, ora 21:00, și a plecat într-o direcție necunoscută. Astfel, Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru a o găsi.

Încă o secție de Terapie Intensivă a fost deschisă la Spitalul Clinic Municipal ,,Sfânta Treime”
Articolul anterior
Îngrijire de vară: Alege procedurile de frumusețe pentru o stare de bine
Articolul următor