Un bărbat înarmat a ucis miercuri mai multe persoane deschizând focul într-un local din sudul Muntenegrului, în apropiere de oraşul Cetinje, scrie adevarul.ro.
Atacatorul a murit
Suspectul a decedat în ura rănilor pe care și le-a provocat singur, încercând să se sinucidă, potrivit ministrului de interne al statului, Danilo Saranovic, citat de Reuters.
Potrivit informațiilor furnizate, atacatorul a recurs la acest gest după ce a fost înconjurat de polițiști în apropriere de zona locuinței sale.
Poliția l-a identificat pe atacator ca fiind Aco Martinović, în vârstă de 45 de ani, despre care spun că a deschis focul în bar în urma unei lupte.
„În cursul după-amiezii, într-un restaurant din Bajice, A.M., în vârstă de 45 de ani, a ucis mai multe persoane folosind arme de foc. Bărbatul, care era înarmat, a fugit din clădire„, au informat polițiștii.
Ministrul de interne Danilo Šaranović a declarat că, potrivit primelor informaţii, cel puţin 10 persoane au fost ucise în patru locuri diferite, iar patru persoane sunt grav rănite.
Suspectul în cazul crimelor multiple se numeşte Aco Martinović şi era căutat de poliţie.
Omul înarmat l-a ucis pe proprietarul barului din orașul Cetinje, pe copiii proprietarului barului și pe membrii propriei sale familii.
Martinović a fost la bar pe tot parcursul zilei cu alți oaspeți când a izbucnit cearta, a declarat comisarul de poliție Lazar Scepanovic.
„Nivelul de furie și brutalitate arată că uneori astfel de oameni… sunt chiar mai periculoși decât membrii bandelor criminale organizate”, a spus el.
Potrivit polițistului, Martinović a plecat apoi acasă, a adus înapoi o armă și a deschis focul în jurul orei 17.30.
„A ucis patru persoane la bar, apoi a continuat să tragă în alte trei locații”, a spus Scepanovic. „A încercat să ia viața a încă patru persoane și apoi a fugit cu vehiculul găsit pe care îl folosea”. a mai relatat comisarul.
Într-o transmisiune TV în direct din faţa unui centru medical, prim-ministrul muntenegrean Milojko Spajic a numit incidentul o „tragedie teribilă” şi a declarat trei zile de doliu naţional.
Preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, a reacţionat, de asemenea, la acest atac. „Sunt uimit şi îngrozit de tragedia din Cetinje. … Ne rugăm şi sperăm în recuperarea celor răniţi”, a declarat Milatovic, potrivit News.ro.