Au renunțat la articole vestimentare și au început să coase măști de protecție. Este vorba despre câțiva agenți economici din nordul Republicii Moldova, care confecționează la comandă măști faciale.
Lidia Bârsanu, din orașul Sîngerei, a început să confecționeze măști de protecție acum câteva zile, după ce administrația Spitalului Raional Sîngerei i-au solicitat ajutorul, femeia nu a mai stat pe gânduri.Modelul măștilor a fost creat împreună cu medicii din cadrul Spitalului Raional Sîngerei. Aceștia au solicitat 1.500 de măști de protecție. ,,Ele au un buznar special unde se pune filtrul. Acesta poate fi din tifon sau șervețel de unică folosință. După două ore, se aruncă șervețelul. Ele se folosesc două ore, seara se spală la 90 de grade, se calcă și a doua zi pot fi folosite din nou”, a menționat croitoreasa, potrivit nordnews.md.
Pentru confecționarea măștilor, croitoreasa a cumpărat 140 de metri de stofă din bumbac de cea mai înaltă calitate. ,,Noi avem trei tipuri de stofă în mână. Din aceste stofe se confecționează măștile noastre. Stofa naturală când se aprinde, ea arde ca hârtia. Iată materialul de sintetică arde cu fum negru. Așa stofă nicidecum nu poate fi folosită”, a precizat femeia de afacere.
Timp de o oră, în atelier sunt cusute 50 de măști de protecție, iar numărul solicitărilor crește în fiecare zi. De dimineață, oamenii din oraș apelează la noi și doresc câte 10, 15 măști. Poliția s-a adresat, poșta s-a adresat. Poșta a fost redirecționată la atelierul din satul vecin”, a povestit Lidia Bârsanu.
Și unii agenți economici din Bălți s-au reprofilat. Măști din bumbac duble, care pot fi purtate la fel ca și măștile care erau săptămâna trecută în farmacii. Măștile din bumbac, sunt mai dense decât cele obișnuite, din tifon. Prețul unei măști de protecție din bumbac variază între 8 și 20 de lei.